12 august 1996

Primesc cadou, de la vechiul meu prieten S.,  cartea lui Alvin Toffler: „Război şi anti-război”, pe care o citisem cu circa o lună în urmă.  O recitesc înainte de a o pune în raftul bibliotecii alături de binecunoscutele „Şocul viitorului” şi de „Al treilea Val”. Încerc să-mi notez, în câteva fraze, impresiile lăsate de carte la o a doua citire.

Doresc să înţeleg, să limpezesc atât cât raţiunea mă ajută, motivul real al existenţei impresionantei campanii de promovare a lucrării, dincolo de meritele reale ale cărţilor scriitorului american. De fapt, cum bine e ştiut, Toffler şi soţia sa Heidi au lucrat la aceste cărţi alături de o echipă largă de studenţi şi specialişti pe diferite domenii. Soţii Toffler sunt, în cel mai bun caz, numele de pe copertă, cei care vând cartea şi nu autorii exclusivi ai lucrărilor.

„Război şi antirăzboi”,  subintitulată „Supravieţuirea în zorii secolului XXI”, pare la prima vedere o fascinantă carte de futurologie. Citită mai atent, pătrunzându-i logica şi structura internă nu poţi să nu rămâi impresionat de modernitatea organizării pe capitole, subcapitole şi idei. Eşti cucerit de logica aparent fără cusur şi de concluziile ce par a a se naşte firesc, chiar sub ochii tăi

Între altele,Toffler doreşte să dea lecţii contemporanilor despre ce înseamnă războiul azi, dar mai ales despre ceea ce va deveni acesta într-o viitoare societate, societatea celui de „al treilea val”, pe care el a prefigurat-o şi tot el a denumit-o aşa. Este convins că războiul din Golf (1990-1991) a marcat începutul revoluţiei tehnologice în acţiunea extrem de complexă şi costisitoare pe plan material, moral şi uman care este conflictul militar. Vedeta războiului viitor va fi computerul, susţine Toffler. „S-ar putea foarte bine să vină ziua când soldaţii vor purta mai multe computere decât arme”. Aşa vede el războiul din Golf! Ca deschizător al acestui viitor!

Ca o remarcă ironică, deloc răutăcioasă, urmând viziunile lui Toffler, îndemnul pacifist „iubiţi-vă pe tunuri” va deveni „iubiţi-vă pe computere” şi milioane de tineri îl vor traduce în fapt odată cu sosirea celui de al treilea val. Cum computerele devin tot mai mici, nu va fi o sarcină prea uşoară!

Uită, domnul Toffler, că în războiul din Golf a fost o infruntare dintre o lume şi un popor şi că, privind obiectiv, nu se prea vede în ce a constat „strălucitoarea victorie” a aliaţilor. Nu ne spune, de asemenea, la care din multele naţiuni participante se aflau, în această fază deschizătoare de drum, computerele. Nici cui se adresează predictia „calculatoare în loc de arme”. Unei anume supranaţiuni care declanşează, în funcţie de interese, războaie împotriva unor popoare considerate subdezvoltate, menite doar să sublinieze măreţia acelei supraputeri?   

Acolo, la graniţa Irakului, s-au masat incomensurabile cantităţi de tehnică militară şi muniţie. Cu siguranţă, mai multe decât computerele! S-au concentrat trupe evaluate la multe sute de mii de combatanţi. Citându-l pe generalul Pierre Gallois, Toffler notează „Statele Unite au trimis 500 000 de ostaşi în Golf…”. Să adunăm şi trupele celorlalţi participanţi în calitate de aliaţi ai SUA! Au fost multe, multe sute de mii de militari! S-a pus în mişcare un imens şi costisitor mecanism logistic. Şi? Câte din multele naţiuni partenere la războiul antiirakian au avut beneficii în urma câştigării acestuia? Pentru a afla, se pare că nu va trebui să numărăm mai departe de cifra unu.

Cartea „Supravieţuirea în zorii secolului XXI”, analizată obiectiv, cu ochii unui  profesionist în munca de informaţii, devine un ingenios instrument de propagandă în slujba puterii armate americane. Este utilizată în mod inteligent pentru descurajarea oricărei altei puteri pretendente la un statut concurent ori a celor ce vor încerca să se opună, într-un mod sau altul, Statelor Unite. Modul în care îi este inoculat cititorului acest primordial mesaj al cărţii dovedeşte o rară subtilitate. Captivat fiind de claritatea unor idei, de documentarea laborioasă, de argumentele elaborate şi de concluziile tranşante nu bagi de seamă că: peste nouăzeci la sută din exemplele pozitive au ca subiect armata americană;  majoritatea covârşitoare a personajelor care enunţă idei valoroase este americană; succesele aparţin totdeauna SUA iar insuccesele, de fiecare dată, numai celorlalţi;

Sfârşeşti cartea convins că aşa e firesc, că lucrurile stau chiar în acest fel. În minte ţi-a fost inoculată ideea justeţei de necotestat a cauzei americane şi admiraţia faţă de tot ce gândesc, produc şi întreprind  americanii. Şi ideea asta lucrează acolo, în „cutiuţă”, chiar dacă ţi se pare că a-i şi uitat-o.

Morala, pe care nu o vei găsi nicăieri pronunţată explicit? – Ori eşti cu SUA, ori pierzi!  Aceasta este cartea. După părerea mea. Care nu mă număr neapărat printre „antiamericani”, dar nici nu sunt atât de naiv încât să cred că tot ceea ce SUA fac este frumos, corect şi benefic omenirii.

Deci, privitor la cartea „Supravieţuirea în zorii secolului XXI”, admirabil realizată de altfel, să nu ne mai mirăm de imensa publicitate pe care persoane sau organizaţii, pe care nu le cunoaştem în totalitate, au făcut-o acestei familii de scriitori americani, cărţii şi în ultimă instanţă, puterii  militare a SUA.  În sprijinul concluziilor enumerate pe parcursul analizei, poate ar mai trebui notat că  autorul este „un important consultant pentru comunităţile militare şi de spionaj din lume”(wikipedia.org).