SFÂNTA  NEPĂSARE

            Dacă m-ar ruga cineva să caracterizez într-un cuvânt administratia politică a ţării aş fi tentat să răspund :”Impertinenţă!” Şi am o tonă de argumente. Îmi amintesc (şi din nou îmi vine să înjur), concluzia extraterestră a primului ministru asupra legilor propuse, unele adoptate prin ordonanţe de urgenţă, de către cabinetul pe care crede că îl conduce: „Cea mai bună lege este aceea care nemulţumeşte pe toată lumea”. Bang! Ce altă dovadă de impertinenţă mai vreţi!  Îţi pierzi uzul raţiunii…

            Dacă m-ar ruga cineva să sintetizez într-un cuvânt prestaţia  miniştrilor aş răspunde: ”Nepăsare!” Şi nu duc lipsă de argumente. Un exemplu, care îmi vine acum în minte, este al ministrului armatei, domnul general Oprea. Domnul Oprea, cel puţin teoretic, ar fi trebuit să lucreze pentru binele şi mai binele subordonaţilor săi. Dar n-o face, decât  cel mult declarativ… Domnul ministru, domnul general, a acceptat funcţia ştiind că în programul partidului care l-a propus pentru această demnitate exista un capitol destinat distrugerii Armatei Române. Desconsiderării programate a statutului social al militarului, asmuţirii populaţiei împotriva purtătorilor de uniformă, diminuării drepturilor şi veniturilor militarilor activi şi în rezervă ori retragere, stergerii în mod cinic din memoria colectivă a bravurii şi eroismului armatei române.

         Credeţi că i-a trecut prin minte să refuze ori să ceară ştergerea acelor prevederi absurde înainte de a semna jurământul ministerial? Nu, nu i-a păsat! Vă închipuiţi, poate, că odată ajuns la conducerea ministerului a început lupta pentru respectarea legalităţii privitoare la drepturile militarilor? Nu. Pentru că nu i-a păsat.

         În ciuda repetatelor sale declaraţii de poziţionare de partea militarilor şi a „consfătuirilor” organizate, realitatea îl contrazice. Am în faţă răspunsul Ministerului Apărării Naţionale ( CA-3990 din 29.03.2010) la  scrisoarea reprezentanţilor pensionarilor militari dintr-un întreg judeţ al ţării, judeţul Dolj. În scrisoare, pensionarii militari îi spuneau domnului ministru că se găsesc într-o situaţie disperată şi îi solicitau sprijinul, politic şi omenesc, pentru normalitate. Răspunsul, pe care repet, îl am în faţă, este stupefiant, fiind semnat (indescifrabil), de un general! Demonstrează o nepăsare crasă, un dezinteres jignitor pe care nimeni nu ar trebui să-şi permită să-l aibe faţă de înaintaşi. Se pare că nu au înţeles până acum că  domniile lor nu au „descălecat” în Armată pe un „pământ” gol.  Nu ei sunt  întemeietorii Armatei Române! Ei sunt doar beneficiarii muncii celor pe care îi desconsideră azi! Şi a celor dinaintea acestora, care au ştiut să-şi apere poporul şi demnitatea soldăţească, să moară ori să rămână invalizi pentru un crez. Care au înţeles menirea Armatei şi au respectat-o. Care au iubit şi făurit România modernă.

          Ce eraţi fără ei, fără pensionarii de azi şi de ieri, dumnevoastră, domnilor conducători de acum ai destinului acestei sfinte instituţii, civili sau militari, deopotrivă?

            Las deoparte faptul, cel puţin discutabil, că la o scrisoare adresată ministrului (factor politic) răspunde locţiitorul şefului SMG (factor militar), care nici măcar nu are buna cuviinţă să semneze cu nume şi prenume. Mă fac că nu văd utilizarea unui limbaj de lemn, supraoficios şi sec, pe alocuri agramat. Încerc să nu tresar jignit la tonul povăţuitor şi venit dinspre înălţimi prea mari pentru „amărâţii” de rezervişti. Nu mă încălzesc în nici un fel afirmaţiile, din preambul şi epilog, prin care se declară dragoste eternă  pensionarilor militari. 

            Încerc să văd, în scrisoare, esenţa acţiunii ministerului pentru drepturile pensionarilor militari şi abia atunci mi se taie respiraţia. Care credeţi dumneavoastră că a fost cea mai importantă măsură pe care domn-ministru, împreună cu şeful  Statului Major General,  au luat-o?  Subliniez, la nivel de minister! Pun pariu că nu ghiciţi! V-o spun aici, cu ghilimele, ca tot românul să o afle şi s-o aprecieze: „- la nivelul Ministerului Apărării Naţionale a fost elaborat un documentar (sn) în care au fost prezentate, factorilor de decizie, argumente în favoarea menţinerii actualului sistem de pensii militare, implicaţiile aplicării prevederilor acestui proiect ( care proiect?) precum şi propuneri de amendare a lui ( a cui?)”  Realizaţi uriaşul efort al conducătorilor armatei? Au întocmit un documentar! Şi în continuarea scrisorii de răspuns, pe două pagini, li se arată pensionarilor militari disperaţi, de ce nu este bine să se modifice actuala lege… Păi, scumpilor conducători militari, aceşti oameni ŞTIU că nu este bine. O simt pe buzunarul şi sănătatea lor.  Ştiu şi DE CE nu e bine! Nu asta aşteaptă ei de la dumneavoastră, să le explicaţi şcolăreşte că este rău! Ei vor să afle cum le apăraţi interesele. Ce faceţi,  dincolo de  documentare, pentru ei. De acolo, de unde cârmuiţi acum, plătiţi şi din banii lor.

         Dacă nici asta  nu-i  neruşinată  nepăsare, atunci eu sunt ciobanul Bucur şi pasc oile în lunca Dâmboviţei.

            Ca să sintetizez: impertinenţă şi nepăsare. Atât!