PATUL LUI BOCUST (din ciclul “pamflete amare”)

                                                                                    PATUL LUI BOCUST

                                                                           (din ciclul “pamflete amare”)

            Dumnezeu, în marea Sa înţelepciune şi milostivenie a hotărât să fim diferiţi. Unii blonzi, alţii arămii, unii înalţi, alţii scunzi, unii deştepţi, alţii cu mai puţină minte, unii bogaţi, alţii fără avere. Să existe o mulţime de profesii, toate necesare şi fiecare recompensată după importanţa sa. Aşa a fost lăsat, de când lumea!

            În decursul istoriei cunoscute, doi au fost cei care nu au fost mulţumiţi cu această stare de fapt şi au încercat să o schimbe. Unul a fost numitul Procust. După unii hangiu, după alţii bandit şi după ceilalţi, un uriaş din Atica. Banditul de Procust, pentru că după părerea mea  bandit era, ademenea călătorii de pe drumul dintre Atena şi Megara, îi ospăta şi apoi îi obliga să se întindă într-un pat de aramă. Dacă nefericitul călător era prea mare, banditul îl scurta cu sabia. Dacă era prea mic, îl întindea, dislocându-i oasele până îl aducea la dimensiunea patului. Mureau cu toţii.

              Un al doilea nemulţumit de lucrarea lui Dumnezeu a apărut în zilele noastre. S-a născut în România, în septembrie 1966 d.Hr., în  judeţul Cluj. Se numeşte, simplu, Bocust. Încă nu ştim bine ce este. Profesor, cosaş, demnitar, preşedinte de partid, cioplitor de lemne, slujitor la palatul Cotroceni sau bandit?  Că uriaş, precis nu e!

            Procedeul său nu este mult diferit de al predecesorului Procust. A ademenit cu mâncare şi cu minciuni bine ticluite diferiţi călători până a ajuns premier. Odată instalat în Piaţa Victoriei (piaţă mare!), a pus să se construiască un  pat făcut din legi. Şi fiecare lege pe care el o gândea pentru pat era strâmbă. Şi toate legile strâmbe ale lui Boc au făurit un pat strâmb şi mic. Foarte mic, pe măsura sa.

            Apoi, Bocust s-a repezit la  categoriile sociale din jurul său. Ca uliul în ogradă. A început cu profesorii. I-a pus pe patul de legi strâmbe şi pe toţi i-a schilodit.  I-a scurtat pe toţi!  Fiindcă aici, la patul lui Bocust, varianta cu eşti mic- te lungesc, nu funcţionează. Aici, la patul lui Bocust este aşa: eşti mare, te fac mic; eşti mic, te fac şi mai mic.  Când a terminat cu profesorii, au urmat funcţionarii publici, doctorii şi asistentele medicale, juriştii şi magistraţii, aviatorii şi personalul navigant, soldaţii şi generalii. Şi Bocust are mereu de lucru pentru că diversitatea lăsată de Dumnezeu e mare.  În curând, România va fi o ţară de strâmbi. Bocust şi bandiţii săi, pentru că eu cred că bandiţi sunt, nu vor mai lăsa nimic drept în ţara asta.

            Pe Procust l-a învăţat minte Tezeu. L-a bătut de i-a sunat apa în cap, l-a pus pe patul de aramă şi l-a scurtat cu sabia la ambele capete.

            Dar cu Bocust? Ce ne facem cu Bocust?  Nu ştiţi, o mai fi trăind Tezeu? Că-i plătesc eu drumul până la Bucureşti…

Rating 3.00 out of 5
[?]

One thought on “PATUL LUI BOCUST (din ciclul “pamflete amare”)

  1. Exceptional!
    Exista un fel de Tezeus si pe la noi, da e mai mic, il cheama doar…Zeus, si e d-ala pe dos. Adica, nu numai ca nu-l scurteaza pe Bocust, dar il mai si scoate din haznaua in care a fost aruncat de alesii poporului pentru incompetenta si il pune din nou in capul mesei, ca fiind cel mai competent.

Leave a Reply to Altfel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*