De la pandemia virală la epidemia abuzurilor

Logica pare a ne fi părăsit. Normalitatea şi-a strâns în grabă catrafusele şi a dispărut în neant. N-o mai găsim nicăieri, pe niciun continent. Ca o plagă purulentă, de neoprit, iraţionalitatea inundă ţară după ţară. Aceasta este situaţia pe planeta Terra la sfârşit de an 2020.

Disperatele măsuri şi ignoranţa merg mână în mână

Prin măsuri disperate, guvernele, fie ele ale mult lăudatelor democraţii consolidate sau ale veşnic aspiranţilor la democraţie cum suntem noi, îşi pălmuiesc zilnic proprii cetăţeni deja zăpăciţi de frică. Cetăţeni care, speriaţi, poartă cu ei spectrul unei morţi îngrozitoare descrisă cu voluptate în toate amănuntele sale atât de politicieni dar şi de doctori, de jurnalişti sau de simpli băgători de băt prin gard. Cetăţeni care, exasperaţi, sunt atacaţi cu duşmănie de poliţişti furioşi atunci când ies în stradă şi îşi întreabă guvernele cu ce sunt le sunt vinovaţi. Un punct de cotitură în viaţa omenirii pare a se plăzmui sub privirile noastre. Mai mult ca sigur, în curând, vom discuta numai în dihotomia: „înainte şi după Pandemie”.

Sunt milioane de specii de animale şi de plante pe Pământ. Noi, cei care cu o infinită aroganţă ne-am botezat Homo Sapiens (Fiinţa umană înţeleaptă, sensibilă, cu discernământ); noi cei care pretindem a fi singura specie care a păşit pe lună (fără ca cineva să ne dumirească de ce, de peste cincizeci de ani, nu mai trecem pe acolo, nici măcar aşa, de pamplezir); noi cei care ne închipuim că suntem stăpânii aceste planete; NOI suntem confruntaţi azi cu un minuscul virus şi, după un an de disperate cercetări, după 50 milioane îmbolnăviri şi după peste 1,2 milioane de morţi, nu reuşim să aflăm aproape nimic despre el. Nu ştim nici măcar elementele simple, ce par la îndemână oricui:

  • Cum, de ce şi unde a apărut (cu certitudine) virusul
  • Care este calea de transmitere de la om la om
  • Dacă cei trecuţi prin boală au căpătat imunitate sau nu şi dacă nu ne imunizăm ce rost are un vaccin
  • Care este medicaţia cea mai eficientă şi (dacă aceasta există) de ce nu se aplică unitar peste tot
  • De ce acest virus nu se răspândeşte ca şi celelalte, printr-o creştere exponenţială a înfectărilor ci se manifestă printr-un şir de „explozii” izoate, asemănătoare unor focuri de artificii şi trece dintr-o parte în alta a globului cu o viteză încă nemaiîntâlnită la vreun alt virus
  • Dacă vreun alt interes însoţeşte această pandemie, care este acesta şi cine este păpuşarul

Aroganţa nu stopează infectarea

Aici, în România, nu mai e necesară nicio demonstraţie pentru a ne convinge că politicienii, mână în mână cu câţiva medici logodiţi sau chiar însuraţi cu politica, au eşuat lamentabil în „lupta” cu  epidemia. O epidemie ciudată care îşi vede de treaba ei fără să-i pese de mască, distanţare fizică sau de spălatul pe mâini. O epidemie insensibilă la ieşirile disperate la rampă ale unui preşedinte încremenit într-o permanentă şi inutilă campanie electorală sau ale premierului care, la un an de când conduce anapoda guvernul, nu s-a putut scutura printr-un comportament cât de cât raţional de porecla „mandolinist”.

Într-o înfumurare specifică celor săraci cu mintea, cei care ne conduc din ascunsele şi secretoasele cabinete cu uşi capitonate nu se sfătuiesc cu nimeni. Discută între ei, uneori sub pulpana politică părtinitoare a preşedintelui, bântuiţi de gândul alegerilor care le-ar asigura controlul absolut al ţării şi se învârt, precum un cârd de găini bete, în jurul aceloraşi măsuri ineficiente, pe care le retrag şi apoi le aruncă iar supra noastră.

Zilnic, politicienii din fruntea ţării, plini de uimire şi împovăraţi de înalta responsabilitatea a tăierii frunzei la câini, numără îmbolnăviţii şi morţii fără să înţeleagă ce se întâmplă şi de ce. Este peste puterea lor de pricepere că aritmetica afişată la televior nu aduce vindecare, că cifra celor înfectaţi este în directă legătură cu numărul celor testaţi, că dincolo de testele şi aşa puţin credibile trebuie să existe nişte măsuri organizatorice menite să descopere adevăratele cauze şi că acele adevărate cauze trebuie înlăturate. Nu vor să priceapă că dacă sperii populaţia cu internarea în spitale închisori nimeni nu va mai dori să accepte testarea. Cu gândul  la câştigul electoral, nu pot accepta că sunt neputincioşi, că vinovat nu este cetăţeanul hărţuit permanent de ei, că transformarea spitalelor în închisori pline de camere de tortură nu scade numărul îmbolnăvirilor, că medicii au şi ei o limită de rezistenţă, sunt oameni, au familii, rude, părinţi…

Sănătatea românilor înainte de toate

Să  încercăm o sumară trecere în revistă a ceea ce fac politicienii noştri pentru a ne „apăra sănătatea”:  

  • O campanie de presă extrem de costisitoare denumită nevinovat „Campanie de Informare”, dar gândită şi folosită ca o abuzivă neîntreruptă „Campanie de Docilizare” a popuaţiei. În fapt, o neîntreruptă campanie de supunere forţată a cetăţeanului, a acelui cetăţean care judecă cu mintea sa şi, încăpăţânat, refuză să înghită pe nemestecate baliverne după baliverne servite pe post de „nu mai pot de dragul tău”.
  • O avalanşă de restricţii (unele aberante) şi de restrângere de drepturi elementare, copiată la început din China, apoi din statele cele mai greu lovite de epidemie. Toate fără nicio legătură cu situaţia specifică de la noi şi, prin urmare, fără vreun rezultat din punct de vedere medical, dar dezastruoase prin consecinţele asupra vieţii de zi cu zi a cetăţeanului.
  • Repetarea până la exasperare a aceloraşi sfaturi (utilizate şi în pandemia de gripă din 1900). Sfaturi nu numai inutile, dar şi chinuitoare pentru cetăţean: masca, distanţarea şi spălarea pe mâini. Îndemnul spălării fiind unul dintre cele  mai înjositoae mesaje pentru generaţia trăitoare în al două mii douăzecilea an de când ne socotim a fi civilizaţi.
  • Propagarea continuă a spaimei prin afişarea ostentativă, aproape în fiecare clipă din zi şi din noapte, a cifrelor cu infectaţii şi morţii. Cifre care, de multe ori, s-au dovdit false.
  • Transformarea spitalelor, cu o inconştienţă şi o insistenţă năucitoare, din satbilimente ale curăţeniei, ale alinării suferinţelor şi ale speranţei în exact opusul acestora. Avem acum, după numai câteva luni de degringoladă comandată, spitale-închisori pline de camere ale torturii în locul vechilor saloane ale vindecării. Avem medici epuizaţi şi abrutizaţi după o muncă neîntreruptă în condiţii de securitate sanitară aproape inexistente. Avem un sistem sanitar, în ansamblul său, demolat cu înverşunare de de acei politicieni incapabili care se laudă zilnic cu câtă grija au ei pentru sănătatea românilor.
  • Inventarea unor corifei ai adevărului şi ai unor prooroci ai apocalipsei.  Prezentaţi pe post de icoane, nu-i poţi contrazice pe domnii Arafat, Musta, Cercel sau Rafila. Iar dacă îndrăzneşti, comiţi un sacrilegiu. Poţi fi amendat sau băgat la puşcărie pentru ani îndelungaţi pe motiv că te opui măsurilor de combatere a pandemiei. La ei îşi apleacă urechea politicienii români mai ceva decât ascultau grecii vestalele Oracolului din Delfi. Soarta ţării depinde de dispoziţia lor de moment. Libertăţi, care nici pe timp de război n-au fost încălcate (mersul la biserică, priveghiul morţilor, jocurile copiilor, vizitarea rudelor, nunţile…) sunt spulberate acum de mofturile acestor sfărâmători de legi cu târnăcopul pandemiei în mână. Preşedintele, guvernul, parlamentul, nu trec peste cuvântul lor. O dictatură medicală se naşte şi creşte gigantic sub privirile noastre nepăsătoare şi laşe.

Virusul şi guvernarea – o alianţă pur electorală? 

Cu cât sunt mai aproape alegerile, dovedind o înţelegere de care n-o credeam în stare, pandemia se mulează pe tiparul politic al partidului de guvernământ. În timp ce în America, în numai o săptămână, numărul zilnic al infectaţilor a crescut de la 100.000 la 150.000, la noi, de câteva zile, ritmul în care sunt infectaţi românii pare a se domoli, iar cârmuitorii proorocesc o binemeritată liniştire a lucrurilor. Mai sunt 20 de zile până la ziua votului. Aproape zilnic, preşedintele se dă la televizor şi în loc să ameninţe ori să ne arate cu degetul ca până acum, ne mângâie pe plete. Prim-ministrul nu mai tună şi fulgeră. Promite, promite, promite şi ne asigură că, deşi noi nu ne dăm seama, trăim mai bine ca anul trect pe vremea asta. N-ar fi de mirare ca, în preziua scrutinului electoral, pademia, de comun acord cu politicienii dornici de vot, să ia o binemeritată pauză pentru a se întoarce, imediat după, cu şi mai multă forţă. Fiindcă aşa este ea, capricioasă, iar după vot indisciplina din noi a invitat-o să revină.

Rating 4.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*