Se pare că Uniunea Europeană a început să se teamă în ceea ce priveşte viitorul său. Semnele sunt evidente. Pericolul, în opinia unor oficiali UE, ar veni din toate părţile. Atât din interior cât şi din afară. În septembrie 2018, comisarul european  pentru buget, germanul Oettinger, afirma: „În opinia mea, proiectul (de budget n.n.) este în pericol de moarte. Unii din interiorul Europei doresc să-l slăbească,  sau chiar să-l distrugă – Polonia, Ungaria, România, guvernul Italiei” Între aceia care  nu-s prea entuziasmaţi de Uniunea Europeană, în principal în problema bugetului, dl Oettinger nominalizează inclusiv guvernul german. Ca “inamici” externi, el identifică:  Putin, Erdogan şi “inteligenţii chinezi”. 

Tot mai des, discutând despre poziţia României în Uniunea Europeană, întâlnesc un  sentiment de regret. Unii regretă credulitatea de care au dat dovadă politicienii români atunci când au crezut că, intrând în casa celor mari, românii vor fi consideraţi şi trataţi ca egali ai lor. Alţii simt întristare când văd cum, în relaţie cu oficiali ai Uniunii, politicienii noştri de azi nu îndrăznesc să crâcnească deşi ţara  pe care  o reprezintă este pusă, ostentativ, în nenumărate situaţii umilitoare. Mai există o categorie de români care, percepând aderarea ca o înfrângere, cer ieşirea urgentă din această construcţie europeană unde, spun ei, suntem trataţi discriminatoriu, ca un popor de retardaţi, şi care, per ansamblu, ne-a adus pierderi irecuperabile în locul beneficiilor promise cu largheţe în momentul aderării.

Ce determină apariţia unor asemenea sentimente? Răspunsul nu este simplu. Ar fi vorba, în primul rând, despre politica discriminatorie a Uniunii în relaţie cu ţările mai puţin bogate; despre comportamentul preponderent duplicitar al conducerii UE; despre reticenţa condamnabilă la orice critică, mai ales atunci când vine de la state considerate de mâna a doua; despre desprinderea, tot mai pregnantă, a Uniunii Europene ca entitate suprastatală, de statele care alcătuiesc Uniunea, de cei fără de care ea nu ar putea exista; despre imensul aparat administrativ (care se apropie de cifra de 50.000) numit fără niciun control al reprezentanţilor ţărilor membre şi plătit regeşte din banii ţărilor contributoare; despre repetata ingerinţă în treburile interne a unor state suverane, aduse la starea de supunere necondiţionată, cu scopul de a modifica legi naţionale, de a schimba mersul justiţiei, de a numi sau destitui anumiţi demnitari, de a critica guverne ori de a le impune foi de parcurs, pe scurt – de a domina în interes propriu; despre asemănarea, devenită tot mai pregnantă în comportament, a UE cu defuncta URSS;  

Toate cele de mai sus, unele recunoscute, altele considerate atacuri neîntemeiate, au alimentat o puternică tendinţă centrifugă, având ca exponent exemplificator părăsirea Uniunii de către unul dintre pilonii săi de bază – Marea Britanie. Recunoscând, în mare parte, existenţa pericolului dezintegrării, în martie 2017, prin vocea preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, Uniunea Europeană propune o “Carte albă privind viitorul Europei”, prefigurând drumul ce ar trebui urmat de UE până în anul 2025. “Prezenta carte albă ilustrează factorii de schimbare din următorii zece ani și expune o serie de scenarii pentru modul în care Europa ar putea evolua până în 2025” se afirmă în capitolul introductiv al documentului. Pentru atingerea obiectivelor, dl Juncker propune cinci scenarii („Reflecții și scenarii pentru UE-27 până în 2025“):

Scenariul 1: Continuând pe același drum

Scenariul 2: Accent exclusiv pe piața unică

Scenariul 3: Cei care doresc mai mult realizează mai mult

Scenariul 4: Mai puțin, dar mai eficient

Scenariul 5: Mult mai mult, împreună

Va fi mai bine? Va fi mai rău? Va reuşi această complicată construcţie politico-economică cu preocupări militare din ce în ce mai concrete, măcinată intern de contradicţii evidente, să supravieţuiască? Vom afla, vom fi dezamăgiţi sau încrezători, văzând cum răspunde “Cartea albă privind viitorul Europei” la câteva dintre îngrijorările fundamentale cu care, în mod justificat, se confruntă România, dar şi alte state din Uniune. Întrucât un dialog real cu UE este imposibil, răspunsurile la întrebări (fontul italic) sunt concretizate în citate extrase din “Cartea albă privind viitorul Europei”. Suntem astfel convinşi că frazele de mai jos exprimă poziţia oficială a Uniunii în domenii de maxim interes pentru cetăţeanul european trăitor în România:

Se va păstra, neafectată, unitatea UE?

Răspuns: “Unitatea UE-27 este menținută, dar poate fi încă pusă la încercare în cazul unor dispute majore. Numai o hotărâre comună fermă de a obține rezultate în ceea ce privește chestiunile importante ne va ajuta să eliminăm decalajul dintre promisiunile asumate pe hârtie și așteptările cetățenilor (…) Acuzațiile aduse „Bruxelles-ului” pentru problemele existente, însoțite de însușirea meritelor în plan intern, lipsa de asumare a răspunderii pentru deciziile comune și obiceiul de a aduce învinuiri altora s-au dovedit deja dăunătoare. Europenii nu sunt imuni la aceste imagini clare de dezbinare (…) Există însă riscul înstrăinării acelor părți ale societății care consideră că UE nu are legitimitate sau că UE a preluat prea multe competențe de la autoritățile naționale.”

Dar încrederea cetăţenilor europeni în Uniunea Europeană, cum va evolua?

 Răspuns:“Totuși, încrederea cetățenilor în UE a scăzut, așa cum a scăzut și cea față de autoritățile naționale. În prezent, în UE au încredere în jur de o treime dintre cetățenii europeni, comparativ cu aproximativ jumătate dintre aceștia în urmă cu un deceniu (…) De asemenea, există un decalaj între așteptări și capacitatea UE de a le îndeplini” 

Ce se va întâmpla, până în 2025, cu drepturile cetăţeneşti atât de greu încercate în anii din urmă?

Răspuns:“Drepturile cetățenești derivate din legislația UE pot fi restricționate în timp. Procesul decizional poate fi înțeles mai ușor, dar capacitatea de a acționa în mod colectiv este limitată. Acest lucru poate duce la adâncirea decalajului dintre așteptări și rezultate la toate nivelurile”.

Cum vom sta noi, cetăţeni europeni, în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor şi serviciilor garantate ferm prin Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene?

Răspuns: “Continuă să existe diferențe între standarde; libera circulație a persoanelor și a serviciilor nu este pe deplin garantată (…) Drepturile cetățenești derivate din legislația UE încep să difere, în funcție de țara în care trăiesc cetățenii și de cât de mult a ales aceasta să realizeze. Apar semne de întrebare cu privire la transparența și răspunderea la diferitele niveluri decizionale”

Va fi păstrată suveranitatea statelor membre?

Răspuns:“UE este un proiect unic, în care prioritățile interne au fost corelate și suveranitatea a fost pusă în comun în mod voluntar pentru a servi mai bine interesele naționale și colective”

Bogăţia statelor membre le va aparţine exclusiv şi fiecare stat va putea dispune în mod suveran de utilizarea ei?

Răspuns: “Plecând de la deviza „unitate în diversitate”, UE și statele sale membre au putut să valorifice atuurile unice și bogăția națiunilor lor, realizând progrese fără precedent” (se observă separarea netă între UE şi statele membre…)

Va avea UE o armată proprie?

Răspuns: “Niciodată nu a fost atât de important să reflectăm asupra modului prin care să putem descuraja apariția amenințărilor, să le putem face față și să fim în măsură să ne protejăm împotriva lor – acestea variind de la atacuri cibernetice de mare anvergură la forme mai tradiționale de agresiune. NATO va continua să ofere securitate militară pentru majoritatea statelor membre ale UE, dar Europa nu poate fi naivă și trebuie să aibă grijă de propria securitate. A fi o „putere necoercitivă” nu mai este un element suficient de puternic în condițiile în care forța poate prevala asupra normelor”

Economia Uniunii Europene va avea, în sfârşit, o tendinţă ascendentă, schimbând sensul evoluţiei descrescătoare a ultimilor ani?

Răspuns: “Aceste evoluții au alimentat îndoielile cu privire la economia socială de piață a UE și la capacitatea sa de a-și îndeplini promisiunea de a nu lăsa pe nimeni în urmă și de a se asigura că fiecare generație este mai prosperă decât cea anterioară (…) Transformarea economiei Europei într-o economie mai favorabilă incluziunii, mai competitivă, mai rezilientă și mai pregătită pentru viitor va fi la fel de dificil de realizat și în anii următori”

Răspunsuri interesante există şi pentru problematica migraţiei, a serviciilor secrete sau a organizării justiţiei. Citind  în “Cartea albă privind viitorul Europei” despre drumul pe care UE şi-l propune în următoarea decadă, cu greu am putea rămâne optimişti. Pe undeva, deşi alternativa pare neverosimilă, desluşim motivele de  îngrijorare ale euroscepticilor, precum şi cauzele îndemnului “Roexit” al celor care cer ieşirea cât mai grabnică din Uniune.

“Cartea albă privind viitorul Europei” a reprezentat un preambul al Reuniunii informale de la Roma (25 martie 2017) prin care s-a marcat cea de a 60-a aniversare a Tratatelor de la Roma. Atunci, în primăvara anului 2017, la Roma s-a discutat despre starea şi viitorul Uniunii Europene, au fost stabilite direcţii strategice şi s-au iniţiat demersuri care vor influenţa profund evoluţia viitoare a construcţiei europene formată, încă, din 28 de state. După doi ani, observăm cum, ne place sau nu, unele dintre acestea au devenit deja realitate.

Optimismul, ca şi scepticismul, pot fi molipsitoare. Dar, mai bine să-l ascutăm pe  preşedintele Donald Tusk care la Roma, în cuvântul său, referindu-se la Uniunea Europeană de azi şi la aceea din viitor, afirma: “Uniunea Europeană nu înseamnă sloganuri, nu înseamnă proceduri, nu înseamnă reglementări. Uniunea noastră este o garanție că libertatea, demnitatea, democrația și independența nu mai sunt pentru noi doar vise, ci sunt realitatea noastră de zi cu zi.”

Nu ştim ce înţelege dl Tusk prin “noi”. Nu ne-a spus-o. Dar, confruntaţi cu realitatea, îl putem crede sau nu.