DUMNEZEII NOŞTRI

(din ciclul „pamflete amare”)

Văzând titlul, nu cumva să credeţi că m-am apucat de înjurat. Este mult mai rău!    Mă uit la preşedinte. La premier. Ascult  deciziile ministrului de finanţe. Observ modul în care se comportă ceilalţi guvernanţi. Şi din ce în ce mai mult am impresia că ei au depăşit condiţia umană. Că se află undeva, mult deasupra celor pământeşti.

De acolo, ei se joacă cu soarta noastră. Cu prezentul şi viitorul familiilor noastre. Pentru ei a devenit o bagatelă să înfometeze milioane de oameni, ori să le scurteze vieţile.

Un gest al lor, o vorbă a lor, câteva cuvinte ale lor pe o hârtie şi viaţa ni se schimbă.

Ei hotărăsc, fără să dea nimănui socoteală, ca mii de oameni să moară. Lăsându-i  fără medicamente, fără spitale, fără doctori.

Ei, în atotcunoaşterea lor, descoperă că naşterea a devenit neproductivă pentru români. Un plus inutil de guri înfometate în marele cor  de flămânzi.

Şi ca urmare, ei,  printr-o simplă semnătură, fără a întreba pe cineva, condamnă la îmbolnăvire zeci de mii de prunci, socotind că vaccinatul e prea scump.

Ei, cu un zâmbet şi o glumă, doar cu acceptul sinelui, iau pâinea de la gura tuturor bugetarilor României şi a unora din  pensionari, cei mai fără de noroc. Numai că, la noi, şi norocul îl împart tot ei.

Ei, prin propria lor voinţă, obligă un întreg popor la sărăcie şi suferinţă. Îi sugrumă speranţa de mai bine şi îi scurtează speranţa de viaţă.

Văzând toate astea, îmi dau seama că noi nu am pus oameni în funcţiile importante ale statului. Noi ne-am ales DUMNEZEI.  Fără a ne da seama, într-o clipă de rătăcire, având ştampila în mână…

DUMNEZEI care nu ştiu să transforme apa în vin. Ei nu pot decât invers!

Ei locuiesc în “ceruri” şi de acolo se străduiesc să hrănească un popor cu o singură pâine. Şi nu prea le iese. Poporul moare de foame.

Ei sunt supăraţi pe români. Permanent încruntaţi, mereu nervoşi, continuu nemulţumiţi. Ne mustră şi ne ceartă din înălţimea poziţiei lor. Fără explicaţii. Probabil sunt deranjaţi de chiar existenţa noastră, a muritorilor de rând.

Ei ne obligă să ne întoarcem la vremea potopului, la trecerea prin pustie, la Sodoma şi Gomora.

Ei ne pedepsesc acum pentru clipa aceea de rătăcire. Poate o să ne fie învăţătură de minte!

Şi, DUMNEZEI fiind, noi  nu avem nici o putere asupra lor. Nu suntem ascultaţi, nu ni se aud vaietele, nu ni se ascultă rugile, nu ni se răspunde la întrebări, nu ni se observă chinul şi nu ni se cred durerile.

Ei, DUMNEZEII noştri,  sunt ocupaţi. Ne pregătesc apocalipsa!