Să ne înaintăm demisia!

Toată stima și adânci regrete pentru tânărul polițist mort în timpul serviciului. Nimic nu poate compensa dispariția de pe pământ a unei vieți la început de drum, indiferent de împrejurările în care a avut loc evenimentul. Nici demonstrațiile de compasiune unde sute de oameni strigă:” Jos îmbuibații”, nici atât de ipocrita moțiune depusă de opoziție în Parlament și nici regretele ce se vor sincere ale ministrului de interne nu pot alina în vreun fel durerea familiei, a soției și a părinților.
Numai că, utilizarea în scop politic a durerii cuiva, ațâțarea perfidă a maselor prin agitatori plătiți și transformare unei nenorociri individuale într-o cale de a obține puterea, nu face decât să te umple de scârbă. Ca urmare, milioane de cetățeni onești ai acestei țări, martori ai marii fățărnicii, sunt acum, pe bună dreptate, dezgustați de josnicia clasei politice.
Ceea ce nimeni nu spune, de parcă cuiva i-ar fi frică de adevăr, este că moartea i se datorează și lui, polițistului, într-o foarte mare măsură. El se afla acolo, în fața mașinii demnitarului (indiferent cine ar fi fost acesta), tocmai pentru a descoperi astfel de ”capcane” în trafic și a pentru preveni producerea unor accidente de acest fel. Ca premergător, el era acela care ar fi trebuit să fie cel mai atent. Acesta era rostul său, aceasta îi era misiunea: să fie cu ochii în patru. Tocmai el trebuia să nu se lase furat de viteză, înșelat de ploaie sau de slaba iluminare, surprins de proasta semnalizare a gropilor din carosabil. Tocmai el este acela care nu ar fi trebuit să dea în gropi, la propriu! Datoria îl obliga să fie temperat, să nu accelereze orbește, chiar dacă cineva, indiferent cine, i-ar fi cerut-o. Rostul său era să cunoască pe dinafară traseul, să știe că acolo, de câteva zile se săpa. Nu oricine are o motocicletă cu girofar poate fi și premergător. El deschidea drumul, cunoștea totul, anunța asupra pericolelor de orice fel, prevenea.
Știu, interesații politic în dărâmarea cuiva sau unii cu mai puține circumvoluțiuni sub ciuf vor sări ca arși acuzând: ”Uite și ăsta, dă vina pe mort!”
Atunci când în Afganistan, spre exemplu, o bombă explodează sub mașina de luptă aflată acolo tocmai pentru a descoperi astfel de ”dispozitive ucigașe artizanale” ( artefacte care ne-au omorât deja două duzini de tineri), nu este destituit ministrul apărării, nici secretarul general NATO și nici măcar comandantul de pluton. Misiunea celui aflat în mașina ce a sărit în aer era tocmai să găsească, să descopere și să evite bomba ucigașă pentru ca cei care vin în urma sa să nu pățească nimic. Dar n-a făcut-o! Ne doare dispariția soldatului, îl decorăm post-mortem, îl înmormântăm cu onoruri militare, dar nimeni nu dă vina pe altcineva. În mod cert, în cumulul de fapte fără de care n-ar fi apărut nenorocirea se înscrie și vina sa. Și, în astfel de misiuni, greșeala se plătește. Uneori cu viața.
Închipuiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, pentru fiecare militar pierdut în misiune, o fracțiune politică din opoziție ar fi agitat populația în scopul schimbării comandantului trupelor din Afganistan, destituirii secretarului general NATO sau demiterii ministrului apărării…Pare și este, cu certitudine, absurd.
Personal, nu iau apărarea nimănui. Cu atât mai puțin a stimabilului ministru de interne, mult-galonatului general Oprea. Cei care citesc acest blog știu cu câtă vehemență l-am acuzat atunci când a pus umărul la distrugerea armatei române, când a contribuit la desființarea rezervei strategice de personal a armatei naționale, atunci când a umilit zeci de mii de militari activi și în rezervă. Dar, de această dată, mi se pare că vina sa poate fi cel mult una morală. Nu el a condus motocicleta, nu el a săpat gropile în mijlocul drumului, nu el este cel care nu le-a semnalizat corespunzător, nu el a comandat ploaia și nici nu a diminuat cu de la sine putere iluminarea în zonă.
Desigur, ipocrizia în politică nu are margini. Dar nici măcar pentru asta nu este vinovat un ministru sau altul. Dacă cineva ar trebui să demisioneze, dacă cineva poartă vina pentru descompunerea în care se află clasa politică românească, atunci noi suntem vinovații. Toți. Prin urmare, haideți să ne luăm de mână și să ne înaintăm demisia din statutul neadevărat pe care nu-l asumăm. Acela de popor responsabil pentru viitorul său.

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*