CEI 14 MARTIRI

                                                         CEI 14 MARTIRI

                                             (din ciclul “Pamflete amare”)

            Vin veşti stupefiante dinspre preşedinte. Într-un interviu, a declarat că vinovaţi pentru nenorocirea ţării nu sunt miniştrii, cei care guvernează, deţinătorii tuturor mecanismelor puterii. Ci alţii, nu ne spune cine. Probabil pentru a nu ne îndurera şi mai mult.

            Ca să parafrazez propoziţia prezidenţială, „ miniştrii nu sunt decât 14 amărâţi care s-au aşezat pe burtă pentru ca poporul, călcându-i, să traverseze criza”. Nişte martiri, conform gândirii prezidenţiale.

            Săracii guvernanţi! Săracii bogaţii guvernanţi! Săracii ultrabogaţii, indecent de bogaţii guvernanţi! Culcaţi pe burtă, şi-or fi pătat costumele Armani…

            Le plânge preşedintele ţării de milă. Şi ne îndeamnă şi pe noi, neştiutorii sacrificiului lor, să-i deplângem. Nefericiţii, nu ei au vrut să ajungă „la bucate”. Sunt numai victimele sistemului, nişte victime ale  sorţii, care se perpelesc de durere pentru binele poporului. Să-i martirizăm!

          Asta ne transmite preşedintele. Asta ne îndeamnă să facem.

            Nu nouă ne plânge de milă preşedintele nostru! Ci lor. Pentru că nu se socoteşte a fi şi preşedinte  acestui popor.  Şi nu-i  vede suferinţa nevinovată. Iar dacă o vede nu-i pasă.  Întrucât domnul Băsescu se simte doar preşedintele  celor 14. Pentru că personal, prin voinţă proprie, i-a plantat acolo. Cum e şi firesc, îi este milă doar de chinul lor. Poate de suferinţa lor morală. Că altfel…

             Îi vedem în fiecare zi veseli, zâmbitori, ridicând cupele de şampanie, coborând din maşini scumpe, purtând genţi de firmă şi bijuterii demne de capetele încoronate, plesnind de sănătate şi emanând bunăstare. Sunt numai aparenţe, ne spune preşedintele. Care ascund adevărata caznă, canoneala sufocantă şi sacrificiul lor permanent.

             Îi este milă preşedintelui. De cât se chinuie guvernanţii pentru a ajunge pe culmile bogăţiei furând de la noi. De oboseala ce se ascunde parşivă în spatele pereţilor palatelor, sub apa albastră a piscinelor, în spatele perdeluţelor limuzinelor, în nisipul plajelor exotice din paradisurile turistice ale lumii.

           Avem, trebuie să recunoaştem, un preşedinte milos, plin de compasiune. După cum bine ştim, inimă simţitoare,  domnia sa a lăcrimat deseori…

          Guvernanţilor!  Domnilor guvernanţi şi domnule Boc! Prea iubitule preşedinte! Aţi primit „la cheie” o ţară. Pe care v-aţi angajat s-o duceţi la bunăstare. Împreună cu ţara, aţi primit şi un popor. Pe care v-aţi angajat prin jurământ sfânt să-l duceţi la propăşire.

            Dar aţi demolat ţara şi v-aţi însuşit fiecare câte o bucăţică. Singura voastră grijă fiind să apucaţi o parte cât mai valoroasă. Nici o alta preocupare. Doar să furaţi. Fără ruşine. Fără remuşcări. Aţi transpirat, poate, demontând ţara şi batjocorindu-i locuitorii. Dar este singurul vostru chin. O muncă vinovată. Pentru care, eu, cetăţean român, numai la recunoştinţă nu m-aş putea gândi. Ci la cătuşe.

         Acum, deşi mă îndoiesc,  simţiţi probabil clipa socotelii. Sau doar socotiţi că ar fi timpul, ori că aşa dă bine. Şi vă daţi victime. În frunte cu preşedintele. Nevinovat şi el…  De fiecare dată când guvernul ar trebui să plece, să ne lase, preşedintele constată că ţara este la un moment de răscruce şi că schimbarea conducătorilor incapabili, rău intenţionaţi, ar însemna să ne prăbuşim. Că răul va fi şi mai mare.

              Câtă minciună! Câtă imoralitate! Câtă subestimare a inteligenţei acestui popor! 

             Citesc scripul interviului prezidenţial. Şi mă întreb al cui preşedinte este domnia sa. Ce vede dincolo de interesele personale sau de partid. Dacă înţelege, dacă îi pasă de ceea ce se întâmplă cu adevăratul popor român. Dacă simte ceva pentru nefericirea omului de rând care, sub conducerea acestor guvernanţi, a sa, moare de frig, de foame şi umilinţă neîntreruptă.

          Rămân cu întrebările. Şi constat că s-a îmbogăţit răbojul martirilor. Cu încă patrusprezece. Guvernanţi cu toţii!

Rating 3.00 out of 5
[?]

One thought on “CEI 14 MARTIRI

  1. Vezi ce patesti daca nu m-ai crezut cand ti-am spus ca Romania n-are presedinte? Te amarasti ca si cand ar avea!

Leave a Reply to Singur Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*