INTERESUL NATIONAL?

                                          INTERESUL NAŢIONAL?

            Trebuie  să recunosc că încep să mă ramolesc. Semnul sigur este că nu mai reuşesc să pricep viziunile prezidenţiale. Termenii folosiţi de domnia sa seamănă foarte mult cu cei pe care îi cunosc şi eu. Numai că, atunci când îi rosteşte,  se vede clar că preşedintele are în minte cu totul altceva decât cred eu că ar trebui să aibe. Precis este un indiciu de ramolisment! La mine, desigur.

            Spre exemplu, în ultimele zile, mass-media a fost inundată brutal de cuvinte ale preşedintelui. Deoarece, acum, domnia sa se  află în  perioada logoreică a ciclurilor repetitive, de tăcere şi vocalizare, care i-au caracterizat  existenţa  prezidenţială de la începuturi şi până astăzi.

          Ca şi dumneavoastră, am constatat şi eu că expresia cea mai  folosită este „interesul naţional”. Dincolo de saturaţie. Peste limita suportabilităţii. Agasant, cu încăpăţânarea încercării de a deschide mintea unor retardaţi mintal.

            În orice împrejurare, cu orice prilej, la TVR 1 sau la pupitrul din holul Palatului Cotroceni, în prezenţa partidelor de inimă sau în lipsa, referitor la opoziţie ori la majoritatea toxică, cu microfonul ziariştilor sub nas sau fără, în logica prezidenţială este permanent prezentă sintagma „interesul naţional”. Fie că este vorba de pensiile noastre de mizerie, ori de prezenţa partidelor politice la Cotroceni, fie că se referă la legile votate „din greşeală” ori la eterna criza economică, fie că invocă  spaţiul Schengen ori  echilibrele macro-economice, preşedintele recurge fără ezitare, de fiecare dată, la „interesul naţional”!

           Şi tentaţia de bagatelizare a unui concept atât de important, definitoriu în anumite ipostaze, face prozeliţi. Îl ascultăm pe teoreticianul unui nou partid politic, domnul Gabriel Oprea, cuvântând plin de avânt despre orice, dar  având de fiecare dată frunte încreţită şi gura plină de aceeaşi sintagmă: „interesul naţional”. Fie că se potriveşte , fie că nu.

           Îl vedem pe premier care, în tot ce zice, aflându-se pe vârfuri ori pe călcâie, se referă fără încetare, indiferent de domeniu, la „interesul naţional” al românilor.  Constatasem, cu o altă ocazie, că domnul Boc este primul specialist în români din istorie. ( http://teopal.com/?p=13 ) Şi pare a mă confirma.

           D-aia zic că m-am ramolit. Fiindcă eu am învăţat cu totul altceva despre interesul naţional. Cum că a fost conceput ca „finalitatea generală şi continuă pentru care acţionează fiecare stat” ori ca „nevoile şi dezideratele unui stat suveran percepute în relaţiile cu celelalte state ce constituie mediul extern” sau că reprezintă „nevoile şi năzuinţele vitale şi mobilurile hotărâtoare ce călăuzesc şi animă acţiunea naţiunii şi statului în viaţa internaţională”. Şi mă opresc, fără a va mai plictisi cu teoriile unanim acceptate ale lui Hans Joachim Morgenthau şi a altor real cunoscători în materie de interes naţional…

          Vedeţi ceva din aceste definiţii în ceea ce consideră conducătorii noştri a fi interes naţional? Dacă da, atunci, fără dubiu, eu sunt vinovat. Va trebui să fac o cură de Gerovital (greu, că şi el a fost vândut). Şi n-o să sufere nimeni altcineva.

            Dar dacă nu greşesc? Dacă ei sunt cei care habar nu au despre ce vorbesc şi pronunţă cuvinte măreţe, care să „dea bine la popor”, numai ca să ne ameţească? Demonetizându-le. Urmărind în fapt numai interesele lor meschine, pur politicianiste. După ce, inconştienţi ori răuvoitori, şi-au asumat faţă de partenerii noştri externi promisiuni care îngroapă în suferinţă şi sărăcie cetăţenii acestei ţări. Câţi vor suferi? Şi cine îi va trage la răspundere? Pe ei, pe cei ce se joacă, zâmbitori, cu soarta a milioane de oameni. Lipsindu-i de dreptul unui trai decent, transformându-le viaţa în coşmar. Şi totul în numele “interesului naţional”!

         Vedeţi, asta nu reuşesc să înţeleg, în ruptul capului. Cum poate fi interesul naţional în dezacord cu interesul naţiunii. Sau cum pot fi luate măsuri politice în interesul poporului dar împotriva  populaţiei. Pentru că eu asta văd. Şi asta simt de o bună bucată de vreme. Clamarea intersului naţional atunci când naţiunea are numai de pierdut şi invocarea interesului românului atunci când cetăţeanul român este surghiunit.

           Temerea că îmi pierd capacitatea de a înţelege este alimentată şi de faptul că nu pot pricepe cum, într-o ţară declarată democratică prin Constituţie, preşedintele este mai puternic decât parlamentul, premierul mai presus de legislativ şi cum o domnişoară, ajunsă al treilea om în stat pe considerente pur estetice, poate fura viitorul unei generaţii în văzul public şi să nu păţească nimic. Ba mai mult, duduia în cauză să fie lăudată pentru gestul său “temerar”!.

           Nivelul meu de înţelegere este depăşit de faptul că toţi aceşti autointitulaţi oameni politici încalcă cele mai  elementare principii de drept, sfidând legea şi chinuind un întreg popor în numele a ceea ce ei numesc „interes naţional”. Cum poate fi în interesul meu să-şi bată joc cineva de existenţa mea?

           Aiureala că interesul naţional ar însemna sacrificiul contemporanilor pentru fericirea viitorimii îmi depăşeşte şi ea înţelegerea. Pentru că este o aiureală. Pentru că o aud în forme diferite şi cu intonaţii diverse de peste şase decenii. Fără a se fi arătat vreodată a fi adevărată. Apoi, în tot acest răstimp, nu i-am văzut pe ei, pe cei care o strigă obligându-ne la renunţări, să sărăcească. Pentru binele copiilor lor! Din contră, ei se tot îmbuibă. Pe spinarea noastră, fără să le pese, aşa cum spun să ne pese nouă,  de fericirea pierdută în acest mod a urmaşilor urmaşilor personali.

         Îl ascult pe preşedinte. Pentru că este şi preşedintele meu, deşi nu l-am ales. Prin discursurile sale mă face să mă simt un incapabil mintal. Fiindcă ar trebui să pricep, şi nu pot, că de vină pentru tot răul care mă sufocă este că eu nu vreau să-mi cunosc interesul. Deoarece mintea mea se  încăpăţânează să nu înţelegă de ce “interesul naţional” pe care domnia sa mi-l îndeasă cu sila pe gât, îmi face rău în loc să-mi facă bine.

        Şi, ascultându-l, mă surprind o dată şi încă o dată întrebându-mă fără rost: „Ce amestec are în toată porcăria asta interesul naţional?!”

Rating 3.00 out of 5
[?]

One thought on “INTERESUL NATIONAL?

  1. Teo,
    Scuza-ma ca te intreb! Tu, cand vorbesti de “stat democratic” la ce tara te referi? Pe bune, nu ma prind deloc despre ce tara e vorba in articolul tau. Vad ca te referi la o tara care ar avea vreun interes national. La o tara care ar avea presedinte, care ar avea premier, care ar avea legislativ. Numai ca, nu spui care e tara aia! Si singur nu-mi dau seama care o fi tara aia. Ce stiu, este ca nu e vorba de Romania, care n-are chestii d-astea, dar nu stiu despre care o fi vorba! Ca doar nu-ti imaginezi ca atunci cand zice Oprea ce spusesi tu, el stie ce spune sau intelege ceva!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*