Frica, ingredientul de bază în reţeta controlului politic al societăţii.

La fiecare nou scrutin electoral politicienii ne propun o lume mai bună.Nimic altceva decât o himeră în care doar idioţii mai cred. În decursul anilor, deziluzionat, cetăţeanul a început să-şi piardă încrederea în ideologia unui viitor mai bun niciodată făptuit. Numai în ţările cu o democraţie încă ne consolidată mai ajung la putere partidele care afişează promisiuni nerealiste. România este, cu certitudine, una dintre acestea…

Confruntaţi cu realitatea descrisă mai sus, politicienii lumii au căutat altă modalitate de a droga mintea alegătorului. Şi au găsit-o: frica! Deşi ideea nu era nouă, au redescoperit ce putere de convingere are teama şi cât de multe avantaje le poate aduce. Prin urmare, au purces la sădirea fricii prin cele mai ingenioase metode. Treptat, frica a devenit ingredientul de bază al reţetei controlului politic în societate. Fiecare categorie socială, fiecare cetăţean, indiferent de statutul său social, trebuie să ştie de frică. Este soluţia care le permite politicienilor să se prezinte ca că fiind singurii capabili să ferească poporul de teamă. „O lume mai bună este o lume fără ameninţări. Noi o vom făuri pentru tine”, promit ei cetăţeanului. Un impresionant mecanism de producere a fricii, în care mass media ocupă un loc însemnat, a fost pus la punct. Miliarde de dolari sunt cheltuiţi anual pentru ca acest imens aparat să lucreze eficient. Şi încet, dar sigur, umbra fricii se întinde ca un văl negru peste planetă.

România nu a constituit o excepţie.

Pentru români, politica fricii este susţinută prin campanii de presă, prin declaraţii ale politicienilor la ore de maximă audienţă, prin îndemnul repetat al preşedintelui ca poporul să iasă în stradă pentru a stopa valul de nenorociri pe care guvernul le are în plan, prin mesajele aşa-zişilor formatori de opinie, prin permanentele restructurări ale sistemului de pensii şi de plată susţinute de miniştri guvernelor în succesiunea lor, prin organizarea şi menţinerea în plată a nucleului dur aparţinând mişcării #rezist etc.

Întrebaţi pe oricine: „Vă este frică?”  Răspunsul va fi, aproape invariabil, afirmativ. De cine sau de ce ne temem? Pe plan intern, ne este frică de corupţia generalizată, de precaritatea sistemului de sănătate, de posibila prăbuşire a sistemului de pensii, de injusteţea sistemului de salarizare, de ticolăşenia sistemului de taxe şi impozite, de bolile ce ne pot invada dacă nu ne vaccinăm sau de vaccinuri în sine, de rapacitatea băncilor, de aroganţa asigurătorilor, de injusteţea justiţiei, de înstrăinarea pământului, a pădurilor şi a bogăţiilor subsolului, de pericolul izbucnirii unui război căruia nu-i putem face faţă, de subjugarea economică externă…  Ne este frică şi de Dumnezeu!

Dar nu este suficient. Teama nu este indusă numai din interior! Frica vine şi din afară. Numeroase semnale primite de peste ocean, din inima Europei, de la aliaţii noştri militari, politici sau economici, induc şi ele frica. De ce? Fiindcă, vrem – nu vrem, politica fricii este aceea care cârmuieşte lumea.

Doctrina Reagan: “Temeţi-vă de America!”

Reinventată de americani pe timpul administraţiei Reagan („America este unică, este cea mai puternică, ea are ca menire să învingă răul din lume, să aducă democraţia şi să elibereze statele lumii”) politica inducerii fricii tuturor în raport cu  jandarmul mondial lucrează, încă, fără greş. Pe scurt şi pe înţelesul tuturor, Doctrina Reagan a transmis lumii un singur mesaj: temeţi-vă de America! Şi, cu puţine excepţii, lumii chiar îi este frică. Escaladată mai apoi de administraţia Clinton şi adaptată până azi condiţiilor concrete de celelalte administraţii americane (Donald Trump: “Voi face din Statele Unite numărul unu mondial. Aceasta va fi grija mea principală”), politica fricii este în prezent pe deplin ilustrată de inventarea terorismului mondial şi, ca reacţie, de lupta împotriva acestuia. Ne amintim, desigur, despre cotitura dramatică în politica americană determinată de atacul asupra turnurilor gemene din 11 septembrie 2001, atac soldat cu circa 3000 de victime inocente. Era momentul în care frica i se inocula brutal cetăţeanului american. Frică materializată în terorism! Ne amintim, desigur, şi despre existenţa dubiilor, despre comentariile care indicau ca certă implicarea directă a politicienilor de cel mai înalt nivel în organizarea tragicului eveniment, teorie a conspiraţiei ne combătută credibil nici până azi.

Nouă, românilor, membri disciplinaţi ai NATO şi ai Uniunii Europene, ni se spune cu fiecare ocazie de cine trebuie să ne temem.

Prin urmare, ascultători fiind, ne este  frică de expansiunea rusească, de politica agresivă a lui Putin, de rachetele iraniene care vor să lovească inima Europei, de puterea nucleară a nord-coreenilor, de dezvoltarea dincolo de orice control a Chinei, de pericolul izbucnirii celui e al III-lea război mondial. Ne mai este teamă şi de faptul că, în cazul unei deflagraţii mondiale sau locale, va trebui să ne descurcăm singuri după ce, la îndemnul ferm al aliaţilor, ne-am autodecimat armata. De ce singuri?  Fiindcă, în ciuda promisiunilor, a imenselor investiţii financiare şi a cedării din suveranitate în folosul aliaţilor noştri militari, nimeni nu ne va sprijini. Această idee, care contravine poziţiei oficiale a Alianţei Nord – Atlantice şi articolului 5 din Tratat, este susţinută periodic (similar arătatului pisicii) de analişti militari de renume, inclusiv americani (G Friedmann:” Situaţia de securitate la Marea Neagră nu s-a ridicat la un nivel foarte înalt pe scara de interesea SUA pentru a aduce aici forţe semnificative[…] Nimeni nu-şi va trimite copiii să vă apere. Am doi copii în armata Americană: fiica mea a fost în Irak, timp de 25 de luni, fiul meu este în aviaţie. Ei nu vin aici să apere românii”).

Beneficiile politicii fricii

Beneficiile politicii fricii sunt, fără îndoială, fabuloase. Politicienii pot manevra mai uşor masele, cunoscut fiind că oamenii timoraţi au comportament de turmă, instinctul de moment prevalând raţiunii. Serviciile secrete pot căpăta puteri sporite,  măsurile privind reducerea drepturilor cetăţeneşti sunt mai uşor argumentate, controlul şi supravegherea directă a comportamentului întregii populaţii se realizează fără o opoziţie substanţială, cheltuielile pentru înarmare sunt mai lesne aprobate, industria de război poate prolifera nestingherită, intervenţia brutală din motive politice sau economice în state „neascultătoare” este motivată prin îndepărtarea răului care ameninţă democraţia… Companii apropiate puterii pot fi uşor aduse pe profit, exemple devenite clasice fiind campaniile pentru vaccinare, combaterea pandemiilor inventate de genul gripei aviare care se putea transmite la om. Caz în care milioane de păsări din statele concurente pe piaţă au fost ucise, în timp ce sute de milioane de dolari au fost câştigate de companiile fantomă angrenate în  „decontaminarea” cu apă chioară.

Profitul pentru mass-media este, de asemenea, fără dubiu. O societate timorată, aflată permanent sub apăsarea fricii, devine dependentă de ştiri întrucât cetăţeanul aşteaptă permanent noutăţi care să-i confirme ori să-i infirme temerile. Prin urmare, sporeşte audienţa şi creşte exponenţial câştigul din publicitate. Vedem cu toţii că, inclusiv la noi, au apărut televiziuni, posturi de radio, gazete scrise şi online, specializate în proliferarea fricii. Ele anunţă zilnic, ca certe, în cascadă, fel de fel de nenorociri, începând cu dezastrele naturale şi sfârşind cu iminenţa unor pandemii ori prăbuşirea pilonilor de bază ai societăţii. Plătiţi regeşte pentru a  propăvădui catastrofe, calamităţi ori nenorociri inevitabile, ei sunt „Prezicătorii” – mesagerii politicii fricii.

Viitorul?

În ceea ce priveşte viitorul, de cel puţin două aspecte ar trebui să fim siguri. Unul ar fi acela că politica fricii este în plină expansiune, ea şi-a dovedit meritele şi ca urmare se află în plin proces de  globalizare, translatându-şi metodele aplicate de la marile puteri mondiale spre puteri de importanţă zonală, regională. Nu putem să nu observăm că, recent, aplicarea acestui tip de politică de către Kim Jong Un a dat rezultatele scontate, obligând America să-şi revizuiască politica de intimidare şi să revină la dialog. Cine poate garanta că exemplul Phenianului nu se va repeta altundeva în lume? Un al doilea aspect este acela al rolului, concretizat prin cursa înarmărilor, pe care politica fricii îl are în confruntarea directă dintre coloşii militari. Este cert că principala sursă de intimidare, cursa înarmărilor, va continua dobândind  noi valenţe ( “Inteligenţa artificială este viitorul, nu doar pentru Rusia, ci pentru întreaga omenire. Ţara care devine lider în acest domeniu va stăpâni lumea” – Vladimir Putin, septembrie 2017) “Traducând” cele afirmate de Putin, Gregory C. Allen adjunct fellow, Technology and National Security Program, spunea la un think tank de la Center for a New American Security: “SUA, Rusia şi China convin asupra faptului că inteligenţa artificială va fi principala tehnologie care va sta la baza puterii naţionale in viitor”

Cu certitudine, atât generaţia mea cât şi generaţiile copiilor şi nepoţilor noştri se vor confrunta cu efectele POLITICII FRICII, atât de nocive pentru vulg şi atât de benefice pentru suspuşi. Antidotul încă nu a fost descoperit.