GAURA

            Pe lângă toate nenorocirile care ne lovesc fără întrerupere năucitor şi parşiv, la 15 nov. 2010, a mai venit una. Astronomică. Un obiect cosmic invizibil se află în imediata vecinătate a Pământului. Agenţiile de presă  sunt în extaz, prezentând ceas de ceas descoperirea. Pentru câteva zile, vestea a adus  omenirea în pragul isteriei. Iar pe români, mai aproape de izbăvire. Explicabil, pentru noi.  Pentru că, ce altceva decât o invazie extraterestră ne-ar mai putea scăpa din ghiarele prezentei guvernări?

            Ca şi celelalte nenorociri pământene, prezente atât de des în viaţa românilor, şi această urgie cosmică  s-a dovedit a fi  plină de contradicţii. Generatoare de nedumeriri. Bizară.

            Trebuie să recunosc că nu sunt astronom. Nici măcar amator. Dar, ca orice om normal cu studiile la zi, nu pot să nu mă întreb cum poate fi  aproape de  Pământ un “ obiect” care se află la o depărtare de  50.000.000 ani lumină! Distanţă semnificativă chiar şi  la scară cosmică.  

           Cam cum am traduce asta, cincizeci de milioane de ani lumină?  Luând drept unitate de măsură distanţa de la Pământ la Soare, 149.600.000 Km,  care se numeşte şi Unitate Astronomică (UA), am  descoperit că  acest “obiect apropiat”  se află la o depărtare  de 3.162 miliarde UA! Mai exact, 3.162.454.873.646,209 de distanţe Pământ – Soare. Dimensiune aproape de neimaginat pentru o minte obişnuită cu cifre şi distanţe la scara pământească!

            Se învaţă în liceu că diametrul galaxiei noastre, Calea Lactee, este de circa 100.000 ani lumină. Şi că cea mai apropiată galaxie de Calea Lactee este Andromeda, aflată  la “numai” 2,9 milioane ani lumină. Deci, “proximitatea” noii găuri negre s-ar măsura în circa 500 diametre consecutive ale Căii Lactee sau punând de  13 ori, una după alta,  distanţa care ne desparte de vecina Andromeda…

            Straniu, nu?  Să însemne asta vecinătate?

            Această şocantă  ideie despre ceea ce se cheamă “imediata apropiere” nu este singura ciudăţenie pe care o aflăm din mass-media. Ni se comunică, în mod serios cred, că acest “obiect” este “cel mai tânăr” din categoria sa, având frumoasa vârstă de 30 ani. Ca o femeie în floarea vârstei!

            Măi, să fie! Păi dacă se găseşte atât de departe  încât lumina care poartă informaţia despre existenţa ei,  când ajunge la ochii noştri, are déjà respectabila vârstă de 50 milioane ani, atunci cum poate avea această “apropiată” gaură neagră  doar 30 de primăveri? Ne dăm seama că ea este, logic vorbind, o tânără cam trecută. De “numai”  50.000.030 ani!

           Nu-i pot suspecta de dezinformare pe astronomii care au făcut anunţul marii descoperiri, importante doar pentru ştiinţă. În mod sigur, ei ştiu ce spun.

           Dar pot gândi că iluştrii noştri jurnalişti nu prea au habar de astronomie, că traduc aproximativ din limba engleză şi construiesc informaţii spre publicul larg fără a-şi da seama de enormităţile pe care le emană.

           Ar fi teoretic posibil să apreciem ca această gaură neagră  se află în proximitatea noastră. Dar specificând neapărat că această vecinătate este relativă , clasificată ca atare doar  în comparaţie cu distanţele până la alte găuri negre cunoscute ( sau bănuite) până azi, aflate toate mult mai departe.

          Este de asemenea posibil ca, de la descoperirea  apariţiei sale, pe Pământ să fi trecut  30 de ani. Dar, adevărul ne obligă să le adăugăm, discret dacă altfel nu ne convine,  încă 50 de milioane de ani. Pentru că, lumina pe care o vedem azi, purtându-i imaginea,  în acel timp a plecat de acolo spre noi.

         “Tânăra” s-a format, prin urmare, cândva pe vremea dinozaurilor. Mult înainte de apariţia omului.  În paleogen.  Existând posibilitatea ca, fizic, astăzi să nici nu mai fie! Să se fi transformat în altceva. Habar nu am în ce.  Dar, dacă mai este acum acolo sau nu, noi nu avem cum să ştim.  Vor afla, probabil,  doar oamenii care se vor naşte pe Terra peste cincizeci de milioane de ani. Cu condiţia ca atunci să mai fi rămas ceva din specia umană. Specie care, după cum vedem şi simţim,  este în plin avânt autodistructiv.

         Vă amintiţi despre Eminescu? Cum, în mod genial, el scria  în poezia “La steaua”: “Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem, şi nu e.” ? Aşa se poate întâmpla şi cu acest obiect cosmic.

        Ce s-ar  mai putea  spune? Poate doar că, pe lângă toate nefericirile mai tinere  care ne bombardează cotidian, există o nenorocire cu adevărat bătrână. Aproape eternă. Care ne bântuie teribil. Ea numindu-se,  PROSTIA!

         Cum altfel aţi aprecia dumneavostră titlul: ”Cea mai tânără gaură neagră situată în vecinătatea Terrei, are numai 30 de ani.” Frază care, cu câteva zile în urmă, inunda mass-media dându-ne fiori. Deşi cele afirmate nu aveau nici o legătură cu realitatea. Nici cu adevărul. Astronomic ori nu. Fiindcă, în mod cert, împricinata nu era nici în vecinătate şi nici tânără. Era doar atât: o gaură. Pe care noi, oamenii, o observasem de curând. Ea fiind departe, bătrână şi  acceptabil de neagră. Fără vreo legătură cu prezentul sau viitorul nostru. Al pământenilor.

          P.S.  Un prieten bine intenţionat mă întreabă de ce mă preocupă pe mine o asemenea gogomănie. De ce îmi pierd timpul scriind despre “nimic”. Într-o primă instanţă n-am ştiut ce să-i răspund, mirându-mă şi eu  singur:  “Chiar aşa, de ce?” 

                Însă,  după o mai îndelungă chibzuinţă, m-am dumirit ce m-a zgândărit. Era percepţia personală că felul în care a fost preluată, prelucrată şi aruncată pe piaţă această veste seamănă până la identificare cu modul în care, în România,  omul obişnuit este speriat, minţit, timorat sau liniştit, servindu-i-se drept adevărate  cele mai aiuristice neadevăruri. Alimentându-se, în acelaşi timp,  printr-un amestec ciudat de  omisiune, superficialitate şi prostie ( uneori précis controlate ), iluzia că tot răul imens care ni se face azi poate deveni, odată,  în viitor, binefăcător.