Motto: ”Cu muncă și cu răbdare

Poți să faci cât unul mare”                                                                        (G Topârceanu, ”Văduva și piticul”)

Pe bună dreptate, dicționarul îl numește ”agent”. I se potrivește de minune. Acest agent patogen a apărut în viața nostră exact așa cum vine un agent secret. Adică, pe nebănuite. Ne duceam liniștiți necazurile zilnice spre capitalismul desăvârșit când, sosind dinspre Marele Zid, hop și el, micuțul! Invizibil, ca un veritabil agent secret, patogen ca un real activist, instruit de nu știm care mare putere străină (numai o mare putere putea să angajeze și să pregătească atât de bine un agent atât de mic!), ne-a năpădit mai ceva decât o armată și, precum un miliard de bombe atomice microscopice, ne-a băgat în sperieți.

E adevărat. Pe noi, pe muritorii de rând, mai puțin. Noi nu aveam ce pierde. Oricum ne omorau ăștia până la urmă. Dar să vedeți ce groază a introdus în politicieni! Umblau și încă mai umblă, chiauni. Sunt terminați. Adio alegeri anticipate la care munciseră atât! La revedere lupta atât de profitabilă cu ciuma roșie care îi adusese la putere! Adio banii de cheșcherea pe care îi strânsese, cu dobânzi nerostite și cu sudoarea frunții sale late, grăitorul de bălmăjeli domn Câțu. Sanchi cu planurile de modificare a Constituției prin care să le dea voie să jughinească pe cine ”vrea mușchii lor”, repede și în tăcere. Bai-bai privatizarea accelerată a sistemului sanitar care i-ar fi scăldat în miliarde!… Chiar și scorțosul sas, chiriașul nostru înalt ca stâlpul de la Cotroceni, după ce a înghițit repede și pe nerăsuflate vreo două-trei Extraverale, a fost nevoit să iasă pe sticlă și să mulțumească purtătorilor de trandafiri pentru sprijinul pe care l-au dat ”guvernului meu”… Groază, nene, nu joacă! Cine și-ar fi închipuit ce putere are în el piticania asta de agent străin cu numele conspirativ COVID-19?

Pesediștii, la rândul lor, s-au trezit fără obiectul muncii. Pentru că, în opoziție fiind, până acum munceau și ei cinstit la dărâmarea puterii prin ședințe, prin Congrese, prin apariții la televizor și prin înjurături din culise. O putere care, ca și cealaltă, tot o ciumă era pentru noi, doar că ceva mai așa… mai galben-albastră. Prin urmare, obligați de agentul patogen străin, ciracii Ciolacului l-au urcat repede și de la distanță pe scaunul din Piața Victoriei pe numitul Sică. Adică, pe același mandolinist pe care îl trântiseră de vreo două-trei ori cu posteriorul de dușumea de-i țiuiseră corzile mandolinei, aplaudând apoi, veseli, de se zguduia din temelii întreaga Casă a Poporului lăsată moștenire, întru veșnică amintire, de împușcatul nenea Niculae…

Trezindu-se cu patogenul în brațe, ei, politicienii, la rândul lor, ca să nu le rămână numai lor groaza în casă, au răspândit-o iute printre noi. Adică, fiindcă și cuțitul și ciomagul le predasem lor spre păstrarea integră odată cu alegerile libere și democratice, au început dea cu ele în stnga și în dreapta. Să arunce cu măsuri în noi. Da ce măsuri! Nu tu cârciumi deschise, unde mai uitam de dureri și sărăcie. Nu tu stadioane pline,  unde ne mai vărsam și noi amarul… Au inventat apoi ”distanța socială”. Nu socialistă, bre! Socială. Ce înseamnă asta? Înseamnă că toată societatea trebuie să stea la distanță față de ea. Eu, membru al societății, spre exemplu, trebuie să stau musai la cel puțin un metru de tine, care ești un alt membru al aceleiași societăți. Ați înțeles? Nici eu! Vă închipuiți, că de-ar fi să facem cu toții chestia asta cu metrul, am mai avea nevoie de vreo două-trei Românii ca să ne nu încălcăm legea? Apoi, nu tu întruniri. Cu Piața ce ne mai ușuram și noi de haștaguri… dar, s-a terminat și cu asta! Nu mai intri în magazin împreună cu soția sau amanta. Asta ar fi de bine. Mai scapi de cheltuieli dar ai băgat scandalul în casă. Și apropos de casă. Gata! Stai între patru pereți zi și noapte… Nu, nu te bucura încă! Stai, dar la un metru de nevastă…și nici meciuri nu mai sunt la televizor… îți vine să înebunești, nu alta. Hotelurile. Hotelurile domle, se închid! Unde să mai scapi și tu din când în când cu puicuța? Nu mai ai unde. Nevastă ioc, puicuță nema, să vezi ce-o să mai scadă natalitatea și ne ducem dreacului și cu demografia. Și fiindcă veni vorba, dacă te întorci din pribegie, ai încurcat-o. Te prind ăștia  (grănicerii, poliția, sanepidul), te țin vreo două zile nemâncat și ne aia, ne aialaltă, în autocar și, apoi, când te-ai fezandat, la carantină nene, sau spre izolarea la domiciliu (tot la un metru de nevastă…)

Ce-a fost în stare micuțul ăsta, Covidul! Te trec fiorii! Se închid fabrici, invincibilul neamț Kaufland și atotputernicul franțuz Carrefour care cărau bănetul românesc acasă la ei cu tirurile, trag obloanele. Tramvaiele își poartă, aproape goale putoarea de clor de la un capăt al liniei la altul, iar autobuzele, fabricantele noastre dragi de înghesuială, nu mai știu cu ce să-și acopere goliciunea.

Și ca să vezi până unde a mers parșivul de agent patogen (că altfel nu pot să-i spun), nu mai avem voie să ne strângem mâna când ne întâlnim și nici nu trebuie să îndrăznim la a ne gândi că am putea să ne pupăm pe obraz, frățește. Frate, frate, dar patogenul e cu amendă!

Nu numai la noi a schimbat lucrurile cel cu nick-name-ul COVID-19. Să vezi ce-a făcut în America! Donald, când a auzit de micuțul amărât care venea dinspre cei cu care el era în război economic, a zis, utilizând limbajul colorat al văcarului texan: ”F..k you, agentule chinez!” Și nu l-a băgat în seamă. N-a trecut mult și ce să vezi? După vreo lună, cine îl proslăvea pe patogenul sosit tocmai din Wuhan? Mister Donald Trump în persoană! Că nu-i de glumit, că vom lua măsuri, că cetățeanul are dreptul la protecție, că jos cu fake news-urile care spun că minusculul chinez n-ar fi chiar așa de forțos… Cine să-l fi întors pe dos pe ditamai președintele Americii? Are stăpâni puternici agentul ăsta patogen! Precis.

Mare și tare s-a dat și mister Boris, prim ministrul Marii Britanii, deși are prenume de rus sadea. Mister Boris, Johnson, a spus că el nu se sperie de domnul Patogen. Să fie sănătos, să intre cât vrea în populație, că populația se va imuniza și va găsi ea singură ac de cojocul lui. Numai că, precum amicul de o viață al insularilor și, totodată, partenerul lor strategic de pe celălalt mal al oceanului, peste vreo trei săptămâni și mister Boris a fost învins de mititelul agent. Parcă ar fi devenit brusc altul, prim-ministrul Regatului Unit lăuda forța agentului care trecuse granița fără pașaport britanic, devenise îngrijorat de soarta conaționalilor și lua măsuri de restrângere a drepturilor și a libertăților încrezuților, democraților dinastici și libertinilor locuitori ai Perfidului Albion.

E tare micuțul! Foarte tare! Văzându-l cum a pus omenirea cu botul pe labe, cum l-a sucit pe încăpățânatul Trump și cum l-a înmuiat pe scorțosul Boris, mai că-ți vine să crezi că cineva extraordinar de puternic îl ghidonează. Că doar n-o fi de capul lui! Ca să fiu sincer, îmi vin acum în minte câteva nume de persoane și ale câtorva organizații mai mult sau mai puțin oculte care ar fi în stare de așa ceva. Dar, n-am dovezi, iar starea de urgență mă tot trage de mânecă. Prin urmare mă abțin în a le pronunța. Duneavoastră, dacă aveți curaj… Nu-i treaba mea.

Privind detașat, atât cât pot fi de detașat în timp ce nebunia se tot strânge în jurul nostru, mi-am adus aminte de o poezie superbă a poetului George Topârceanu. Poezia se numește  ”Văduva și piticul”. Acolo, poetul ne povestește cum un pitic, ce părea neînsemnat ca dimensiuni pentru pretențiile uriașe ale cucoanei, până la urmă a reușit, ”cu muncă și cu răbdare”, să o facă fericită pe focoasa văduvioară.

Așa și cu virusul acesta. Mic-mic, dar, ”cu muncă și cu răbdare”, nu este departe de a-i face fericiți pe inventatorii lui.