“ … de e pace, de-i război.”

(Eminescu, Scrisoarea a III-a)

Putem crede că tulburările locale, care apar din senin şi se extind apoi ca flacăra purtată de vânt, sunt spontane. Că ele reprezintă fireasca descătuşare a popoarelor din chingile prea strâmte ori din din legile prea  strâmbe prin care un dictator sau altul îşi sugrumă concetăţenii. Putem crede în justeţea luptei de eliberare a maselor obidite, în puterea de neoprit a democraţiei şi în nevoia de a goli lumea de tirani. Dar vom descoperi mai apoi că nu-s decât iluzii. Mult mai ancorat în realitate, legendarul şi atât de controversatul general american George S. Patton, afirma: : „Vreau să vă amintiţi că nici un nenorocit nu a câştigat vreodată un război murind pentru ţara lui. Le-a câştigat făcând pe alţi săraci nenorociţi să moară pentru ţara lor.”

În lumea cea adevărată se cheltuie mii de miliarde de dolari pentru „bunuri” destinate războiului. Conform lui Alvin Toffler „În ultimii ani s-au cheltuit aproape un trilion de dolari anual (sn) în scopuri militare”… Acumulările de armament şi tehnică de luptă sunt imense. Ele nu pot creşte la nesfârşit. Este nevoie ca banii să fie recuperaţi şi reinvestiţi în noi tipuri de armament şi muniţie, în avioane de luptă mai performante, în portavioane mai mari şi în rachete mai precise.

Pentru desfacerea cestei mărfi sunt necesare pieţe de desfacere. Piaţa în acest caz este războiul, conflictul armat în oricare formă, oriunde există posibilitatea  şi se întâlnesc interese al marilor puteri, indiferent de zona geografică, structura statală, religie, orânduire ori nume de ţară. Un aparat uriaş, specializat în descoperirea şi exploatarea unor asemenea oportunităţi lucrează nevăzut zi şi noapte, departe de ochii vigilenţi ai presei, eficient şi cu rezultate concrete.  Aşa apar permanent noi zone ale lumii pregătite profesionist pentru desfacerea profitabilă a produselor militare. În timp ce o astfel de „piaţă” se închide, atingându-şi scopul, altele sunt gata „coapte” pentru a o  înlocui. Se întâmpă zilnic. Perpetuu.

Seduşi de himera păcii, uităm că nu pacea este starea de continuitate a omenirii, ci războiul. Despre acest adevăr ne putem convinge singuri trecând în revistă doar principalele conflicte post războiul doi mondial: 1945-1948, cu rezonanţe şi azi, Israel-Palestina; 1950-1953, Coreea; 1957-1975, Vietnam; 1970 Liban; 1967,1973, 1982, arabo-palestinian; 1979-1989, afgano-sovietic; 1990-1991, 1993 şi 2003 cu reminescenţe până azi, intervenţia din Golf; 1990, Nagorno-Karabah; 1992, Bosnia şi Herţegovina; 1998-1999, Kosovo şi Iugoslavia; 2001 până în prezent, Afganistan. La ceea ce am enumerat putem adăuga conflictele, războaiele mai mici ori mai mari din nordul Indiei-sudul Chinei, Bolivia, vestul Indiei-Pakistan, Cipru, Sri Lanka, Burundi, Falkland (Malvine), Africa centrală şi de sud… Şi multe altele. Regula? Nici o zi fără război!

Războaie de toate felurile. Determinate de interese politice, economice, antiteroriste, etnice ori religioase.

Există indicii care  conduc spre concluzia că o mai veche  bănuială ar putea fi cruda realitate: al treilea război mondial să fi izbucnit deja. Când? Imediat după încheierea celui de al doilea. Aduc ca argument ceea ce spunea acum douăzeci şi cinci de ani, în 1986, şeful Serviciului de Documentare Externă şi Contraspionaj din Franţa, Contele de Marenches: „Să nu credeţi că izbucnirea celui de al treilea război mondial va fi marcată de explozia primelor arme nucleare. Războiul a început de mult. Ne aflăm chiar în miezul acestui conflict, dar nu o ştim, pentru că el nu îmbracă formele şi aparenţele exterioare ale războaielor clasice de odinioară. Singurele evidenţe militare ale acestui război sunt conflictele locale sau regionale.. Aş mai adăuga terorismul…”

Extinderea fără precedent a NATO din ultimul deceniu şi permisiunea ca forţele Alianţei să acţioneze înafara teritoriilor naţionale, analizate prin prisma teoriei Contelui de Marenches, nu fac decât să-i confirme spusele.  Cum altfel am putea explica motivul pentru care, într-o perioadă de pace declarată, o ţară de mărimea şi cu importanţa militară nesemnificativă a României ar fi angajată  concomitent, sub diferite forme,  la operaţiuni din cinci zone de conflict ale lumii cu efective de peste 2200 de militari?

Revenind la ceea ce se petrece acum în nordul Africii, nu-mi rămâne decât să-l citez pe Oscar Wilde: „Când libertatea vine cu mâinile stropite de sânge, este greu să dai mâna cu ea.”

(publicat şi ca editorial în revista Qmagazine/aprilie 1011)