O MOARTE PROGRAMATA

O MOARTE PROGRAMATA

În urmă cu ceva vreme mă întrebam: “Unde eşti, Armată Română?”. Încercam să găsesc ceea ce eu ştiam că este Armata Română. O instituţie mândră, cu generali şi ofiţeri curajoşi, demni şi verticali, responsabili şi conştienţi de menirea instituţiei din care fac parte. Apărători ai ţării, ai fiinţei neamului, cu respect faţă de înaintaşi şi cu grijă faţă de soarta Armatei, instituţie fără de care nu poate exista o ţară.
Aveam, încă, speranţa că cineva va răspunde la apel. M-am înşelat! Armata Română, ca şi ţara, este împinsă spre prăpastie pe un drum fără întoarcere. Fiindcă organele simţului i-au fost extirpate. Generalii demni şi verticali au fost înlocuiţi cu maşinării de spus „Da!”. Ofiţerii curajoşi au fost eliminaţi pe rând şi în locul lor se află nişte obiecte de purtat uniforma. Singurii recunoscuţi oficial ca militari adevăraţi,azi, sunt cei care îşi lasă sângele şi îşi pierd vieţile pe meleaguri străine, luptând pentru interesele stăpânilor noştri. Mânaţi acolo de disperare şi sărăcie, nu de idealuri înalte şi dragoste de glie.
Poate unii generali, ofiţeri sau soldaţi nu vor fi de acord cu afirmaţiile de mai sus. Este dreptul lor să se simtă confortabil în instituţia care nu conteneşte să-i batjocorească. Eu nu fac decât să constat. Nu judec şi nu vreau să acuz. Dar aşa se vede. De aici, din afară.
Mă întrebam:”Unde sunt adevăraţii apărători ai acestei instituţii atât de importante pentru fiinţa fiecărei naţiuni?, Toţi aceia care au obligaţia ca în caz de nevoie să apere ţara? Ce fac ei pentru ca Armata să mai existe?” Şi am găsit răspunsul. Se află în aceste ultime măsuri ale guvernului. Cu o inexplicabilă iresponsabilitate ei, cei pe care cu speranţă îi chemam, apasă acum cu talpa pantofului de firmă grumazul a ceea ce a mai rămas din Armata Română.
Armata Română pierde bătălie după bătălie. Aproape a pierdut războiul. Şi pare firesc, întrucât are un conducător care, ca un sadic ucigaş, îi declară iubire în timp ce strânge tot mai tare nodul funiei care îi va tăia respiraţia.
Armata Română îşi acceptă, tăcută şi inertă, moartea, transformând un asasinat în sinucidere. Nici măcar o tresărire de orgoliu. Nici măcar un tremur de mânie. Nici măcar un geamăt de protest.
Asist, nedumerit şi trist, la o moarte programată. Şi ruşinoasă.

Rating 3.00 out of 5
[?]

3 thoughts on “O MOARTE PROGRAMATA

  1. “Nu judec şi nu vreau să acuz. Dar aşa se vede. De aici, din afară.”…si din interior tot asa se vede din pacate…

  2. Imi cer scuze, dar eu n-am inteles nimic din acest articol pentru simplul motiv ca nu stiu despre ce armata ar fi vorba! Despre armata romana de la 1877, sau despre cea de la 1917, sau despre aia de la cutremurul din 1977, sau despre aia de la inundatii? Ca alta…n-am prea vazut! Ca doar n-oti vrea sa-i ziceti armata la aia care scoate generali pe banda din papugii, tarabagii, lingai politici si alte categorii d-astea!

  3. Imi cer scuze, dar eu n-am inteles nimic din acest articol pentru simplul motiv ca nu stiu despre ce armata ar fi vorba! Despre armata romana de la 1877, sau despre cea de la 1917, sau despre aia de la cutremurul din 1977, sau despre aia de la inundatii? Ca alta…n-am prea vazut! Ca doar n-oti vrea sa-i ziceti armata la aia care scoate generali pe banda din papugii, tarabagii, lingai politici si alte categorii d-astea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*