Emigranți?

grafic-migratie-europa-1

Europa pare a se afla în stare de șoc. Explozii ucigașe, în lanț, aduc  într-o stare de teribilă buimăceală importante capitale europene. Frica a început să guverneze viața cotidiană iar forțele de ordine se zbat inutil, orbecăind  zi și noapte prin cartiere deja islamizate.

În același timp, ca un blestem, la porțile bătrânului continent se adună milioane de fugari de aceeași religie cu atentatorii.  Bărbați, femei, copii, familii numerose, purtând în mintea și în sufletul lor  neiertătoarele porunci ale profetului, cer dreptul de a ne invada. Disperare existențională, manevră politică, expansiune religioasă sau mutații umanitare  inevitabile? Ne facem că nu știm răspunsul…

De ani de zile un flux uman continuu se revarsă spre Europa. Șiruri la început firave se desprind din populațiile nordului Africii, din ținuturile vechiului leagăn al omenirii aflate în Asia Mică și Mesopotamia, din munții Hindukush – martori pietroși ai nesfârșitului război afgan.  Ele se unesc apoi într-un imens fluviu omenesc ce se  vărsă în Oceanul Europa printr-o deltă imensă, marcată de câteva brațe asemănătoare degetelor unei mâini.

Mai mult îngroziți decât surprinși,europenii și-au amintit de timpurile imemoriale și au reintrodus în limbajul curent cuvinte aproape uitate în filele cărții de istorie a omenirii: migrație, invazie, năvălire. Sau, reveniți în contemporanitate, au rostit mai modernele alocuțiuni: emigrație, imigrație sau surprinzătorul ”migranți”.

Desigur, caracteristic pentru lumea în care trăim, niciuna dintre denumiri nu reflectă corect realitatea. Sunt doar imagini false, noțiuni introduse și vehiculate în scop pur politic. Multe dintre ele ultra repetate doar pentru a ascunde adevărata față a fenomenului.

Cum am putea, de pildă, să discutăm despre migrație când nu avem în față  “popoare migratoare”? Nu poporul libian a plecat in bejenie, exasperat de nisipurile Saharei. Nu poporul sirian, sătul de război, s-a lepădat de țara sa. Nu poporul afgan și-a părăsit văile stâncoase în căutarea unor pășuni mai îmbelșugate. Trebuie să fim conștienți că ceea ce trăim azi este altceva: este politică! Politică la nivel mondial și, în parte, religie!

Referindu-se la revărsarea umană cu țintă Europa, într-un interviu acordat jurnalistei Sabina Iosub, patriarhul diplomației române Mircea Malița declara: ” Siria nu este decât primul și cel mai citat exemplu. Nu toți imigranții vin din Siria pentru că dacă veneau de acolo s-ar fi golit țara. Sunt nenumărate țări! Toată Asia! Un val care spune „Acum plecăm pentru că vom fi primiți și trăim mai bine!”. De aceea, vedeți dumneavoastră, părerea mea este că vedem doi monștri de dimensiuni extraordinare, două continente lovindu-se într-o metodă nouă, neviolentă, ci una a convingerii și a discuțiilor, dar are și aceste chestiuni direct vinovate ale penetrației. Ca săgeata, pătrunde încet. Câte un grup aici, câte un grup acolo. Ca niște săgeți vin, vin, vin. Vine Asia!”  

Privind dincolo de cuvintele sale, înțelegem că ne confruntăm cu o acțiune gândită îndelung, finanțată suficient și condusă eficient, ordonat, după reguli militare. Ideea pare susținută și de raționamentul ulterior al domnului Malița: ” Ăștia se luptă. Prin ce s-au luptat, am văzut. Năvală, război, tot felul de conflicte. Dar mai este un fel de metodă modernă de a te bate fără război: este învățată de la teroriști. Aceștia au o metodă care se numește a penetrației, iar ideea lor este că dacă vrei să domini într-un domeniu intri acolo pe nesimțite, câștigi locuri bune de control și la un moment dat ai o influență mai mare decât se poate crede. Lumea a văzut că penetrația asta este foarte comodă, nu mai ai război nu mai ai cheltuieli de război, nu miști armate nu apare nicăieri că faci ceva inacceptabil, nu poți să fii făcut vinovat pentru nimic, dar ai penetrat.

Ce face Europa? Cum reacționează? Atitudinea ei față de revărsarea umană a oscilat și încă oscilează între extreme. Liderul de facto al UE, Germania, prin vocea femeii cancelar a strigat spre zările aduse pe rând în beznă de forțele eliberatoare americane: ”Vă așteptăm cu lapte și cu miere. Veniți, lumina e la noi!”. Ungaria, intransigentă, a ridicat garduri la frontiere. Țările balcanice, primele aflate în calea revărsării, și-au închis granițele. Uniunea Europeană, prin conducerea sa, a forțat adoptarea unor cote obligatorii de repartizare a fugarilor în toate statele ce-i aparțin. Totodată, conducerea politică a U E organizează inutil, steril, conferințe după conferințe în care discută problema… Turcia și-a deschis larg porturile pentru navele care cară spre țărmurile europene milioanele de fugari și cere bani grei, inclusiv libera circulație a turcilor în spațiul european, pentru a-și schimba politica cu privire la transfugi.

Ceea ce este relevant, dincolo de orice discuție, este că nu cei mai sărmani ”refugiați” au luat drumul Europei ( mulți, foarte mulți, au bani suficienți dar, surprinzător, nu posedă acte). Nu cei mai speriați au ales calea landurilor germane (marea majoritate dă dovada de o neașteptată bravură și nu pare a fi intimidată de ceva). Cei mai mulți dintre ei sunt tineri în putere, bine hrăniți, persoane care nu par debusolate, speriate sau dezrădăcinate cu forța. Privindu-i, începi să crezi că este vorba doar de categorii de oameni convinși (și căile de convingere sunt atat de diverse!…) că interesele lor, de orice natură, vor fi mai bine atinse pe bătrânul continent.

Revelatoare (uneori revoltătoare) este atitudinea față de oficialitățile statelor potential primitoare a celor care, din disperare (spun ei), cer îngăduița de a se stabili pe teritoriul european. Ei nu par deloc a fi ceea ce declară că sunt: fugari speriați, înebuniți de groaza războiului, oameni care nu doresc decât liniște și siguranța zilei de mâine. Ei nu sunt speriați, sunt imperativi. Ei nu cer, ei pretind. Ei nu se supun regulilor normale stabilite la orice graniță a lumii, ei se răzvrătesc, amenință, distrug tot ce întâlnesc în cale. În acelați timp, hărțuind femei, spărgând magazine și devastând tot ce întâlnesc în cale, strigă imperativ: ”Ajutați-ne!, Avem drepturi!”

Iată câteva fraze extrase din scrisoarea unui român care trăiește la Atena:” De câteva zile, de când Macedonia a închis granițele, toți imigranții, acum în total de peste 100.000, stau în Atena. Nu mai au loc în spațiile ce au fost destinate Olimpiadei din 2004, nici în corturile din parcuri, acum stau peste tot(…)Sirienii nici nu mai sunt în număr așa de mare. Cei mai mulți sunt afgani, africani, despre care nici nu s-a pomenit vreun cuvânt atunci când Merkel a arătat dispoziția Germaniei pentru a primi refugiați. Dar nu despre refugiați se mai vorbește, ci despre o masă uriașă de năvălitori. Stau peste flori, pe lângă casele oamenilor, nu se mai poate ieși în parc cu un copil, cu un animal de companie. Cu nimic! Își fac necesitățile peste tot, miroase, la Atena este acum cald, sunt 20 de grade, miroase peste tot. Nu se poate ține ritmul curățeniei. Atenienii sunt disperați. Oamenii, din sărăcia lor, le duc mâncare, pâine, haine, dar nu mai au, nu mai au nimic! Grecii se tem că nu vor veni turiștii, de teama mișcărilor de stradă. Imigranții sparg magazine, mașini, tot! Un prieten bun, grec milos, într-o zi a luat mai multe de-ale gurii, le-a pus în mașină și s-a dus într-o tabără de-a lor. Drept mulțumire, i-au spart mașina. I-au vandalizat-o.”

Se invocă omenia, îngăduința și milostenia creștină…  De acord! Dar cine ni-i arată pe adevărații loviți de soartă? Nu credeți că mai întâi este necesară despărțirea năvălitorilor sălbatici, a fanaticilor care vor să-și impună pretutindeni religia prin violență, a acelora ce au ca scop suprem să schimbe lumea noastră în lumea lor, de acei oameni cu adevărat nefericiți în suferința lor, mânați în lume doar de frică și de durere?

Exceptând o insignifiantă proporție a refugiaților, nu de milă este nevoie. Și nu de a ajuta deavalma, fără osebire, milioane de oameni care se declară năpăstuiți, loviți de nenorocire, înebuniți de frică și neputincioși în fața dezastrului. Este nevoie de rațiune, de fermitate și de respect. Respect,  atât în raport cu cei cu adevărat suferinzi dar și cu propriul popor.

Pentru că, altfel, vom descoperi că se adeverește previziunea din 1974, rostită de la tribuna ONU, de liderul algerian Houari Boumedienne:” Nu e departe acea zi, când milioane de oameni vor părăsi emisfera de sud şi se vor muta în cea de nord. Ei vor veni la voi nu ca prieteni, ci ca cuceritori. Arma lor vor fi copiii. Uterul femeilor noastre este arma victoriei noastre” .

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*