Ca fiecare român lovit din toate direcţiile de viaţă, stau şi mă întreb cum se face că în ţara mea nu există domeniu în care cuvântul de ordine să nu fie „lipsa”. Dacă în ziua de azi vreo minte luminată ar dori să caracterizeze România printr-un singur cuvânt ori de-ar fi să i se pună o firmă ţării ăsteia, acolo, deasupra uşii cu clopoţel, pe frontispiciu, ar trebui scris cu litere de-o şchioapă, „La LIPSĂ”. Ca un virus deosebit de activ, ca o boală extrem de contagioasă, ca o tornadă care adună în vârtejul său întreaga natură înconjurătoare, „Lipsa” ne-a invadat existenţa. Actorii, medicii, militarii, pensionarii de toate categoriile şi nuanţele, sindicaliştii din mai toate domeniile de activitate, protestatarii mai mult sau mai puţin profesionişti, jandarmii, ba chiar şi procurorii care au descoperit în România Edenul lor pământean, acuză lipsa de solidaritate. Şnapanii de politicieni se scuză pentru ceea ce au promis în campanie şi apoi nu le-a mai păsat prin lipsa de fonduri, lipsa unei legislaţii moderne, lipsa de timp (prea puţini patru ani…) sau prin lipsa de cvorum în diferite comisii şi comiţii, în plenul Parlamentului sau la sedinţele de partid care, deşi obscure, ne hotărăsc soarta. Cei care din tembelism, din înclinaţia spre trădare sau din dorinţa de a se îmbogăţi peste noapte au amanetat pe nimic petrolul, gazele naturale, aurul, pădurile, flota comercială sau energia dau vina pe lipsa de investitori români, pe lipsa de potenţial financiar, pe lipsa de tehnologie şi pe lipsa de spirit antreprenorial românesc. Preşedintele nostru cu vagi  urme de sânge arian în pedigriu invocă lipsa de viziune şi lipsa de interes a guvernului pentru ceea ce el n-a făcut fiindcă n-a vrut, nu l-a interesat, nu a cerut încă voie de la stăpânii săi sau pentru că i-a fost prea lene. Prietenii parfumaţi cu miresme sorosiste verzulii, cei care au adoptat # ca semn al noii lor religii, se răvrătesc perpetuu pentru lipsa de democraţie, pentru lipsa de transparenţă a guvernului, pentru lipsa de compasiune a jandarmilor incendiaţi prietenos cu acele cocteiluri purtând numele unui ilustru revoluţionar rus sau pentru lipsa de simţ cetăţenesc a acelora care, adunaţi mişeleşte în partidul Ciuma Roşie, conduc ţara.

Între miile noastre drame zilnice, una izvorâtă din chiar inima Olteniei a acaparat orizontul zilnic al românilor. Ea ne demonstrează, clipă de clipă, că poliţia naţională plătită din belşug cu banii noştri se află într-o cruntă lipsă de profesionalism combinată cu acea lipsa de inteligenţă specifică unei ţări suferind de nepotism cronic. Această dramă, ivită brusc din umbra anonimatului, ne mai arată că Institutul Naţional de Medicină Legală este departe de ceea ce credem cu toţii că este, fiindcă duce lipsă de tehnologie cumulată cu lipsa de profesionişti. Tot aşa, din nenorocirea caracaleană, am aflat că mult lăudatul STS, administratorul  numărui de urgenţă 112, este şi el plin de lipsuri. Îi lipseşte aparatura cu care Serviciul se lăuda că lucrează de vreo trei ani, îi lipseşte instruirea operatorilor, îi lipseşte operativitatea şi, ca în oricare instituţie românească de importanţă strategică, îi lipseşte o conducerea responsabilă.

Ce să mai vorbim despre Justiţie? Ea, cucoana legată la ochi şi cu balanţa balansânduse periculos în mâna stângă, duce, în primul rând, lipsă de un ministru adevărat. Experimentele de până acum, cu personaje ne afiliate politic sau cu politruci înmuiaţi până la piele în cloaca politicului, au adus-o până în pragul falimentului. Acum chiar, când scriu aceste rânduri, o nouă schimbare politic/profesionist a fost pusă pe tapet agitând orgoliile şi aşa tulburate care bântuie tăcute culoarele sinistre ale paşilor pierduţi. Justiţiei româneşti îi mai lipseşte un cod penal modern şi, ceea ce ştim cu toţii din proprie experienţă, pe Justiţia românească o caracterizează lipsa obiectivităţii, lipsa de corectitudine şi lipsa de imparţialitate, atribute care ar trebui să-i fie hainele de fiecare zi. Dureros, lipseşte o răspundere reală a magistraţilor şi respectul faţă de lege la toate nivelurile.

Pe plan intern ne lipseşte un program de ţară, un preşedinte care să merite această funcţie, o democraţie reală, un partid cu adevărat naţional, un guvern responsabil, o Bancă Naţională care să să urmărească bunăstarea financiară a românilor şi nu a altora de peste mări şi ţări. Ducem lipsă, stimaţi concetăţeni, de o armată cu adevărat naţională. Ne lipsesc autostrăzile, căile ferate moderne, respectul administraţiei în raport cu cetăţeanul care o plăteşte (oricât de sărac ar fi el) şi ne lipseşte, în mod evident, corectitudinea necesară relaţiilor interumare care caracterizează oricare popor civilizat.

În politica externă ne lipseşte competenţa, corpul de diplomaţi iubitori de ţară, verticalitatea în raport cu ceilalţi actori de pe scena politică internaţională, cooperarea între factorii interni responsabili, respectul faţă de noi înşine şi, mai presus de toate, ne lipseşte cu desăvârşire mândria de a fi român.

Nimeni n-ar putea enumera toate lipsurile aflate în prăvălia numită România. Când crezi că le-ai notat pe toate, o nouă lipsă apare, ca din neant, fără nicio avertizare prealabilă. Dacă noi, românii liberi şi democratizaţi de peste trei decenii, ne-am specializat în ceva, atunci producerea de lipsuri pare a fi devenit domeniul în care suntem maeştri… Ne simţim în elementul nostru aşa, jonglând veseli cu lipsurile mari şi mici, importante sau neglijabile. Şi, în această imensă aglomerare de lipsuri, specific poate indiferenţei noastre ancestrale, se pare că nimeni nu observă ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat: NE LIPSEŞTE VIITORUL!