O Doamnă din executivul românesc a hotărât să facă dreptate. Să elimine inechităţile din ţara asta. La aflarea acestei veşti excepţionale, abia mă abţin să nu sar ca demonstranţii din Piaţă şi să nu strig: “S-a făcut lumină! Suntem egali!”

Era şi timpul. Devenise enervant. Eram prea diferiţi. Ne permisesem trasee particulare în viaţă, comisesem greşeala să nu fi învăţat la aceeaşi şcoală şi să nu fi obţinut aceleaşi rezultate. Mai mult, obraznicii de noi, demonstrasem că suntem unii mai deştepţi decât alţii. Nu mai pun la socoteală îndrăzneala de a nu naşte toţi la aceeaşi dată! Prin urmare, impertinenţi cum suntem, unii ajunsesem deja pensionari, alţii ne aflam în prag de pensie iar cei mai mulţi ne găseam tineri şi în putere.

Să nu credeţi cumva că neruşinarea noastră se oprea aici! Ca o culme a insolenţei, ne alesesem şi meserii diferite. Unele mai solicitante, altele cu mai multă sau mai puţină responsabilitate socială. Eram profesori, doctori, militari, contabili, pictori, muzicieni, balerini, vatmani, vânzători, pescari, dulgheri… Da, în domeniul acesta, neobrăzarea nostră nu avea limite. Iar statul, orb şi prost, ne făcea pe plac plătindu-ne în mod diferit. Adică, strigător la cer, nu toţi dulgherii aveau acelaşi salariu! Nici toţi pictorii, nici toţi cofetarii şi nici măcar toţi pădurarii. Ce să mai spun?  Ne aflam într- o situaţie de nesuportat de mă mir cum de am supravieţuit până acum ca naţiune. Se ajunsese la devieri de neiertat. Asta până la apariţia ca o străfulgerare de lumină clarificatoare a Doamnei. Ea, Doamna, acest simbol al echităţii sociale, s-a hotărât să aducă la normalitate ţara asta, înfruntând ca un adevărat erou prejudecăţile. A decis să scoată din derivă o naţiune pe cale de a se îneca definitiv în atât de adânca ei diversificare.

Da, e timpul s-o recunoaştem, am fost norocoşi! Cu existenţa, providenţială a distinsei Doamne am prins o şansă unică. Mai bărbată decât oricare altă femeie română, ea nu numai că promite, ea face dreptate! Posesoare a centurii negre doi dani la karate, domnia Sa  ne va lua pe fiecare în braţe şi ne va întinde pe patul pierdut de Procust cu vrea două milenii în urmă. Cum de a dat de el, de pat?  Firesc, pentru o asemenea vizionară. L-a descoperit în timp ce căuta în  mod responsabil să „corecteze aceste dezechilibre”, să elimine definitiv  instabilităţile care urmau să răstoarne România cu fundul în sus.  Umblând, se ştie, prin tărâmul minunat al zeilor alături de alţi distinşi politicieni, Doamna a dat peste patul de aramă uitat de Tezeu printre acareturile sale prăfuite după ce îl sustrăsese de la decedatul posesor de drept. Doamna l-a lustruit bine (cu propriile mânuşiţe, dar şi cu ajutorul specialiştilor din Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale!) şi, în înţelepciunea sa, a dispus să se deseneze pe el o piramidă. Iar în piramidă, 12 linii. Credeţi că privind această operă aveţi în faţa ochilor doar un desen oarecare? Vreunul dintre acele desene abstracte cu care politicienii umplu studiourile de televiziune? Câtă naivitate! Vă spun, schema Doamnei va marca profund şi definitiv soarta fiecăruia dintre noi, muritorii fericiţi ai acestui timp fabulos. Semnele Doamnei, adică acele linii a căror importanţă numai viitorimea o va pătrunde pe deplin, sunt sigur, vor rămâne marcate cu aur în istoria modernă a României, ba chiar a Uniunii Europene şi a lumii. Spre amintirea copiilor şi a nepoţilor noştri, s-a propus deja ca ele să poarte denumirea inconfundabilă: „semnele corectoare ale Doamnei”.

Spuneam mai sus că, Doamna roşcată, mică dar jucăuşă, practicantă de arte marţiale timp de două decenii, ne va lua în braţe pe fiecare şi ne va aşeza cu delicateţea-i proverbială în faimosul pat. Nu va conta cine eşti. Poţi fi ministru, poţi fi hamal. Dacă după aşezarea pe pat nu vei corepunde semnelor din piramidă, celor 12 linii, în conformitate cu milenara tradiţie procustiană, Doamna te va întinde cu scripetele de eşti prea mic sau te va scurta cu securea de esti prea mare. Va proceda simplu şi echitabil, fără milă şi fără discuţii inutile, în numele sfânt al echilibrului social universal. Urmarea? Uşor de prevăzut. La fel ca şi când ai fi fost victima tâlharului Procust, oricum ai fi, tot mori. Uitându-mă înapoi, zău dacă nu-mi vine s-o botezăm pe Doamnă, Domnul Boc…

Sunt convins că ironia v-a plăcut. Aşa curioşi cum vă ştiu, bănuiesc că aţi dori să aflaţi direct de la mine care este numele Doamnei-simbol a politicii româneşti de azi. Nu o să vi-l spun direct. Dar, ca să vă fierb niţel, vă dau câteva indicii. Precis vă vor ajuta! La finele anului 2014, ca răspuns la unele demonstraţii stradale împotriva candidatului la prezidenţie pe care îl sprijinea eroina noastră, Doamna declara  în scris:” Așa și? Mâine suntem capabili să strângem 20 000, fără probleme, doar la Craiova. O facem și noi? Facem război civil sau îl convinge cineva pe mutu ăla să iasă la dezbatere, să îl vadă lumea ce are în cap?” Mai apoi, după ce s-a văzut ministru, a umplut până la refuz de minciuni studiorile de televiziune. Flutura pretutindeni “dovezi” falsificate cu care acuza militarii că au pensii uriaşe. O imensă impostură! Şi, ca să încheie victorios cu nedreptatea inventată de ea din considerente politice, a iniţiat un act normativ prin care au fost blocate toate pensile militarilor. Pensii îngheţate şi azi! Avea Doamna vreo responsabilitate privitoare la militari?  Nu! Plătea ministerul condus de ea pensiile militare? Nu! Dar n-a contat. Aşa cum nu a contat pentru ea  să se  jure,  de faţă cu ţara întreagă, că prin Legea salarizării unice nu va scădea niciun salariu:” “Eu pot sa garantez ca niciun salariu din Romania nu va scadea in momentul in care vom schimba sistemul de contributii.Dimpotrivă, netul angajatului va creşte” La numai câteva săptămâni distanţă, aceleaşi Doamne i s-a părut  firesc să afirme senin:”Pentru unii dintre bugetari vor exista reduceri salariale cuprinse intre 10% si 40%, incepand cu 1 ianuarie 2018”…

Doamna aceasta, lipsită de cel mai elementar spirit al realităţii, care  intenţionează  acum să întindă un popor întreg în patul tâlharului  Procust are, cum e şi firesc, un nume. Un nume pe  care nu-l vi-l pot spune acum fiindcă nu mi-am luat azi antivomitivul. Ea reprezintă cu brio unul dintre exemplele cele mai edificatoare ale lipsei de obraz, ale imposturii, ale făţărniciei, ale parvenitismului şi nesimţirii specifice politicianului român. Din nefericire pentru doamnele sensibile de lângă noi, doamna aceasta pare a fi reprezentarea vie a ceea ce îmi spunea cu mulţi ani în urmă tatăl meu: “Fiule, când este vorba de parşivenie, nu contează sexul şi nici înfăţişarea persoanei.

V-au ajutat indiciile? Dacă da, nu-mi rostiţi numele ei. Nu am lămâi în casă.