POLITISTII SI MILITARII

         POLIŢIŞTII  ŞI  MILITARII

           Observ  o adevărată campanie media pentru drepturile poliţiştilor. Văd, aproape în fiecare zi, luări de poziţie ale reprezentanţilor acestora. Chiar proteste în stradă. Ei îşi cer drepturile.  Ei au trecut la acţiuni concrete, în limita legalităţii şi a bunului simţ. Au reuşit să pună presiune, să atragă atenţia că aşa nu se mai poate. Arată guvernanţilor, cu armele avute la dispoziţie, că nu mai pot răbda nedreptăţile.

            Au un program de acţiune şi sunt hotărâţi să-l respecte. Se opun deschis nedreptăţilor, bătăii de joc şi încercărilor de a fi înjosiţi.  Rezistă ameninţărilor. Îşi asumă statutul constituţional şi îşi impun existenţa. Arată că sunt o forţă ce nu poate fi neglijată. Demonstrează că îşi cunosc responsabilităţile şi doresc să şi le îndeplinească. Dar insistă să fie plătiţi corect pentru asta. Vor să le arate guvernanţilor şi cetăţenilor ce se va întâmpla cu ţara dacă şi vor lucra doar atât cât sunt plătiţi.

         Azi, un chestor de poliţie, responsabil de activitatea într-un judeţ, a organizat o conferinţă de presă şi a arătat că s-a ajuns la limită. Este aproape de subordonaţii săi, simte ca ei, îi înţelege şi  susţine  respectarea drepturilor acestora. Ei au reprezentanţi. Şi reprezentanţii lor au voce. Se fac auziţi.

         Trebuie să-i felicit pe poliţişti. Sunt uniţi şi îşi susţin punctul de vedere. Nu se lasă jecmăniţi. Măcar strigă, hoţii!

         Deşi nu aş dori, un impuls nelalocul lui mă îndeamnă insistent să mă gândesc, prin comparaţie, la militari. Care se află în aceeaşi găleată, ca bugetari, cu poliţiştii. Ei bine,  comparând, nu pot decât să deplâng resemnarea militarilor activi, inacţiunea lor, frica, teama care le taie până şi vocea, privirea fixată în pământ, lipsa lor de demnitate (aparente poate).   

         Recunosc. Sunt cuvinte grele. Oricare militar s-ar putea considera jignit. Şi declar că, personal, sunt jenat văzându-mă obligat să le folosesc la adresa celor faţă de care am avut, alături de marea majoritate a populaţiei, o înaltă consideraţie. Dar, pentru ceea ce se întâmplă acum în armată, alte cuvinte, mai uşoare, nu există în dicţionar. Le-am căutat. Şi am găsit doar vorbe mult  mai dure.  Pe care nu vreau şi nu pot să le folosesc.

         Vor fi unii care vor spune că inacţiunea militarilor activi înseamnă înţelepciune, înţelegerea momentelor grele prin care trece ţara, moderaţie şi raţiune. Îi pot crede. Sunt dispus să le dau dreptate. Ştiu ce ar însemna ieşirea armatei în stradă. Nu-mi doresc aşa ceva, deşi guvernarea de azi parcă la asta îndeamnă, apăsând fără oprire grumazul militarului, activ sau în rezervă, până la insuportabil.

        Şi aş fi gata să-mi cer iertare, pentru cuvintele grele de mai sus, dacă aceşti „unii” ar putea răspunde la următoarele câteva întrebări. Zguduitoare.

        Se datorează militarilor starea în care unii spun că a ajuns ţara?

        Nu au făcut militarii tot ceea ce era omeneşte posibil ca România să meargă în direcţia în care credeam că ne va fi  mai bine ca ţară, spre NATO şi UE?

       Nu s-au sacrificat militarii destul?

        Merită militarii umilinţa şi jignirile cu care guvernanţii i-au „gratulat”?

        Sunt ei, militarii, nesimţiţi, profitori, leneşi şi, mai nou, asistaţi social?

         Este de acceptat ca militarii să aibă numai obligaţii în plus faţă de restul cetăţenilor şi nici un drept care să-i diferenţieze de ceilalţi bugetari?

         Este firesc să ceri militarilor aceleaşi sacrificii ca până acum, dacă îi plăteşti cu aproape  jumătate mai puţin?

         Ne putem permite, ca naţiune, desfiinţarea meseriei de militar? Nu înseamnă asta iresponsabilitate faţă de  destinul ţării, faţă de generaţiile ce ne vor urma? Faţă de însăşi existenţa statului român, a ţării numită România?

         Pot exista, concomitent, demnitatea militarului şi acceptarea, de către acesta,  în tăcere, a nenumăratelor umilinţe la care  este supus?  Adică denigrarea gravă în faţa propriilor cetăţeni? Sau  furtul pe faţă a drepturilor celor activi şi a pensiei celor în vârstă? Ori  încălcarea  flagrantă, neruşinată, a  legile în vigoare care apără viaţa demnă a  celor aflaţi sub drapel?

        Mai sunt întrebări. Poate sute. La fel de legitime.

         Aveţi răspunsuri, domnilor adepţi ai teoriei răbdării până la sucombare?

         Şi aveţi, dumneavoastră, puterea de a  susţine onest, cu mâna pe inimă, că  suportarea fără crâcnire a umilinţelor, tăcerea atunci când eşti furat şi acceptarea fără reacţie a scuipatului pe obraz, se numeşte înţelepciune? Ori raţiune? Ori moderaţie?

         Eu cred că nu!

Rating 3.00 out of 5
[?]

2 thoughts on “POLITISTII SI MILITARII

  1. Domnule,
    Va dau eu raspunsul .Poate fi si un pic de teama , poate fi si un pic de intelepciune , poate fi si un pic de lasitate . Dar cel mai mult este vorba de faptul ca militarii activi, fata de politistii activi , nu au un sindicat . Politistii au dreptul la sindicat , iar membrii de sindicat se folosesc corect si activ de dreptul pe care il au . Militarii activi nu au nici un cadru organizat, in care sa-si spuna pasurile . Daca o spun la sedintele cu comandantii, li se spune sa taca in formatie . Daca o spun in testarile ce li se dau privind starea moralului, din ordine superioare , rezultatele sunt masluite si raportate pozitiv ,daca vorbesc pe la colturi, sunt invinuiti ca ajuta la destabilizare si lovesc in moralul armatei . Daca iau legatura cu sindicalistii din rezerva , sunt urmariti de baietii cu ochi albastri si chemati la ordine . Ce se faca ? Sa ia armele si sa iasa in strada ? Asta e lovitura de stat , anarhie. Ei nu au nici macar dreptul sa participe la proteste . Nu au dreptul sa aibe sindicat propriu, nu au dreptuldecat sa spuna am inteles sa traiti ! . Orice alta actiune inseamna nu numai pioerderea serviciului ci si puscarie . V-ar da mana daca ati fi in locul lor sa va riscati libertatea intr-un stat totalitar ca acesta ?
    Si e pacat , pentru ca sindicatul militarilor in rezerva(SCMD) , in loc sa se alature actiunilor politistilor , sta pitit si asteapta 2012, cand se aude ca va fi sfarsitul lumii .
    Col.(R) Neacsu Marin

  2. Motivele pentru care in armata domneste tacerea:

    1. Sa trecem in revista “revoltele” militarilor activi:
    – infiintarea CADA in 1990 – unii au promovat in functii, altii au fost “ajutati” sa treaca in rezerva,
    – neplata la timp a contravalorii normei de hrana – unitate militara din Bucuresti
    – intentia de plata a contravalorii alimentelor pentru personalul navigant – doua unitati de aviatie
    – modificarea diurnei in valuta pe timpul marsului/misiunii distrugatorului Marasesti.

    2. prelungirea mandatului, la 3 luni dupa expirare, actualului sef al Statului Major General – conducator de doctorat al doamnei Georgeta Gavrila – secretar general al MApN – prezentat pe larg in mass-media gratie colonelului Petrache.

    3. institutia demisiei de onoare nu functioneaza nici in MApN, cum nu functioneaza in intreaga societate romaneasca

    4. profesorii fara catedra de la UNAp – vezi cazul generalilor cu 4 stele: Oprea Gabriel si Iliescu Mihai

    5. sistemul de invatamant de doctorat – UNAp are 41 de conducatori de doctorat la o armata de 70.000 de oameni – e mult, e putin…

    6. sistemul de promovare in functii se bazeaza pe strategia:
    Daca stai in banca ta, ai posibilitatea sa promovezi si chiar sa ajungi general.

    7. sistemul de avansare in gradul de general in rezerva – al carui mare maestru este onorabilul general cu 4 stele Oprea Gabriel, care in rezerva fiind, a parcurs cu brio ierarhia gradelor militare de la capitan la general in aproximativ 15 ani – o performanta demna de a fi mentionata in Cartea Recordurilor.
    Aici nu trebuie omis si rolul ANCMRR al carei lider este domnul general cu 4 stele Iliescu Mihai care si-a asumat responsabilitatea de a face propuneri presedintelui Romaniei pentru avansarea in gradul de general…
    Vezi cazurile plt.maj. Eugen Gheorghe (consilier la primaria Sectorului 6 – trecut in rezerva in acelasi an ca si domnul Oprea Gabriel) ajuns general de brigada si al domnului Ontanu ajuns general maior…

    Militarii activi au dreptul sa se asocieze in asociatii profesionale. De ce nu o fac? (exista cateva ONG – Fundatia Maresal Averescu) din simplul motiv ca acestea ar fi conduse de cei din fruntea bucatelor din MApN si deci rezultatul ar fi acelasi…

Leave a Reply to neacsum Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*