NU SCUIPAŢI PE UNIFORME !

În ultimele săptămâni, din obligaţie ori din plăcere, am participat la mai multe evenimente unde erau prezenţi militari. Pe mulţi îi ştiam, pe alţii îi vedeam întâia oară. Unii erau în serviciul activ, alţii în rezervă. Unii aveau grade înalte şi demnităţi, alţii nu. Aveau însă ceva în comun. Ingrijorarea.
Militarii aflaţi în soldă se întrebau ce se va întâmpla cu o instituţie subfinanţată, în dotarea căreia se adună vechiturile aruncate de alţii la fiare vechi, minţită zilnic, atrasă şi folosită în jocuri politice. Care va fi viitorul Armatei din momentul în care salariile se vor reduce la nivelul unei pomeni, pensiile vor fi nesigure si maltratate, întregul personal va îmbătrâni prin mărirea vârstei de pensionare iar obligaţiile şi renunţările specific vieţii militare vor rămâne aceleaşi. Cine va mai îmbrăca haina militară atunci când, în continuare, se va depune un jurământ prin care te angajezi să renunţi la viaţa ta pentru o ţară care te pălmuieşte, te batjocoreşte şi scuipă pe prezentul şi viitorul fiecărui militar. De la soldat la general.
Pensionarii nu înţelegeau cum este posibil ca întregul lor trecut, întreaga carieră militară presărată cu trudă şi renunţări personale, o viaţă trăită cinstit, închinată ţării, să fie azi negate, anulate printr-o măsură administrativă iresponsabilă. Cum de e posibil ca personaje jalnice, ajunse în fruntea statului printr-un nefericit concurs de împrejurări, să le anuleze retroactiv drepturile câştigate cinstit, în baza unor legi adoptate democratic, în baza constituţiei, transformându-i în muritori de foame. Condamnându-i la o bătrâneţe ruşinoasă, lipsită de demnitate. Transformându-i în cerşetori, cu mâna întinsă la mila unui guvern antisocial, la mila unor guvernanţi putrezi de bogaţi, aroganţi şi nepăsători.
Întrebările care erau pe buzele tuturor :”Ce-i de făcut? Până când?”
Am recunoscut o stare de lucruri îngrijorătoare. Nemulţumire generală. La toate nivelurile. Îmi aminteşte de fierberea care cuprinsese armata atunci când Ceauşescu blocase salariile militarilor şi anulase toate avansările. Tot din motive de economii financiare. Era cu puţin înainte de a-şi găsi sfârşitul în faţa plutonului de execuţie.
Numai că acum este mai grav. Nişte iresponsabili, ajunşi guvernanţi, se joacă cu soarta armatei. Cu soarta ţării. Uniforma militară, îmbibată de sânge în toate clipele hotărâtoare ale istoriei neamului, este acum pusă la stâlpul infamiei. Ca şi cum din clipa asta istoria s-ar opri, nu ar mai exista viitor, cu toate încercările la care el supune naţiunile. Ca şi cum niciodată nu va mai fi nevoie de armata naţională. Populaţia este îndemnată să arunce cu pietre în ea. Să-şi ucidă apărătorul, protectorul în vremuri de restrişte, propriul copil.
Deocamdată armata tace. Lăcrimează, strange din dinţi, dar încă rabdă.
Domnilor guvernanţi, vă rog să acceptaţi un sfat. Nu un avertisment, pentru că avertismentele ar trebui să vi le dea instituţiile create în acest scop. Deci, un sfat: “Nu scuipaţi pe uniforme, e pericol de explozie!”