BOCITOR

                                                (din ciclul Pamflete amare)

            Un cuvînt este pe buzele tuturor guvernanţilor. Restructurare. Când îl pronunţă dragul nostru premier însă, auzim destructurare. Pentru că el, micul, tot mai micul prim-ministru, a descoperit acum o nouă distracţie. Iese la televizor şi anunţă nenorociri. Plânge de mila tărişoarei pe care o sugrumă din dragoste, luându-i şi ultima respiraţie. Îşi compune figura tristă a sinucigaşului aflat în faţa paharului cu mătrăgună şi  cu privirea  încrâncenată ne aduce la cunoştinţă măriri de taxe, tăieri de salarii, ciuntiri de pensii, dezastrul economic tot mai complet, creşterea şomajului, lipsa banilor (unde s-or fi dus ei?), un nou împrumut (de care e prematur să discutăm…) şi alte multe belele. 

            De ce face el toate astea? N-o să ghiciţi… Pentru că el este un erou. În acest mod premierul se sacrifică pentru adevăr. Şi dreptate socială. Nu mai are nevoie de procente electorale, nu mai are trebuinţă de apreciere, nu-l mai interesează viitorul său politic. Renunţă la tot pentru viitorul nostru fericit. El ia măsuri curajoase! Şi nu pleacă! De ce? Fiindcă nu este un laş…

          El, haiducul pe invers, care de când a fost uns în înalta funcţie, ia de la săraci ca să dea la bogaţi, se joacă acum de-a martirul. Şi boceşte, cu ipocrizie, soarta românului. Pe care el a făcut-o de plâns.

        Eu cred că nu pleacă pentru că se simte bine la putere, dispunând de banii noştri conform bunului său plac. Pentru că ne crede proşti, creduli şi neputincioşi. Pentru că nu-i pasă de popor, de bătrâni şi tineri, de durerea omului de rând. Are însă o pasiune, dă anunţuri apocaliptice.

        De parcă de asta se află acolo, având un guvern în subordine şi  o ţară de guvernat. Ca să anunţe nenorociri. Să ridice din umeri, să lăcrimeze patriarhal şi să declare: „Asta e, c-aşa e viaţa! Astăzi vă fac să trăiţi prost ca să fie mâine bine! Vai ce rău îmi pare!” Nu pentru a se îngriji ca oamenii să trăiască liniştiţi. Şi mulţumiţi. Nu ca să prevadă mersul lucrurilor şi să-şi protejeze  cetăţenii . Nu ca să administreze cu chibzuinţă banii publici. Nu ca să evite sărăcirea tării, chinuirea populaţiei. Populaţia, aceea pentru care acest stat există! Pentru care acest guvern fiinţează! Pentru care domnul Boc ar trebui să fie un servitor şi nu un satrap. Căreia, el, premierul i-a jurat credinţă şi respect. Nu desconsiderare, nu ameninţări, nu minciuni sau jecmăneală.

        Domnul Boc n-a înţeles, nici după nu mai ştiu câte mandate, care este datoria şefului guvernului.  Aceea de a asigura bunăstarea prezentă a românului, bunul trai de azi, nu de peste generaţii. Liniştea de a munci şi dreptul de a munci al fiecăruia. Stârpirea hoţiei şi a minciunii. Salarii decente, pensii normale. Legi drepte şi respectarea legii, în primul rând de către guvern.  O armată puternică, o poliţie bine dotată şi bine plătită. Un sistem sanitar eficient pentru a menţine o populaţie sănătoasă. O scoală performantă cu profesori respectaţi şi remuneraţi decent. O ţară bogată, cu drumuri bune, cu ape curate şi cu păduri dese. N-a înţeles şi nici nu vrea să priceapă.

           Aşa cum eu nu pot înţelege la ce foloseşte un premier transformat în bocitoare, tânguindu-se la capul unei ţări muribunde şi căreia, profitând de neatenţia asistenţei, îi mai toarnă câte o picătură de otravă în perfuzie. Căindu-se!