Născuți într-o Europă unică și bine delimitată, având o istorie direct legată de istoria europeană, românii înțeleg tot mai greu în care Europă trăiesc azi. Ei descoperă, cu o frecvență accelerată, că fiecare dintre ei posedă o Europă lui. Ca dovadă, oriunde te întorci, indiferent cu cine discuți, oricare ar fi subiectul discuției, o anume Europă va fi prezentă. Parcă niciodată, de când ne știm, nu am fost mai mult cu Europa în gură. Și, firesc într-o astfel de atmosferă, ca și musiu Jourdain (”Pre legea mea, de peste patruzeci de ani fac proză fără să știu”…) abia acum am descoperit că suntem ”cetățeni europeni”!

 Europa sprințară, apetisantă încă

Spre deosebire de celelalte șase continente (după unii, de celelate cinci), Europa pare a fi mult mai sprințară. Această zburdălnicie nu se datorează numai faptului că are nume de femeie, al frumoasei fecioare feniciene răpită de marele Zeus transformat în taur de un alb strălucitor (nici vorbă pe atunci de steagul albastru cu steluțe galbene…), ci și fiindcă nestatornicia sa reprezintă rezultatul unui proces confuz, plin de ambiții personale, încărcat de semnificații politice, militare, etnice, istorice și sociologice specifice. Nu numai că cele două războaie mondiale au avut origini europene, nu numai că fruntariile statelor ce-și au vatra aici au cunoscut o dinamică ne mai întâlnită pe alte continente, dar chiar și azi Europa se exinde, se contractă sau se divide permanent, după criterii evazive, dictate de interese de moment. Și, parcă păstrându-și încă nurii de splendidă și apetisantă fecioară, multe dintre aceste interese își au izvorul mult dincolo de oceanele și mările care o înconjoară. Acolo unde, se pare, schimbându-și numele în Sam, și-a mutat mai nou reședința atotputernicul Zeus.

Europa clasică, desuetă

Există, așa cum știm cu toții, o Europă clasică. Acea Europă despre care se învață în primii ani de școală. Acea Europă care înglobează 50 de state și are granițele trasate exact, imuabile, ne fluctuante. La est, Europa despre care ni s-a predat tuturor la orele de Geografie are ca limită Munții Urali, Marea Caspică și Munții Caucaz. La nord, se învecinează cu Oceanul Artic. La vest, e scăldată de apele furioase ale Oceanului Atlantic, iar la la sud este udată calm de azuriul Mării Mediterane. Trebuie să recunoaștem, pentru mintea scormonitoare a tineretului de acum, precum și pentru inteligența sclipitoare a politicianului modern proeuropean, Europa clasică este una desuetă.

Europa politică

Mai întâlnim și o altă Europă, Europa politică. Hotarele sale sunt fluctuante, mobile. Ele se mișcă mai rapid sau mai lent spre cele patru puncte cardinale, extinzându-se sau restrângându-se ca urmare a direcției în care se exercită presiunea subiectelor politice la zi, în funcție de fluctuația alianțelor de moment sau de ambițiile unuia sau altuia dintre cei care, trecător, se află la cârma grupului de state dominant. Europa politică nu mai păstrează decât jumătate din cele 50 de state ale Europei clasice, geografice. Este o Europă pomenită zilnic în tiradele politicienilor de la Bruxelles, Strasbourg, Berlin, Paris, Budapesta ori București. Este o Europă când mare și puternică, când obscură și jalnică. Ca și politica însăși, Europa politică se aseamănă unei prostituate gata să se dăruiască celui care dă mai mult și să părăsească repede, fără regrete, pe cel lovit de soartă. Europa politică, spre exemplu, ne spune că România (un stat slab, sărac și cu mâna întinsă spre frimiturile ce la scapă printre degete bogaților) s-ar afla aruncată la granița ei estică – un fel de gubernie îndepărtată, uitată de timp la margine de continent. De-am fi puternici, mai bogați și mai aroganți, aceeași Europă ar descoperi neîntârziat realitatea geografică (aceea indiferentă la mofturile politice de moment) care ne arată că România ființează din totdeauna la o distanță egală între Atlantic și Urali, găsindu-se, prin urmare, în chiar centrul continentului.

Europa unită și Europa cu mai multe viteze

Există și Europa unită. În cel mai recent document al Uniunii Europene, în Declarația de la Sibiu (9 mai 2019), liderii europeni adunați aici susțineau: ”Vom apăra o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud”… ”Vom rămâne uniți, la bine și la greu. Vom da dovadă de solidaritate în vremuri dificile și vom sta întotdeauna alături unii de ceilalți”… ”Vom căuta întotdeauna soluții comune, ascultându-ne unii pe ceilalți într-un spirit de înțelegere și respect”  Păreau atât de fericiți împreună și atât de uniți, încât nu te poți abține să nu-i crezi. Mai greu este să te dumirești despre care Europă vorbesc ei. Pentru că, în mod sigur, Europa lor este altă Europă decât a ta.

Conține, Declarația de la Sibiu, zece angajamente ferme. În toate se afirmă voința de unitate. Pentru un cunoscător al stării de fapt europene, pare cel puțin ciudat. De ce? Pentru că, numai cu puțin timp în urmă, pe 1 martie a.c., Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prezent și el la Sibiu, a dezvăluit opiniei publice europene Cartea Albă a viitorului Europei – un document (în cinci puncte, de această dată) important și îndelung așteptat. Ce ne spunea sciaticul președinte J.C Juncker despre viitorul Europei sale? Păi, ne spunea că este nevoie de ”recentrarea UE către piața unică, ceea ce presupune restrângerea „uniunii” la anumite state, care vor trebui să respecte reguli foarte stricte de acces”  Adică, mai pe românește, afirma că viitorul va fi al unei  Europe cu mai multe viteze, o Europă deconectată de la statele din componența sa care ar avea anumite probleme. Particularizând, intrarea nostră în spațiul Schengen, spre exemplu, va deveni astfel extrem de improbabilă. Dacă privim puțin în urmă, încă din 2017 problema Europei cu mai multe viteze a rezultat a fi soluția viabilă pentru un proiect sigur al viitorului european și este, încă, susținută de oficiali de marcă francezi, germani sau britanici. Atunci de unde atâta unitate la Sibiu? În mod sigur, și în orașul transilvan se vorbea despre o altă Europă. Probabil despre Europa lor.

Europa muribundă, Europa amenințată

Sunt tot mai dese momentele în care se afirmă că Europa de destramă și că moartea sa este inevitabilă. Este, cu siguranță, vorba despre încă o Europă. O Europă ”ca idee”. La sfârșit de ianuarie a.c., deși la o primă vedere n-ar părea a fi niște exponenți politici, un grup de 30 scriitori, istorici și de laureați ai premiului Nobel au semnat și publicat un Manifest răspândit de cele mai importante reprezentante ale mass media. Ideea centrală a manifestului? ”Europa se destramă în fața ochilor noștri!” În viziunea lor , Europa nu mai este un continent. Este un ceva, o idee, o entitate mai mult sau mai puțin identitificabilă logic dar, în mod cert, în lipsă de doctor, ar fi un ceva care zace abandonat pe patul de moarte: ”Europa este într-un pericol mai mare acum decât oricând în ultimii 70 de ani, şi dacă cineva crede în această idee, trebuie să ia atitudine şi să fie luat în considerare” (…) ”Abandonată de dincolo de Canal şi de dincolo de Atlantic de către cei doi mari aliaţi care în secolul trecut au salvat-o de două ori de la sinucidere; vulnerabilă în faţa manipulărilor din ce în ce mai vizibile ale stăpânului Kremlinului, Europa, ca idee, ca voinţă şi reprezentare, se destramă în faţa ochilor noştri”

Pe parcursul campaniei electorale recente pentru Parlamentul European, președintele Franței, Emmanuel Macron, descoperă și el o Europă a sa, una nouă a cărei suveranitate este amenințată. Prin urmare, pentru distinsul președinte, Europa geografică a dispărut. În locul său, a apărut o Europă unitară, un fel de superstat, cu suveranitate proprie, cu economia sa, cu agricultura sa, cu propria armată și, desigur, cu instituții specifice. Această Europă ar trebui să fie condusă de președintele Franței, secondat eventual de cancelarul german. Cine amenință această nouă Europă? O amenință aliații săi de azi (SUA, spre exemplu), precum și tradiționalii săi inamici (Rusia și China, tot ca exemplu). În Europa dlui Macron“Agricultura, care a fost întotdeauna un domeniu important în Europa, este astăzi ameninţată”…”Niciun fermier sau consumator nu vrea să fie sub dictatul unei ţări din afara Europei”…”Cred că ne aflăm într-un moment istoric pentru Europa. Europa are sarcina de a păstra ordinea multilaterală pe care am stabilit-o la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial şi care este amenințată astăzi”. Da, Europa macroniană pare a avea ceva probleme…

Alte Europe

O altă Europă, distinctă în viziunea unora, este Europa politico-economico- militară identificată cu Uniunea Europeană. În fapt, Uniunea Europeană, acest conglomerat care năzuiește spre super entitatea numită Statele Unite ale Europei, păstrează ascunse în măruntaiele sale mai multe Europe. Una ar fi Europa economică. O alta, Europa militară și, desigur, Europa politică despre care am vorbit deja. Se mai poate adăuga acestui cocteil o a treia Europă, una idealizată, ademenitoare și nesigură ca Fata Morgana, Europa emigranților – tărâmul făgăduinței pentru zeci de milioane de oameni care, privind încoace, văd cu totul o altă Europă decât vedem noi. Fiecare dintre aceste Europe au dimensiuni, interese, scopuri și ilustrează realități diferite. Europa economică are granițele sale distincte, are un nucleu conducător dominant, altul decât organismul ce încearcă azi să conducă Europa clasică și posedă interese de grup strict stabilite. Europa militară, oscilează între a fi și a nu fi o mare putere militară, încearcând cu disperare să-și identifice izvoarele, amicii și inamicii. Europa emigranților, când îngăduitoare și când intransigentă, se lasă sedusă de potența demografică ascunsă în prolificitatea femeilor musulmane.

Astfel, ușor derutați, vedem cum în acest spațiu, clar și unic altădată, apar, se transformă sau dispar o sumedenie de alte Europe.

Și, în sfârșit, Cetățeanul Europei

Cetățeanul Europei (și nu ”Cetățeanul European”), în mod intenționat sau nu, este dezorientat, năucit, sfârșind prin a deveni un rătăcitor zăpăug printre repere pe care nu le mai recunoaște ca fiind ale sale. El trăiește, strivit, într-o Europă plină doldora cu o mulțime de alte Europe. Europe care, fiecare în parte, are pretenția de a fi a sa. Aproape de neimaginat, în acest amalgam, el, cetățeanul Europei, deși își dorește cu ardoare, nu-și  regăsește Europa pierdută, Europa aspirațiilor sale. Și, ajutat fiind să se afunde și mai adânc în bulibășeala demersului său de a afla adevărata sa Europă, nici nu mai înțelege de ce. Amețit, asemenea celebrului cetățean turmentat caragelian, Cetățeanul Europei se preumblă întrebând în stânga și în dreapta: ”Eu cu care Europă votez?”