GUVERNUL SI TERMODINAMICA

GUVERNUL ŞI TERMODINAMICA

                                                (din ciclul”Pamflete amare”)

Încă o dată domnul Boc şi guvernul condus sclipitor de domnia sa  se dovedesc plini de curaj. Au trecut împreună, aproape pe neobservate, de la reforma din domeniul social, unde au excelat, la ceea ce numim fizica aplicată. Să nu ne mirăm deci dacă aflăm, acum, că o hotărâre guvernamentală românească revoluţionează cunoştinţele de până în prezent ale omenirii privitoare la circuitul căldurii în natură. Şi asta, nu numai teoretic. Ci cu aplicaţii practice în viaţa fiecărui cetăţean al oraşelor României! Deocamdată. Pentru că eu bănuiesc, plini de dorinţa de afirmare cum îi ştiu, că nu se vor opri aici. La biata noastră ţărişoară.

Vă rog să-mi fie iertată emoţia, dar tremur de mândrie că sunt român. Locuitor modest al ţării conduse de un asemenea guvern. Că am avut norocul să trăiesc sub ilustra lor conducere. Cum să nu fii mândru? Să le treacă lor prin minte un asemenea mod de abordare a fizicii! Rezolvaseră probabil problematica spinoasă a crizei, dezlegaseră cu siguranţă misterul dispariţiei banilor publici în zone crepusculare greu de depistat, asiguraseră bunăstarea tuturor bugetarilor, pensionarilor şi a adevăraţilor asistaţi social, trecuseră la cifre cu doi digiţi creşterea economică a ţării, construiseră cei trei mii de kilometri de autostradă, refăcuseră de la zero întregul sistem sanitar şi acum fiecare român abia aştepta să se îmbolnăvească un pic spre a beneficia de excelentul serviciu al celor doi medici pe cap de locuitor… Da, acum îşi puteau permite să abordeze problema termodinamicii.

Ce denumire are descoperirea? V-o spun imediat şi vă asigur că este atât de extraordinară încât nici n-o să vă vină să credeţi. Se numeşte:” Încălzirea apartamentelor debranşate de la RADET, prin difuzie telepatică, dinspre vecini şi părţile comune spre debranşat, cu sens unic, în condiţiile în care susnumitul debranşat se încălzeşte în oricare alt mod, dar nu de la sistemul centralizat”.  Cam lungă denumirea, o să ziceţi. Păi sigur, de cârcotaşi nu ducem lipsă!  Vorba ilustrului nostru premier.”Măi băieţi, la muncă, nu la huiduit! Că pe mine nu mă înfricaţi!”

Nu înţelegeţi că tocmai aici este ascunsă sclipirea de geniu a descoperitorilor acestei legi universale? A domnului Boc şi a echipei guvernamentale coordonată, într-un mod admirabil, de domnia sa?

O să vă explic eu. Deşi, inclusiv subsemnatul,cu slabele mele puteri mintale abia de am dezlegat căile logicii geniale ale celor de mai sus. Deci, să zicem că nu mai aveţi bani, sau nu mai vreţi să plătiţi facturile imense şi nejustificate ale furnizorului local de căldură. Să mai zicem că aţi hotărât să vă debranşaţi şi să vă luaţi în propriile mâini problema încălzirii locuinţei care vă aparţine. Şi iar să mai zicem că aţi depăşit, rămânând sănătos, toate barierele birocratice destinate descurajării temerarilor ca voi. Aţi rămas sănătos la minte şi inimă deoarece aveţi o structură psihică deosebită, o răbdare fără de margini şi timp de pierdut în cantităţi nelimitate. Să mai presupunem că v-aţi montat, în sfârşit, centrala proprie şi credeţi că aţi scăpat. Greşit! Complet greşit. De ce? Pentru că nu aţi ţinut cont de legea Boc & Co. Ea, legea, abia acum îşi dovedeşte geniul. Unde? În casa şi buzunarul vostru. Conform acestei legi, indiferent cât de cald veţi face în casa personală şi cât de frig este la vecin, căldura va circula de la el spre voi. Fără să ştiţi, vă veţi încălzi cu frigul său. Şi pentru asta trebuie să plătiţi. Pentru că el nu îngheaţă oricum. El, vecinul, tremură în figul marca RADET, care trece la voi prin pereţii de beton ori cărămidă, sub formă de căldură, conformându-se  fenomenului subtil de difuzie termică telepatică unidirecţională (DTTU)

Genialitatea descoperirii nu se opreşte aici, cum probabil un novice ar fi bănuit. Nu! În conformitate cu legea Boc&Co, oricât de frig ar fi pe hol, în lift sau la subsol şi oricât de cald ar fi la voi în casă, vă veţi încălzi locuinţa cu frigul  din hol, lift sau beci. Din nou va trebui să plătiţi pentru că, dacă nu ştiaţi, frigul din acele locaţii este tot marca RADET. Si aşa cum am explicat mai sus, el, frigul RADET, travestit sub formă de căldură, trece unidirecţional, spre voi, prin orice material din care ar fi construiţi pereţii locuinţei voastre. Conform fenomenului DTTU descris anterior. Şi vă încălzeşte!

Mai există un principiu al legii Boc&Co. care, enunţat sporadic până acum, nu trebuie neglijat. Unidirecţionalitatea! Adică, oricât de cald ar fi la voi în camere şi oricât de frig ar fi la vecin, pe hol, în lift sau la subsol, niciodată căldura voastră nu va trece în acele direcţii, la acele locaţii pentru a le mări temperatura. Ca urmare, puteţi încălzi tot blocul, nu veţi primi vreo recompensă. Cu atât mai puţin bani. Fiindcă, principiul unidirecţionalităţii fenomenului DTTU, funcţionează. Numai de la alţii la voi. De la voi la ceilalţi, niciodată, sub nici o circumstanţă.

Într-un cuvânt, iată avantajul concret al legii Boc&Co.: Plăteşti! Cât? Circa 50% din consumul de energie RADET pentru încălzirea părţilor comune ale blocului, plus ceva pentru că primeşti acelaşi tip de căldură, prin fenomenul deja celebru DTTU, de la vecini. Cui? Furnizorului de căldură tip RADET. De ce? Fiindcă aşa cere legea Boc&Co.  

Alte întrebări nu sunt admise. Fiindcă ar fi rău intenţionate, vizibil antiguvernamentale, ar sabota ieşirea ţării din criză, ar fi destinate  „înfricării” premierului (şi aşa prea sensibil şi simţitor), ar avea caracter defăimător şi subversiv, opunându-se transformărilor democratice urgente ale României.

Sunt de acord cu dumneavoastră. Am consumat mult prea multe cuvinte (aprox. 900!)pentru un subiect care putea fi epuizat în trei vorbe: Încă o măgărie!

Rating 3.00 out of 5
[?]

One thought on “GUVERNUL SI TERMODINAMICA

  1. Daca ne ajuta Dumnezeu, o sa se gaseasca unu cu coaiele mai incapatanate si-i da in judecata pentru incalcarea drepturilor si libertatilor constitutionale. Pentru ca n-are voie nimeni sa treaca prin casa mea tevile prin care ii duce caldura altuia. Asa ca, n-au voie nici sa-mi ia mie bani pentru ceea ce imi fac ei mie fara sa aiba voie! Sa-i vezi atunci cum o sa traga tevile de incalzire prin afara blocului! Pe urma, o sa-si plateasca singuri pierderile in atmosfera, pt ca oamenii nu or fi narozi sa plateasca altceva decat primesc ei in casa.

Leave a Reply to Singur Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*