SA-MI FIE RUSINE!

                                  SĂ-MI FIE RUŞINE!

            L-am ascultat azi la prânz pe domnul ministru Oprea. Pentru cine nu ştie, domnia sa este Ministrul Apărării Naţionale.

           Era supărat domnul Oprea. Şi nu mă miră. Aceasta este starea sa naturală! Îl vedem încruntat, răstit şi furios, ori de câte ori ne gratulează cu prezenţa sa.

          Zicea că au fost atacaţi oamenii care lucrează la „recalcularea” pensiilor militare. O constatare care nu mă miră. Fiindcă domnul ministru nu trăieşte în lumea noastră . A mea şi a voastră, cei care citiţi aceste rânduri. El nu se află aici, între noi cei  care ştim bine că nimeni nu a reproşat unor militari că îşi fac treaba. Nu este aici, în lumea unde nimeni nu i-a acuzat pe militarii activi care muncesc zile şi nopţi, într-un ritm impus nebuneşte de domnul ministru. Un ministru care  nu se gândeşte la sănătatea lor, la familiile lor, la nevoia lor de odihnă, la stresul în care îi obligă să trăiască.

         Totul, numai şi numai ca domnia sa, supăratul  ministru Oprea, să se poată afirma cocoşeşte în faţa celui care l-a reevaluat.  Încercând să facă în cinci luni ceea ce nu se putea face în cinci ani. Cu riscul îmbolnăvirii subordonaţilor, nedreptăţirii zecilor de mii de pensionari, aducând la isterie oameni care se văd cu banii înjumătăţiţi urmare a  capriciului şi stăruinţei inflexibile a  domniei voastre.

        Sau, dacă are cumva legătură cu lumea aceasta, înseamnă că denaturează în mod voit adevărul, scoţând în faţă nişte „victime” inventate.  Acuzând pe cei care critică un act profund nedrept şi un mod absolut iresponsabil de punere a lui în fapt, de atacuri asupra unor oameni care n-au fost NICIODATĂ   învinuiţi că îşi fac treaba.  Domnul Oprea a preluat şi încearcă să aplice  politica de învrăjbire.

        Nici un cuvânt de scuză pentru miile şi miile de bătrâni cărora le-a luat banii fără nici o explicaţie. Nici un semn de jenă pentru părul alb al celor, mult mai capabili decât domnia sa, pe care prin modul său de comportament i-a scos în stradă, pe post de saci de box pentru tinerii jandarmi.

         În discursul său infuriat nu a recunoscut nici un moment că a dispus luarea banilor din pensiile a zeci de mii de pensionari, care depuseseră toate actele necesare şi care nu fuseseră „procesaţi” datorită proastei organizări a activităţii aflate în responsabilitatea sa.  Spune că a aplicat legea. Poate legea Oprea. Că Legea 119/2010 nu spune că dacă ai depus actele şi din cauza domnului ministru nu ai fost „procesat”, ar trebui să  se emită  o decizie mincinoasă şi să se bage mâna în buzunarul „beneficiarului”. Legea nu spune că la calcul trebuie să lucreze mii de oameni care nu au nici o expertiză în domeniu şi care din necunoaştere greşesc, nenorocind definitiv viaţa  unor oameni nevinovaţi.  Singura lor vinovăţie fiind aceea că au apucat aceste vremuri!

           Mai mult, m-a asigurat pe mine, pensionarul, că pensia mea nu va scădea, deşi s-a înjumătăţit deja. În stilul de neconfundat al domnului Boc, decorat cu Onoarea Armatei Române, mi-a spus că-mi merge bine când sunt furat, că sunt sătul când îmi ghiorăie maţele de foame şi că banii pe care îi am în mână sunt mult mai mulţi decât număr eu.

          Cum să vă cred, domnule, că procesul de „recalculare” este corect când vă jucaţi cu cifrele cum „doreşte muşchii” domniei voastre? Cu pensii care cresc ori scad după cum vă cer interesele de imagine?Cum să cred că nu se fac nedreptăţi când stabiliţi dintr-o nu ştiu care toană  ce pensii scad şi care cresc, până la cel nivel vor scădea şi de la care  vor creşte? Unde este legea aici, domnule ministru?

           A zis, ministru apărării, să nu mă sperii când sunt furat. Că domnia sa nu are altceva mai sfânt pe lume decât grija ca eu să-mi primesc toţi banii. Şi, ca să-l cred, se închină! Uită să spună când mi se vor inapoia banii. Nu spune nimic despre dobânda care mi s-ar cuveni şi tace când este vorba  despre ce se va întâmpla cu cel din cauza căruia sunt jecmănit. Sau se face că nu pricepe de ce sunt eu supărat când sunt tâlhărit.

           Se înconjoară de cuvinte mari. Datoria sacră, armata ţării, sacrificiul militarilor, respectul faţă de oştean, datoria de onoare, responsabilitatea faţă de ţară. Vorbe! Situaţia este mult mai prozaică, domnule ministru. Nişte oameni au fost furaţi. Mişeleşte. Fără veste, fără vină, fără vreun motiv real. Zeci de mii de oameni! Asta este realitatea. Despre ea nu aţi vorbit deşi ea a scos bătrânii în stradă. Deşi de aici vine nemulţumirea celor cărora le spuneţi să le fie ruşine!

          Domnul ministru şi cei asemenea lui, nu pot   înţelege că nu sunt idiotul care mă crede, că nu mai am de multă vreme  încredere în promisiunile lor, că am înţeles pe deplin de unde au ei bogăţiile şi că îmi regăsesc tot mai des  părţi din viaţa mea în palatele şi iahturile lor. Şi că nu mai sunt dispus să rabd minciuni, umilinţe şi batjocură.

         Vreau să-i spun domnului ministru că, măcar într-o privinţă, are dreptate. Ar trebui să-mi fie ruşine!  

          Să-mi fie ruşine că accept situaţia în care un asemena discurs poate fi rostit fără  pic de jenă. Că este posibil ca un asemenea personaj să conducă armata României.

          Să-mi fie ruşine că accept să scadă pensia măcar a unui singur pensionar militar, fără nici un motiv, numai din capriciul unui prim-ministru incapabil să-şi înţeleagă menirea.

          Să-mi fie ruşine că accept să fie umilit, chiar şi numai un singur  militar, de către preşedintele meu, de primul ministru al ţării, de ministrul care ar avea toate motivele să-l respecte.

          Să-mi fie ruşine pentru că accept să nu se mai respecte gradul, fie chiar al unui caporal şi  să-i fie distrusă definitiv legătura cu instituţia căreia el  i-a dedicat toată viaţa. Singura viaţă pe care o are!

          Să-mi fie ruşine că accept să trăiesc această ruşine de neimaginat, aceea de a fi considerat idiot de oameni cocoţaţi pe grumazul soldatului şi care îşi închipuie că funcţia politică  ţine loc de şcoală şi de deşteptăciune.

          Să-mi fie ruşine că accept să semnez o hârtie prin care cer să fiu mai sărac pentru a fi ei mai bogaţi.

          Să-mi fie ruşine că accept ca legile acestei ţări să fie încălcate din toanele unei blonde demoazele, ca în parlament să ajungă nulităţi patentate , ca soarta mea să fie hotărâtă de şmecheraşi îmbuibaţi care votază legi râgâind puturos sau dormitând bivoleşte.

         Şi declar că  îmi este ruşine, domnule ministru,  fără să fac parte din nici un partid, fără să fiu manipulat de nici o televiziune şi fără să lupt pentru voturi în vreun guvern sau în sublimul nostru parlament.

          Vorba domniei voastre: „Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Rating 3.00 out of 5
[?]

One thought on “SA-MI FIE RUSINE!

  1. Teo,
    Asta asa va face pana in ziua in care, atunci cand intra el intr-o sala, se ridica toti si pleaca din acea sala. Crezi ca se va intampla chestia asta in Romania? Nici macar intr-un film! Ba chiar se gasesc activi, bine-nteles sefi, ai caror subordonati au ajuns in spital de epuizare, care ii cearta pe rezervisti ca sunt nerecunoscatori. Fata de astia, acel “Hai sictir!” al meu, care i-a suparat pe multi neintelegatori, este ca un salut cavaleresc. Astora ar fi trebuit sa le dau cu … da nu mai spun, ca nu vreau sa-ti stric profilul civilizat al blogului. Ma duc la mine, ca eu spun!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*