Remember-4 (Note si insemnari 1996-1998)

13 februarie 1996

             Citesc un interviu pe care ministrul ungar de externe, Laszlo Kovacs, l-a dat ziarului „Pravda”din Bratislava.

            Se vorbeşte, cum este şi firesc, despre relaţiile ungaro-slovace. Reţin câteva idei care par importante şi pentru noi, românii.  Merită consemnate, analizate şi extrase câteva concluzii. Două sunt temele cu pricina.  Prima, poziţia ungurilor faţă de reevaluarea Tratatului de la Trianon şi a doua, modul în care L.K. gândeşte problematica minorităţilor.

            Despre cerinţa de revizuire a Tratatului de la Trianon, L. Kovacs răspunde, într-o primă fază, sibilic: „Se doreşte din partea guvernului ungar un lucru la care actualul executiv nu are intenţia să se alăture, întrucât nu vrea să ameninţe existenţa statului şi viitorul poporului”

            Nu pot să nu mă întreb care este, în viziunea ministrului de externe, diferenţa dintre guvern şi executiv. Şi dacă, aşa cum se ştie, nu există nici o diferenţă, cum să interpretez că „ actualul executiv” nu vrea să se alăture dorinţelor guvernului?

            Apoi, în partea a doua a răspunsului, domnul L.Kovacs explică de ce „executivul” nu poate fi de acord cu „guvernul”: „ Acest guvern nu este dispus să treacă la adoptarea unor măsuri aventuriste. Spre exemplu, nu doreşte extinderea teritoriului Ungariei (sn), întrucât au mai fost încercări asemănătoare şi tocmai datorită acestora ţara a devenit mică aşa cum este. Şi dacă acest lucru s-ar repeta, am temerea că acest stat va pieri.”

 În opinia subsemnatului, există două puncte de vedere al unuia şi aceluiaşi executiv (guvern) faţă de problema cu care Ungaria nu se va împăca niciodată: Tratatul de la Trianon! Unul, pentru vecinii beneficiari ai Tratatului şi pentru partenerii internaţionali  ai Ungariei, pe care îl vedeţi exprimat mai sus şi un altul, mai rar expus public, în relaţie cu proprii cetăţeni.  Acest ultim punct de vedere este acela că Ungaria, încă din ziua semnării Tratatului în Palatul Marelui Trianon de la Versailles (4 iunie 1920), doreşte reîntregirea teritoriului părţii ungare a Dublei Monarhii, adică a Transleithaniei. O aspiraţie de înţeles.

Cum ar putea fi altfel? Cât de naivi ar trebui să fim pentru a-l putea  crede întrutotul pe domnul L. Kovacs când spune că „nu doreşte extinderea teritoriului Ungariei”?  Din partea care mai rămăsese întreagă din regatul sfântului rege Ştefan după bătălia de la Mohacs,  prin Tratatul de la Trianon se pierdea 71% din teritoriu şi circa 63% din populaţie (în parte nemaghiară). Cine ar putea fi mulţumit cu o astfel de situaţie? Ministrul de externe al Ungariei?

Nu cred că mă înşel dacă acord mai mult credit vechiului meu amic, fostul ataşat militar ungar în India, care în 1991 îmi scria:”Dragul meu,  dorinţa de revenire la Ungaria Mare este atât de puternic încrustată în inima maghiarilor din întrega lume, încât ea nu va muri decât odată cu dispariţia ultimului ungur de pe pământ.”

Ştim bine.  Tentative de revizuire ale Tratatului au avut loc. În perioada 1938-1941, datorită în principal unei inteligente politici de alianţe, Ungaria reuşit să anexeze sudul Slovaciei (1938), o parte din Ucraina subcarpatică(1939), părţii de nord a Transilvaniei (1940) şi unele teritorii mai mici, aparţinând azi Serbiei, Croaţiei şi Sloveniei. Despre aceste „încercări” vorbea Laszlo Kovacs…

Sunt convins că poziţia duală (ca să nu spun duplicitară) privitoare la revizuirea graniţelor se va păstra în Ungaria pentru un timp foarte îndelungat. Nu ne rămâne decât să o cunoaştem, să o înţelegem şi s-o avem în vedere. Să fim în cunoştinţă de cauză la fiecare discuţie oficială pe această temă cu vecinul nostru din vest.

Dacă în privinţa graniţelor nu se pot face concesii, de nici o parte, altfel stă situaţia în ceea ce priveşte drepturile minorităţii maghiare aflată pe teritoriile altor state. Întrebat despre asta, domnul L.K. nu pare tentat de un răspuns tranşant. Dar, esenţa răspunsului său este clară, deşi învăluită într-o lungă tiradă de generalităţi. Maghiarii de oriunde vor trebui să aibe dreptul de a-şi folosi limba maternă în administraţia de stat (sn), în viaţa publică şi să-şi pastreze identitatea culturală.

“Dar reciproca?”, vine întrebarea reporterului. Drepturile minorităţilor aflate pe teritoriul ungar nu ar trebui să fie la fel de extinse sau de restrânse ca ale maghiarilor din ţările respective? Răspunsul domnului L.Kovacs este negativ. Şi iată cum argumentează:” Reciprocitatea, din mai multe puncte de vedere, nu poate avea caracter de oglindă.(sn) Trecutul istoric este totuşi diferit, altele sunt condiţiile”…

Ce trebuie reţinut pe această, a doua temă?  Că, ceva  va rămâne pentru mult timp la fel şi în relaţiile maghiarilor cu autorităţile române: pentru etnicii maghiari din România totul, pentru etnicii români din Ungaria cât s-o putea şi dacă se va putea. Adică, să ne fie clar: „reciprocitatea nu poate avea caracter de oglindă.”

Rating 3.00 out of 5
[?]

One thought on “Remember-4 (Note si insemnari 1996-1998)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*