Dacă aş fi mic şi doamna învăţătoare m-ar întreba ce aş vrea eu să mă fac atunci când voi fi mare, aş răspunde fără a sta pe gânduri: PROTESTATAR! Protestatar profesionist.

De ce? Fiindcă vreau să fiu supererou!

Nu-i o meserie uşoară. Iţi trebuie anumite aptitudini. O anumită înclinaţie spre versificare, o voce puternică, forţa de a împinge şi respinge similară cu a unui rugbist, imaginaţie şi capacitatea de a risca, spirit organizatoric şi putere de influienţă. Ele, aceste capacităţi native, se cizelează apoi prin antrenamente şi nu devii profesionist decât după ce ai participat, ca învăţăcel, la răzmeriţe prin Polonia, Turcia sau Irlanda de Nord şi ai fost temeinic instruit în ONG-uri autohtone ori străine specializate.

E greu, dar merită. Merită fiindcă banii vin gârlă, de pretutindeni. Din ţară şi de peste graniţe. Întotdeauna cineva va avea nevoie de un protestatar şi pentru asta va plăti. Primeşti maşini mişto, iar femeile, femeile tinere şi răzvrătite…

Merită, fiindcă protestatarul profesinist, în România, este super eroul zilelor noastre!

Protestatarul profesionist poate înjura pe cine vrea el, indiferent de poziţia în stat sau în guvern a înjuratului, şi nu-l trage nimeni la răspundere.

Protestatarul profesionist poate ocupa orice stradă din oricare localitate a ţării, la orice oră din zi sau din noapte, pe orice perioadă vrea el, şi nimeni nu-l va admonesta pentru asta.

Protestatarul profesionist poate intra în Parlament când „vrea muşchii lui” şi acolo, de la balcon, poate arunca avioane de hârtie, striga lozinci, înjura în gura mare, scuipa în cap parlamentarii, bloca lucrările forului suprem al ţării sau, ca un semn al protestului maxim, se poate arunca el însuşi peste cei din sală.Aleşii neamului nu-l pot pune la punct sau evacua.

Protestatarul profesionist poate dicta din stradă legi. Legi ale ţării! Da, poate face legi de pe trotuar sau de pe caldarâm. Legi care-i convin numai lui sau celor ce-l conduc pe faţă sau din umbră. Niciuna dintre puterile statului nu-l pot opri sau, măcar, să-i spună în mod hotărât să plece acasă pentru simplul şi cunoscutul motiv că legile nu pe pavaj se fac.

Protestatarul profesionist, dacă doreşte, poate conduce ţara din stradă. Împotriva oricăror cutume sau legi ale lumii democratice. Şi, ca şi cum aşa ar fi firesc, nimeni nu se scandalizează!

Protestatarului profesionist i s-a acordat, în mod tacit, libertatea de a se opune oricui şi la orice, oricând şi oriunde. „Este dreptul său!” ţi se va spune de la cele mai înalte poziţii în stat dar nimeni nu-ţi va putea explica de ce numai el are acest drept.

Protestatarul profesionist este invitat periodic la palatul prezidenţial pentru „consultaţii” iar preşedintele statului, preşedintele lui şi al meu, parlamentari şi politicieni, i se alătură lui şi numai lui în stradă, declarându-se mândri că au avut posibilitatea să-i  păşească alături printre vuvuzele şi portavoci, prin străzile blocate abuziv ori în pieţele ocupate cu forţa.

Protestatarul profesionist are mai multe drepturi decât oricare dintre noi, neprotestatarii ori protestatarii de ocazie. Cu o simplă lozincă în mâini el poate deranja pe oricine, poate striga la fereastra oricui, poate fluiera sau bate toba în miez de noapte, poate goni cu şuturi în fund pe oricine îi încalcă spaţiul asumat ca fiind al lui, poate circula pe unde vrea el fără a ţine seama de legile circulaţiei, de semne ale circulaţiei, de poliţiştii locali sau centrali. Şi, pentru realizarea tuturor acestora, este apărat şi ferit de orice neplăceri de către jandarmi binevoitori plătiţi din banii noştri.

Protestatrul profesionist este vedetă la televizor. Este invitat în platouri de televiziune feerice alături de personalităţi de marcă. Se bat reporterii pentru a-i lua un interviu. . Punctele lui de vedere, revendicările sale, fie ele juste ori nu  îi sunt susţinute în talk show-uri televizate la ore de maximă audienţă de către formatori de opinie. Profesionişti şi ei.

Protestatarului profesionist cineva îi poartă totdeauna de grijă.I se aduce gratuit mâncare în stradă, ceaiuri fierbinţi dacă este frig sau o ţuiculiţă fiartă dacă este cazul. I se fabrică steaguri şi „uniforme”, i se respectă toate mofturile (unele evident absurde), i se iau în considerare toate nemulţumirile.

Protestatarul profesionist are acces direct la miniştri, poate cere imperativ o întrevedere şi este imediat primit de primul ministru al guvernului.  Spre deosebire de el, noi toţi ceilalţi aşteptăm ca proştii, cu lunile,  pe la uşa unui neicanimeni din administraţie…

Protestatrul profesionist poate cere arestarea, clamează puşcăria pentru oricine îi trece lui prin minte şi, culmea, structuri de forţă ale ţării îi îndeplinesc cerinţa.

Protestatrul profesionist este întotdeauna frumos. Şi este liber. El are prieteni, dar are şi o sumedenie de duşmani. Toţi cei care nu sunt de acord cu faptele sale, toţi cei care au lucruri mai bune de făcut decât să urle în pieţe, toţi cei cu alte opţiuni, sunt duşmanii săi şi trebuie distruşi. Fizic şi moral.

Vedeţi? D-aia, eu, dacă aş fi mic şi m-ar întreba doamna învăţătoare ce aş vrea să fiu când voi fi mare, aş răspunde fără ezitare: PROTESTATAR! Protestatar profesionist.