ZÂMBITORUL NAŢIONAL
(Din ciclul “Pamflete amare”)
Aţi observat zâmbetul permanent al premierului? Domnul Boc pare, idubitabil, un personaj fericit. Şi, ca fericitul perpetuu, nu există motiv pe lumea asta care să-i îndepărteze euforia. Primeşte un ou în frunte de la tatăl domniei sale şi nu numai? Zâmbeşte cu graţie. Este huiduit pe stradă de cetăţenii pe care personal i-a adus la limita suportabilităţii? Zâmbeşte senin, rostind spre microfoanele presei: „Opoziţia…” Vede cum, sub înţeleapta sa cârmuire, ţara se scufundă în adâncul amar al sărăciei? Iese la televizor, spune că poporul se înşeală, că nu-i înţeles de români şi zâmbeşte încurajator. Constată că măsurile sale mult lăudate, impuse prin încălcarea celor mai elementare reguli democratice, aduc mai mult rău decât bine? Se urcă la pupitrul guvernamental, declară că nimic nu-l preocupă mai mult decât democraţia şi, spre disperarea poporului înfometat, zâmbeşte promiţător. Protestează mii şi mii de oameni, împinşi în stradă de nedreptăţile emanate de mintea odihnită a domniei sale, nelegiuri care le sufocă viaţa? Prea-fericitul prim-ministru zâmbeşte netulburat, exprimându-şi încrederea în libertatea de exprimare a cetăţeanului. Unul dintre cei mai importanţi miniştri ai guvernului condus de domnia sa este prins cu mâna până la cot în visteria statului care, în mod iresponsabil, îi fusese încredinţată spre administrare de însuşi primul ministru? Domnul Boc zâmbeşte îngăduitor: „ un om onest…” I se pun întrebări incomode de către un jurnalist neintimidat de înălţimea funcţiei sale? Zâmbeşte larg, în timp ce scapă printre dinţi: „Obraznicu’ dracului!”
Inflaţia creşte? Alimentele se scumpesc? Preţul benzinei sparge limitele decenţei? Muritorii de foame se înmulţesc? Munca la negru şi piaţa subterană sufocă economia? Furtul şi corupţia au atins nivele inimaginabile? Creşte numărul şomerilor? Se desfiinţează spitale şi mor pe drum pacienţii alergaţi dintr-o parte în alta a ţării? Fug medicii peste hotare fără a se mai uita în urmă? Este îngropată iremediabil armata ţării? Creşte teroarea politică la nivele comparabile cu statutul de ţară sub dictatură? Minciuna a devenit oficial politică de stat? Justiţiei i se pune pumnul în gură? Poliţia este timorată prin politici publice?
Domnul prim-ministru zâmbeşte. Pare, şi poate chiar este, un om fericit. Cum ar fi altfel? Venit de niciunde a ajuns peste noapte şef de guvern. Are la dispoziţie un aparat imens care îi asigură tot ce are nevoie. Pe gratis! Maşini ultramoderne; reşedinţe ultraelegante; temenele până la pământ; posibilitatea de a face tot ce-i trece prin minte; senzaţia că este buricul târgului; fonduri imense la dispoziţie; ieşiri peste hotare la nivel VIP; susţinere pe banii statului în funcţia politică şi campanie electorală gratuită pentru a rămâne preşedinte de partid; participări la activităţi mondene simandicoase; premii, plachete şi medalii; filmat de televiziuni când coseşte, dă cu barda, cântă fals, dansează împiedicat, taie inutil panglici, dirijează hilar fanfara târgului, se ridcă pe vârfuri lângă o baschetbalistă ajunsă mult mai sus decât a înălţat-o natura…
Ce, mai? Viaţă de nabab! Cum ar putea fi trist cel care, fără contribuţia imensă a norocului orb, ar fi rămas cositor de frunte într-un sat uitat de lume din Ardeal, complexat de statura sa sub medie şi măcinat de invidia ascunsă împotriva celor mai înalţi, mai înzestraţi intelectual sau fizic de la natură şi mai realizaţi omeneşte decât el?
Propun deci, ca statuia în micime naturală a domnului de mai sus să fie expusă gratuit, sub denumirea Zâmbitorul de la Răchiţele, la în holul principal al viitoarei şcoli de înjurat( ale cărei baze se aşează temeinic în anii aceştia). Pentru ca generaţiile viitoare să nu-l uite pe Zâmbitor. Şi să înveţe mai uşor înjuratul spontan! Virtutea românească populară care s-a lipit în modul cel mai firesc de imaginea Zâmbitorului contemporan.