Nu înțeleg motivul pentru care analiști politici de prestigiu și iluștri conducători ai partidelor din opoziție afirmă că, spre rușinea noastră, a tuturor, România nu a avut și nu are un proiect de țară. Nu este nevoie de prea multă sforțare pentru a ne aminti că sunt ani buni de când trecem voinicește, împreună, de la un proiect de țară la altul. Cu ce ne-am ales după ce le-am dus la bun sfârșit? Este o adevărată poveste cu specific românesc!

A fost proiectul de țară NATO. L-am finalizat glorios și drept urmare ne numărăm printre multele și fericitele națiuni posesoare de baze militare americane. Cum o bucurie nu vine niciodată singură, suntem extrem de mulțumiți că, rămași cu armată atât cât să mai putem da ceva culoare ceremoniilor oficiale (cu condiția să nu fie prea fastuoase), nu mai cheltuim aproape nimic pentru apărare. Prin urmare, așa cum s-a dorit de la început, iubiții noștri politicieni pot orienta acei bani spre reala bunăstare a poporului. A zis cineva ceva de acei 2% din produsul intern brut alocați prin lege Ministerului Apărării? Spuneți-i să tacă! Doar nu ne-am prostit atât încât să credem că cei 2% din PIB sunt destinați înzestrării Armatei Române și nu susținerii industriei de armament americane. Tot așa cum n-am bolânzit să luăm de bună gluma că acel ”toți pentru unul și unul pentru toți” din art 5 al Tratatului NATO s-ar aplica vreodată ad literam în cazul României.

A urmat, imediat după, proiectul de țară Uniunea Europeană. L-am încheiat cu succes și pe acesta. Prin urmare, nu mai avem industrie națională, nu mai avem bănci românești, ne-a murit agricultura, au dispărut ca prin farmec firmele autohtone pentru a lăsa loc de afirmare celor străine, nu ne mai aparține petrolul, nu mai avem gaze naturale, ne-am vândut apa potabilă, plătim altora energia electrică produsă în țară, ne bronzăm mai repede în lipsa pădurilor care pleacă încărcate în camioane spre alte zări, ni se dictează ce legi să adoptăm și, important de notat, din moment ce am devenit europeni pur sânge am scăpat de o povară sufocantă și inutilă: responsabilitatea păstrării suveranității naționale.

Apoi, ne-am angajat cu toate forțele de care suntem capabili (numai pe vremea eroică a luptei de clasă împotriva burghezo-moșierimii ne-am mai mobilizat astfel) în proiectul de țară numit în mod proletar ”Lupta împotriva corupției”. Și de această dată, am învins! Ca urmare, o mulțime de nevinovați au umplut până la refuz pușcăriile, timp în care adevărata corupție a înflorit ca mușcata din fereastră, udată fiind la rădăcină de principala câștigătoare a acestei bătălii, Laura Codruța Koveși! Câștigul remarcabil este că avem acum, așa cum puțini în lume au, un simbol feminin al anticorupției și, în același timp, un simbolul de necontestat al Justiției române. O adevărată statuie a dreptății, în carne și oase, poleită cu un strat gros de faimă internațională adusă aici în valize diplomatice și decorată cu nenumărate medalii acordate de prietenii externi ai României după ce fuseseră lustrite în sediile unor anumite servicii secrete, ne îmbunătățește de acum CV-ul de țară. Prin urmare, mare atenție! Pătarea strălucirii Codruței, chiar și din greșeală, este aproape mortală. Este ca și cum, pe vremea dictaturii proletariatului, ai fi dat în fabrici și uzine.  

Suntem un popor răscolitor. Deci nu este de mirare că, în continuare, căutăm neobosiți noi proiecte de țară. Mai nou, am și găsit un altul, de data aceasta călăuziți fiind de înalte motivații hrănite de sus, direct de la guvern și de la parlament: ”Lupta împotriva justiției!” Nu pot să nu remarc că, iar, se dovedește că nu au dreptate cei care neagă existența unui real proiect de țară. Acei mincinoși care susțin că ne-am mișca prin lumea asta ca berbecul capiu, luând în coarne tot ce ne iese în cale – de la generoasa UE la bonomul bunicuț Soros – ar trebui, rușinați, să-și plece ochii. Guvernul emanat democratic din noi ca aburul din friptură luptă astăzi, din greu, cu justiția! Pentru aceia care nu sunt pe deplin convinși, să ne aducem aminte că, încă din 2008, prestigioasa agenție germană de presă Deutsche Welle susținea că: ” In Parlamentul Romaniei exista o coalitie impotriva justitiei”. Apoi, venit personal aici, la locul faptei, ne-a spus-o și vestitul domn Frans Timmermans: ” atacurile publice din ultima vreme la adresa justiţiei creează o imagine negativă României.  De parcă nu ar fi îndeajuns, profund îngrijorat, până și primarul proeuropean al Chișinăului, Andrei Năstase, ne atrage atenția: “Lupta cu Justiția va face foarte, foarte mult rău nu doar românilor, României, dar și întregii regiuni, Europei. Iată de ce aș îndemna întreaga clasă politică să se pătrundă de gravitatea acestor demersuri ale guvernării de la București, să înceteze să se mai lupte, să mai bată in Justitie”. E adevărat că, aflat și el în starea nostră naturală de confuzie, guvernul nu prea știe în amănunt cum, de pe înaltele metereze ale democrației, să înfrunte acest dușman perfid – Justiția. Mai dă câte o Ordonanță de Urgență, pe care o anulează apoi după ce a modificat-o de vreo trei ori. Îl mai pune pe ministrul de resort să îi încarce armele necesare luptei, dar domnia sa, moldovan molcom, o cam întoarce din vorbe. Se mai contrează cu CSM-ul sau se ciondănește mahalagește cu suava d-nă Cristina – președinta Înaltei Curți… Ce mai, e greu! Dar, ca popor, suntem și de data aceasta norocoși! Aflați aici, în Grădina Maicii Domnului, șansa nu ne-a părăsit. Ori de câte ori ne lovește orbirea emanată de acest guvern foarte roșu, intervine în mod profetic și ne deschide ochii vașnicul apărător al fericirii noastre, drept ca plopul, președintele României. Precum o adevărată Ioana d’Arc masculină împodobită cochet peste  armură cu o cravată azurie, el luptă de partea Justiției. O Justiție inspirat personificată direct în statura la fel de impozantă a aceleași doamne Kovesi despre care am mai făcut vorbire. Doamnă secondată în această fază a conflagrației și de freza aurie a țintuitului de scaun domn procuror general. Și, în zilnica sa opintire, președintele nu este singur. O întreagă pleiadă de #-uri îl urmează în bătălie! Au loc întâlniri la Cotroceni. Se elaborează planuri de bătaie. Se programează, pas cu pas, ample ieșiri în stradă. Se lucrează intens la mobilizarea pe internet a viitorilor protestatari. Și, într-o sclipire orbitoare de geniu, s-a hotărât: de data asta, tipic nouă, românilor, nu se va mai protesta împotriva a ceva. Se va protesta pentru. Pentru Justiție! Mai mult, inspirat de profunda sa iubire de popor, președintele a scos nemțește la vedere încă o armă teribilă: Referendumul! Sunt convins că, având în mâna sa dreaptă aceast adevărat Excalibur dâmbovițean, Referendumul cu putere înzecită de întrebarea teribilă pe care o ascunde strategic în măruntaele sale adânci cu scopul de a-l surprinde pe dușman, dl președinte va învinge și Justiția va triumfa. Și, ca într-un film american cu happy end, un alt program de țară va fi finalizat; Justiția care ne-a adus atâta liniște socială se va întoarce la locul său bine stabilit de imaculata Macovei și de drăgălașa Prună; doamna K va ajunge Prim Procuror european spre cinstea României; dl președinte, pe merit, va mai câștiga un mandat la Cotroceni și alți cinci ani dedicați schiatului și călătoriilor exotice; soția domniei sale va fi îmbrăcată de aceleași ilustre creatoare de modă care, fie ploaie fie vânt, îi vor scoate în evidență frumusețea de deasupra genunchilor; vom avea, în sfârșit, ”guvernul meu” gata să ne conducă pe culmi de bunăstare așa cum a mai făcut-o; ne vom împăca definitiv cu bosumflatul Timmermans și cu sciaticul pupăcios Junker; România va aștepta în continuare primirea sa printre fericitele state din Schengen dar de data asta mult mai aproape de ușă; rușii, cu plecăciuni și cenușe în cap, își vor cere scuze pentru amenințările anterioare…

Iar noi, românii simpli, beneficiarii tuturor acestor fericite transformări, vom continua să căutăm, cu aceeași înverșunare creatoare care ne este specifică, un nou proiect de țară. Ultimul care ne-a mai rămas: Intrarea în Rai!