Remember, 6 mai 2010

Cuvintele de mai jos le scriam pe acest blog cu exact un an în urmă. In ziua de 6 mai 2010. Le readuc acum în faţa ochilor dumneavoastră ca  semn de neuitare şi o voi face de fiecare dată în ajunul zilei de 6 mai. Atâta vreme cât această stare de fapt va exista, atâta  vreme cât presedintele nostru, al românilor, va continua să-i desconsidere pe cetăţenii care l-au ales în fruntea statului. Pentru că durerea generată de incalificabila hotărâre asumată de preşedinte atunci, în mai 2010, este imensă şi nu va putea fi uitată niciodată de milioanele de români care o îndură .

                             UN PREŞEDINTE FERICIT

Joi, 6 mai 2010. Am văzut un preşedinte fericit. Cu zâmbetul pe buze, spunând glume cu grasul şi cu slabul, domnul Traian Băsescu anunţă ţara că se micşorează toate salariile bugetarilor cu un sfert. Un milion şi jumătate de oameni! Profesori, medici, militari, funcţionari publici, judecători etc. vor lua numai trei sferturi din salariu. Singura lor vină? Sunt bugetari, lucrează în folosul public. Pentru mine, pentru dumneavoastră.
Cu o bunădispoziţie nedisimulată, înaltul demnitar anunţă scăderea tuturor pensiilor cu 15%. Peste cinci milioane de oameni. Oameni care şi-au plătit cinstit, zeci de ani, obligaţiile faţă de stat. Vina lor? Au trăit până la vârsta pensionării.
Zâmbind din colţul gurii taie 15% din ajutorul de şomaj. Încă aproape un milion de persoane. Nevinovate că au ajuns în această postură. Nedreptăţite de soartă.
Amuzat, preşedintele tuturor românilor promite apoi şi alte măsuri care lovesc în oamenii sărmani. Retragerea subvenţiilor de căldură, de lemne de foc, de orice fel. Vina lor? Sunt săraci!
Mai aflăm că guvernul şi-a făcut pe deplin datoria. Ne mai spune că nici domnia sa, preşedintele, nu-i vinovat. Nici FMI-ul. Nimeni nu este vinovat de situaţia în care se află ţara. Poate doar noi, cetăţenii ei, că îi încurcăm uneori pe guvernanţi! Pentru că suntem pe aici, prin ţară. Şi respirăm.
Întrucât preşedintele nu a râs cu hă-hă-ul său binecunoscut, înseamnă că mai are de făcut asemenea anunţuri. Deci, mai păstraţi nişte lacrimi. Măcar în colţul ochiului, dacă nu vă seacă deplin până atunci.
Aştept clipa în care bugetarul va lucra pe nasturi, pensionarului i se va lua o taxă în loc să-şi primească pensia iar şomerul va fi obligat să lipească, pe gratis, opt ore pe zi, afişe cu preşedintele premier râzând. Din toată inima.

Rating 3.00 out of 5
[?]

One thought on “Remember, 6 mai 2010

  1. Te rog sa nu mai zici “presedintele nostru”, ca ma bai si pe mine in categoria celor cu presedinte. Or eu m-am declarat “presh-free”. Adica, fara de presedinte. Deci, poate te referi la presedintele “vostru”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*