Guvernul a comis greşeala supremă. A cedat în faţa presiunii străzii. Şi, a cedat, cunoscând că în spatele furiei „paşnice” a mulţimii din stradă se aflau forţe şi interese strict politice. Atât interne, cât şi externe. Procedând în acest mod, s-a recunoscut vinovat. Nici nu mai contează despre ce vină ar putea fi vorba. Din clipa în care s-a declarat vinovat în faţa mulţimii agitate, nu mai există cale de întoarcere. O cascadă de noi şi noi învinovăţiri se va revărsa din stradă. Nu va mai conta că s-a dat satisfacţie oricăreia dintre ele sau a tuturor în bloc. Întreaga furie se va canaliza spre înlăturarea sa.

După părerea mea, acest guvern, ales legitim şi aflat în prima sa lună de guvernare, în secunda în care a dat întâiului semn de cedare şi-a scris deja prima literă a semnăturii de pe actul demisiei. De ce? Fiindcă, nicăieri în lume şi nicicând în lunga istorie a omenirii un stat nu a fost guvernat de mulţimea străzii!

De ce sunt azi masele atât de întărâtate? Simplu. Fiindcă, cu un an în urmă, tot prin strigăte şi agitarea de lozinci, tot în frunte cu inconştientul Johannis, tot conduse din umbră de aceleaşi forţe politice care se fac că habar nu au despre ce este vorba, au mai înlăturat un guvern. Un guvern legitim, care conducea ţara cu succes şi care a cedat prosteşte, fără să înţeleagă întreaga semnificaţie şi adâncime a  consecinţelor  gestului său. Atunci, guvernul s-a plecat în faţa străzii. Un gest apreciat pe loc de mulţime ca fiind, la fel ca şi acum, o recunoaştere a vinei. N-a mai contat că ea,vina, nu exista. Că era o invenţie a manipulatorilor din umbră care, după crearea unui imens şoc psihic, dirijau profesionist reacţiile maselor dezlănţuite. Sfătuit de „binevoitori iubitori de neam”, prim-ministrul Ponta  s-a grăbit să declare că demisionează întrucât nu doreşte să pună în pericol liniştea socială a poporului… Firesc, mulţimea  a considerat declaraţia ca un semn al corectitudinii actiunilor proprii. Ca un semnal că ea, mulţimea, nu se află în culpă. Dovada mult aşteptată că strada are  întotdeauna dreptate, indiferent de realitatea cu care se confruntă.

Deci, să nu ne mirăm că azi miile de oameni aţâţati se comportă la fel ca în 2015. Repet, să nu ne mirăm! Să privim în urmă şi să înţelegem că de acolo, din în acel noiembrie 2015, se revendică în mare parte forţa şi încrâncenarea de astăzi a străzii.

Psihologia mulţimilor este o disciplină complexă, o ştiinţă, de bază în pregătirea aşa zişilor asasini sociali. Dar şi parte a învăţăturii politicienilor de marcă. O ştiinţă care trebuie stăpânită la perfecţie de cei ce se specializează şi sunt plătiţi (extrem de generos) pentru dărâmarea unor guverne legitime. Şi nu a oricăror guverne. Doar a acelor guverne sau a acelor conducători de ţară care nu se supun ordinelor marilor păpuşari, de ieri şi de azi, ai lumii.

Ca să putem descoperi adevărata faţă a demonstraţiile de stradă, voi prezenta câteva dintre ideile omului socotit a fi primul care a pus pe baze stiinţifice psihologia mulţimilor. El se numeşte Gustave le Bon şi, în anul 1895, a publicat studiul „Psihologia mulţimilor”, carte din care voi extrage doar câteva idei, valabile şi azi. Este interesant, vă garantez:

• O mulţime se constituie urmare a unui şoc psihic, elementele sale de bază fiind: sentimentul de putere (datorit numărului mare de indivizi care formează mulțimea, amplificat prin dispariția sentimentului de răspundere personală individuală, ca urmare a anonimatului mulțimii); contagiunea mentală (care determină pe fiecare individ în parte să-i imite pe ceilalți, chiar dacă această comportare a sa este evident împotriva propriului interes); sugestia (care este de natură hipnotică, sentimentele și gândurile fiind orientate în sensul determinat de hipnotizator);
• Pentru a nu fi miraţi (precum unii „analişti” de la televizor) că un individ instruit şi raţional capăta comportament ilogic şi se comportă primitiv atunci când se află în mijlocul mulţimii care demonstrează, să-l ascultăm tot pe Le Bon: Individul din cadrul unei mulțimi nu mai este el însuși, ci un automat pe care propria sa voință nu-l mai poate dirija;  în momentul în care face parte dintr-o mulțime, un individ, chiar dacă este o persoană foarte cultivată, își pierde capacitatea de a judeca critic și se comportă în mod afectiv, având chiar manifestări primitive și barbare; în consecință, judecățile morale ale unei mase sunt independente de originea sau intelectul indivizilor care le compun.
• Şi în legătură cu comportamentul „ciudat” al mulţimilor în ceea ce priveşte rejectarea în bloc a unor explicaţii adevărate şi logice, ne luminează acelaşi Le Bon: Mulțimile, contrar indivizilor care le compun, nu au capacitatea unei judecăți critice; mulțimile nu sunt capabile să resimtă decât sentimente simple și extreme; opiniile, ideile și credințele care le sunt sugerate sunt acceptate sau respinse în bloc și considerate ca adevăruri sau erori absolute; mulțimile sunt credule, sunt capabile să accepte afirmațiile cele mai neverosimile; de aceea, ele pot fi manipulate acționându-se asupra imaginației lor; ca urmare a credulității lor, mulțimile sunt ușor excitabile și nu pot fi convinse prin argumente; mulțimile sunt capabile de a acționa împotriva interesului unora sau tuturor indivizilor care o compun; mulțimile își schimbă foarte încet convingerile de bază;
• Iar despre consecinţe demonstraţiilor de stradă care adună zeci de mii de personae, aflăm că: Mulțimile sunt capabile de asasinate, de incendii și de multe alte crime

Desigur, cele de mai sus sunt doar protoelementele, primele idei despre psihologia mulţimilor. În suta de ani scursă de la apariţia primului studiu privind psihologia mulţimilor, stiinţa psihologiei maselor a evoluat enorm. S-au descoperit şi aplicat cu succes metode complexe şi sofisticate de manipulare, de orientare a acţiunii mulţimilor, de insinuare în dorinţele ei şi de mânuire a mulţimii conform unei largi varietăţi de interese. Exemplele sunt nenumărate! Să ne amintim Irakul, Libia, Egiptul, Somalia, Marocul, Siria, republicile central şi sud-americane, Ucraina, Iugoslavia. Să rememorăm chiar şi cele întâmplate în România sfârşitului de an 1989…

Din 1895 şi până azi s-a mai scris zeci de tomuri pe această temă. Între multe altele, s-a aflat că: mulţimea nu răspunde niciodată pentru conscinţele acţiunilor sale; dacă i s-a cedat o singură data, va trebui să i se cedeze întotdeauna; în mulţime pot fi uşor acutizate nemulţumiri individuale, particulare, şi transformate în nemulţumiri generale; furia poate fi foarte uşor exacerbată şi mânuită conform unor interese străine de interesele imediate sau viitoare ale membrilor mulţimii; etc.

Post scriptum:  Recitind cele de mai sus, aproape nu mă recunosc. Descopăr o lecţie plicticoasă despre psihologia mulţimilor. Prin urmare, vă rog să nu mă luaţi în seamă. Eu nu am fost în stradă de nicio parte. Nu aparţin acelelor mulţimi atotştiutoare. Prin urmare, se subînţelege, nu pot avea vreodată dreptate. Nici măcar de data aceasta.

Cât despre soarta guvernului Grindeanu, indiferent care va fi aceasta, părerea mea este că şi-o merită. Pe ce mă bazez? Pe geniul ruginitului Gustave Le Bon. El, pe bună dreptate, spunea: Cunoașterea artei de a impresiona imaginația mulțimilor reprezintă cunoașterea artei de a le guverna.

După cum vedem cu toţii, la disciplina arta de a impresiona imaginaţia mulţimilor , acest guvern a rămas repetent.