”Moldova nu este a mea și nici a voastră, ci a…”

Violente_Republica_Moldova

De câtva timp, viața ne este inundată de veștile care au ca principal subiect Moldova, Republica Moldova. Fel de fel de vorbitori, unii autointitulați analiști, alții considerați specialiști, alții botezați comentatori, își dau cu părerea. Cum aș putea să-i cred? Fiecare dintre ei este, în fond, portavocea unui interes politic autohton sau din afară. Toți, jalnici lefegii, cu conștiința amanetată.
Prin repetate luări de poziție se induce ideea că România are o mare parte din vină pentru ceea ce se întâmplă acum la Chișinău. Mulți, furați de val, se adună în stradă și strigă ”Să ne unim acum!”. Alții, poate mai moderați, cer mai mulți bani pentru moldoveni și cred că suta aceea de milioane de euro promisă, dar niciodată ajunsă acolo, ar rezolva o parte din criză. Mai sunt unii care înjură. Blamează statul român pentru că atunci, în 1990, când cu podul de flori, nu a pus piciorul în prag și nu a aruncat dincolo de Prut granița Basarabiei. Visători… Am cules de pe internet simțirile din acele zile ale poetului basarabean Grigore Vieru: „Era o tensiune emoțională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alții și se regăseau după ani și ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit și ceilalți. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei.”
Numai că, nici atunci și nici astăzi, problema unirii celor două țări nu poate fi cantonată în lumea sentimentelor. Din nefericire, situația concretă se află mult dincolo de efuziunile emoționale și este ancorată, cinic, în realitatea crudă a intereselor materiale și politice nemiloase.
Îmi aduc aminte că, aflându-mă la Iași în zilele de efuziune în care se încerca construirea podului de flori pe Prut, i-am spus prietenului meu moldovean, politician de vârf la Chișinău: ” Hai, Vitali, veniți lângă noi! Acum este momentul.” ”Nu!” mi-a răspuns el. ”Tu nu ai înțeles esența dorinței noastre. Nu să devenim un județ al României vrem. Crezul nostru adevărat este să realizăm Moldova Mare, aceea a lui Ștefan. Moldova de la Nistru la Carpați. Și pentru asta vom lupta!”
Motivele pentru care n-ar trebui să ne lăsăm furați de nenumăratele lozinci simplist și sufletist unioniste, pentru care n-ar trebui să ne adâncim prea mult în valurile spumegânde ale speranței deșarte, sunt doar câteva. Dar sunt determinante.
Unu. Atât voința României cât și a Moldovei nu contează în ecuația politico-strategică creată. România și Moldova, oricât de doritoare de unire ar fi, oricât de importante s-ar considera, rămân doar elemente de decor în piesa care se joacă la Chișinău. Acolo, pe scenă dar și în ascunzișul culiselor, joacă cei doi mari. Exact acolo, acum, se întâlnesc în acest moment imense interese strategice și se înfruntă pretențiile fiecăruia dintre cei doi de a demonstra că el este unicul Stat Alfa al lumii în care trăim. Este terenul lor de vânătoare. Un teritoriu, aparent mic, dar aflat într-o dispută acerbă pentru un imens câștig politic și material. Neînsemnați, noi, românii și moldovenii, putem reprezenta cel mult una sau alta dintre pierderile colaterale. Niciodată un factor determinant. Cu atât mai puțin nu putem fi unul dintre câștigători. Deci, ar fi o imensă amăgire ideea că am avea posibilitatea să schimbăm sau să ne alegem cu ceva bun din această dispută.
Doi. Moldoveanul de rând, prins între cele două formidabile mașinării propagandistice, este derutat. Nu el demonstrează în stradă. Nu el strigă lozinci și nu el este acela care flutură steagul Rusiei sau al Uniunii Europene. Alții, plătiți pentru asta, profesioniști, se agită, încearcă să intre în clădirea parlamentului, lovesc liderii politici, crează busculade. El, moldoveanul de rând, vede și înțelege cât bine și cât rău le-a adus românilor, dar și altor state est-europene, apartenența la Uniunea Europeană. Înțelege, de asemenea, ce riscă optând pentru Rusia. Ca și el, o parte din politicienii cu adevărat patrioți a înțeles că alipirea la vest nu aduce în mod automat bunăstare și că orientarea spre est nu înseamnă neapărat un drum spre fericire. Prin urmare, moldoveanul simplu, dar și politicianul moldovean de bună credință, se află încă în perioada de cugetare: ”spre care dintre cele două rele să mă îndrept?”
Trei. Este tot mai clar că cei care ar trebui să-și asume cu adevărat unirea, în ciuda tuturor celor arătate mai sus, politicienii aflați la conducerea statală și politică a Republicii Moldova, nu vor să-și piardă puterea și privilegiile actuale prin transformarea statului într-o provincie de margine dintr-o țară care nici ea nu se simte prea bine . Care șef de stat ar accepta să devină peste noapte prefect de județ și care parlamentar ar fi de acord să se trezească a doua zi consilier județean?
Celelalte aspecte: promisiunile, vizitele de lucru la București, lupta între ei a politicienilor moldoveni mai mult sau mai puțin corupți, găștile de diferite orientări din parlament, tendințele de moment ale diferitelor partide, gesturile de sprijin venite dinspre România etc, sunt doar elemente de decor menite să adauge ceva suspans în derularea implacabilă, cu final în mare parte deja stabilit, a piesei în care cei doi mari se joacă cu soarta Basarabiei.
Încheind, sper ca, în desfășurătorul unde este hotărât mersul evenimentelor , să nu se prevadă apariția în centrul Chișinăului a unei piețe similare Maidanului kievean. Fiindcă ne este proaspăt în minte calvarul din Ucraina. Tot țară de graniță cu imensa Rusie unde, din exact aceleași motive care bulversează acum Moldova, cei doi mari actori au prestat un spectacol ce ne apare azi înspăimântător de asemănător.
În Ucraina, urmările s-au contorizat în mii de morți, în imense pierderi materiale, într-un statut de țară incert, în contorsiuni interne ce par a nu mai avea sfârșit, în suferințe insuportabile pentru omul simplu. De aceea, în ciuda imaginii spre care mă împinge logica faptică, în pofida implicării acelorași actori și a existenței unor interese similare, încerc să-mi păstrez nădejdea că în Moldova de peste Prut vor fi evitate atât vărsarea de sânge nevinovat cât și dezastrul politico-economic ce a zguduit Ucraina.

Rating 3.50 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*