DE CE NU-MI IAU ELICOPTER

                                    DE CE NU-MI IAU ELICOPTER

                                    (din ciclul “Pamflete amare”)

            În primul rând, doresc să-i asigur pe toţi cei care au de gând să conteste încă de la titlu ceea ce am de spus, că ştiu contextul în care preşedintele nostru ne-a recomandat elicopterul ca mijloc de transport. Şi că nu am de gând să-l contrazic.

            Eu nu doresc să-mi cumpăr un asemnea aparat de locomoţie pentru motive cu totul diferite de cele susţinute de jucătorul nostru suprem. Mie nu-mi place să văd România de acolo, din „above”, cum relativ englezeşte afirma  o blondă ministresă. Şi asta deoarece din înalturi, de sus, miniştrii guvernului mi-ar părea la fel de mici şi la fel de nepericuloşi ca Titu a lu’ Căcărează, toboşarul din satul mehedinţean în care îmi petrec bătrâneţele. Şi n-ar fi drept.  Privindu-i din slava cerului, ei, miniştrii şi domnul care cică îi conduce, acela cu nume onomatopeic, s-ar putea bucura din partea mea, într-o clipă de slăbiciune personală, de aceeaşi simpatie ca nea Titu. Ar fi o imensă greşeală! Păi dacă numitul Titu mi-ar fi făcut mie ce mi-au făcut pomeniţii guvernanţi, în loc de bună ziua l-aş fi înjurat de mamă şi în loc de-o strângere de mână ar fi primit un şut direct în părţile sensibile şi gemene ale întrepiciorelor lui. Numai că el, a lu’ Căcărează, este un om de toată isprava. Cinstit, omenos, respectos până peste poate şi milos. El n-ar fura nici un vârf de ac şi n-ar înşela pe cineva nici cu un sfanţ. Cum i-aş putea asemăna pe miniştrii noştri cu el? Mai bine stau fără elicopter.

            Apoi, nu îmi cumpăr elicopter fiindcă în ultima vreme acest mijloc de transport pare atins de o boală urâtă. Boala de a fi prezent acolo unde nu-i este locul. Când se fură la vamă de către cei ce trebuiau să stârpească hoţia, hop două trei elicoptere pentru a aduna corupţii! Nu contează că transportul  pe sus al împricinaţilor costa cât fură ei în două luni pline. Elicopterele, bolnave, cum v-am spus, trebuiau să se deplaseze. Ca să-şi facă orele de zbor fiindcă altfel, ultrabătrâne cum sunt, ar trebui eutanasiate cu rezerva de zbor neconsumată. Şi, ca un ultim argument, doar nu zboară pe banii celor de la DNA…  Când se vrea să se vadă evaziunea pe undeva, prin vreun târg din marginea Bucureştiului, este nevoie neapărată şi de  un elicopter. Ca un simbol zburător al intransigenţei veghează de deasupra cohortelor gărzii financiare aflate în plină acţiune. Vedeţi dumneavoastră, degeaba ştiu bine  incoruptibilii controlori de la finanţe că e muncă de pomană, evazioniştii luându-şi deja tălpăşiţa contra cost, cu marfă cu tot,  mult înainte ca  mascaţii să-şi fi tras cagula pe faţă. Degeaba se sparg gheretele pentru a se constata oficial că sunt goale ca Eva când rupea mărul. Pentru  că elicopterul nu cunoaşte aceste amănunte. El îşi arde conştiincios carburantul plătit de fraierii de noi, rotindu-se majestos, inutil şi sonor deasupra locului  infracţionalităţii neprobate… Când sosesc, dintre nisipurile nesfârşite ale Arabiei  nişte bogaţi investitori, persoane de sub  ale căror cămeşoaie vor izvorâ râurile de dolari menite să ne aducă fericirea mult dorită şi bunăstarea mult furată, zâmbitorul nostru preşedinte le şi recomandă cu tărie să investească de undeva de sus. Din elicopter. Şi le mai subliniază el, jucătorul nostru cel de toate zilele (şi nopţile, prietenii ştiu de ce!), că suntem săraci, cu drumurile rupte-n fund, dar că avem nişte privelişti aeriene de neegalat. Deci, stimaţi arabi, sunteţi rugaţi să investiţi direct din elicopter, întrucât  România văzută de sus, de cât mai de sus, merită toţi banii!

            Şi, în cel din urmă rând, nu doresc să-mi cumpăr elicopter fiindcă nu vreau să mă schimb. Nici la grosimea obrazului şi nici la firescul comportamentului. Am văzut cum s-a transformat preşedintele meu de când se preumblă prin văzduh pe banii mei.  Urmare a efectului de înălţime, a început să creadă  că noi toţi, poporul cum s-ar zice,  suntem mult mai mici, mai proşti şi mult mai neînsemnaţi decât pe vremea când, per pedes, domnia sa se preumbla printre noi cerşindu-ne votul. Am văzut-o şi pe doamna, blonda soţie de Cocoş, aceea  care ne  foloseşte miliardele de euro în scopuri rămase neclare, cum după numai câteva tururi cu elicopterul ( comise pe banii proprii, după cum susţine) îi dăduse pe dinafară nivelul tupeului pe care şi aşa îl poseda la un nivel mult exagerat pentru un om normal. La domnia dumneaei este o problemă de „above”, mă gândesc eu. Că altfel, singura explicaţie ar rămâne sindromul de elicopter. Boala de care vorbeam mai sus.

            Vedeţi câte rele mi se pot trage de un simplu obiect zburător? Cum aş putea cumpăra aşa ceva, chiar dacă  pensia repetat impozitată şi multilateral recalculată mi-ar ajunge pentru vreo trei pe lună. Pe Lună, că pe Pământ, în România, este cu totul şi cu totul o altă poveste! O altă perspectivă, cum hăhăind ar spune temporarul, dar prea îndelungatul pentru mine, chiriaş al Cotroceniului.

            Ei, uite, d-aia nu-mi iau elicopter! Chiar dacă, de la cel mai înalt nivel, sunt îndemnat s-o fac…

Rating 3.00 out of 5
[?]

One thought on “DE CE NU-MI IAU ELICOPTER

  1. Ai un 10 de la mine pentru articolul asta. Nu-ti foloseste la nimic, dar il ai acolo, ca nu se stie cand ai nevoie de el. Eventual, ca sa-l dai altcuiva, ca dar din dar se face Raiul.
    Din introducere am aflat ca ar fi unii care te ataca de cum scrii titlul. E vorba de altii decat mine? Daca da, da-mi-i mie pe mana, ca atunci cand te contesta ei, eu o sa-i contest pe ei si, astfel, iti voi intari spusele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*