JOS CU MUNCA LA NEGRU!

                             JOS CU MUNCA LA NEGRU!

                        (din ciclul “Pamflete amare”)

Mai alaltăieri, cuprins de lehamitea cotidiană, mă uitam la unul din programele TV. Niste ciobani nu înţelegeau cum sa plătească statului un impozit de 16% din plata în natură pe care o primeau de la proprietarul turmei. Ei aveau din tată în fiu meseria de oier şi, tot din tată în fiu, erau plătiţi în oi. Nu înţelegeau. Cum să dea ei şasesprezece procente din fiecare oaie la fisc? Ce hârtii să întocmească, cui să predea „impozitul” extrem de perisabil acum vara şi cum procedau dacă vreo parte feminină a salariului lor făta un miel, sau doi în drum spre ghişeu? Aşa se întrebau ciobanii mai tineri sau mai trecuţi de ani, atunci, când se „turna” reportajul şi poate se mai întreabă şi azi proptiţi în bâta antilup din dotare. 

Habar nu  avuseseră până în clipele acelea despre ceea ce descoperise  un guvern democrat-liberal, condus de un micuţ cosaş care se idioţise temeinic pe parcursul stagiului militar. Îndrăznesc să afirm că atunci, sub drapel, se întâmplase idioţirea permanentă fiindcă domnia sa premierul declarase, cu guriţa personală, că armata tâmpeşte. Iar pozele cu un bocuţ zâmbitor timid lângă petliţele albastru-securist dovedesc fără tăgadă că a participat la zi, sub uniformă, la acea şcoală de fabricat tâmpiţi. Acel cosaş ziceam, ajuns astăzi prim-ministru, a  trăit marea revelaţie că ei, ciobanii, nu pasc oi.  Ei muncesc  „la negru”, distrugând de acolo, din tăria pajiştilor montane, fragila economie românească. Aşa cum făcuseră şi strămoşii lor mioritici: evazionistul vrâncean, cel ardelean şi cel moldovean. Şi brusc, ca într-o străfulgerare de geniu, pentru iubitul nostru premier (şi datorită lui, şi numai lui) întreaga genealogie românească, rezultantă a transhumanţei ancestrale a turmelor de mioare, însăşi sâmburele fiinţei noastre naţionale, s-a modificat!

Firesc, om de acţiune fiind, primul-ministru a trimis în control la stâne stătutele  echipe de controlori ai fiscului, care şomau la oraş după ce aduseseră la legalitate toţi muncitorii fără cotract de muncă din toate marile (şi micile) companii de construcţii şi de drumuri; din  service-uri auto, din fabricile de textile şi de pâine; tarabagii cu legume şi mărţişoare, zugravii de ocazie, combinatoriştii de la colţul străzii, spălătorii de maşini, adunătorii de fier vechi şi vânzătorii de sticle goale, prostituatele, peştii şi matroanele de stabilimente clandestine…ce’ mai, toţi lucrătorii (lucrătoarele) fără contract de muncă, neplătitorii (neplătitoarele) de impozite pe veniturile orale, zilnice, săptămânale sau lunare!

Având acum în faţă evazioniştii ascunşi pe crestele de munte, având într-o mână chitanţierul şi în cealaltă creionul, cu mintea golită de logică şi tixită de aberaţiile bocciene, insensibili la argumentele de bun simţ ale ciobanilor (muncitori la negru!), taxatorii guvernamentali s-au acoperit de glorie. Au amendat vreo douăzeci de oieri pentru neplata impozitelor cuvenite statului democratic reformat zilnic şi au părăsit plaiurile mioritice încărcaţi cu sentimentul datoriei împlinite. Ce contează că  acei oameni simpli, aflaţi departe de lumea cotidian adusă pe calea cea dreaptă, nu ştiu nici acum cum să facă spre a-şi achita inventatele obligaţii sociale? Ce mai contează că, încă o dată, întreaga construcţie legislativă financiară de o dezarmantă  factură manelistă se dovedeşte aberantă? Ce mai contează că banii pe care i-au taxat agenţii fiscului nu vor ajunge niciodată în visteria statului din simplul motiv că ciobanii aceia nu sunt plătiţi în moneda naţională şi nu există regementare specifică muncii lor? Ce mai contează că statul  mimează că ar curma furtul, furând din greu el însuşi mai ales de la sărmani? Ce mai contează că…

Rămâne, pentru eternitate,  doar cuvântul baciului obidit de un guvern orb, guvern gata să-l jecmănească pentru că, neştiutor, îl crede  Că-i mai ortoman/ Ş’are oi mai multe,/Mândre şi cornute.

Rămâne, nereformat încă, cuvântul ciobanului lovit de soartă, dar iertător în proverbiala sa înţelepciune:

Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m’am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumei mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;

O fi căzând…n-o fi căzând?..

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*