Întâlnesc tot mai des reînviată, mai ales acum, după adoptarea Legii pensiilor militare de stat, tipul de manipulare care a făcut furori pe timpul nevertebratului Emil Boc.
Iată, dintre multe altele, una dintre mostre – o ”judecată de valoare” emisă de un domn, cetățean american de origine română, stabilit în State încă din 1976. Americanul, pe care îl doare adânc în suflet de România la exact 40 de ani de când a părăsit-o, este astăzi indignat. În articolul care are ca titlu ”Și-au luat țara înapoi”, revoltat de-a dreptul, el țipă: ” Parlamentul a legiferat – cu încălcarea principiului „la contribuţii egale, pensii egale” – pensii speciale pentru militari (aici fiind incluşi foştii securişti, printre care torţionarul Alexandru Vişinescu), funcţionarii parlamentari şi diplomaţi.”
Folosindu-se de un titlul ce sensibilizează dorința de dreptate socială a publicului larg, manipulând cu perfidie, domnul româno-american ( sau invers…) pune semnul egalității între militari și categoria socială cea mai detestată azi de populație, parlamentarii. Ba mai mult, include în rândul militarilor pe foștii securiști, inclusiv torționari notorii, deja condamnați.
Același domn, în aceeași frază, afirmă senin că ”Legea pensiilor militare de stat” este o lege SPECIALĂ. Ceea ce, evident, reprezintă O MINCIUNĂ! Legea pensiilor militare de stat NU este o lege specială. Ci una OCUPAȚIONALĂ. Legi ocupaționale există în toate statele civilizate ale lumii, inclusiv în SUA, farul nostru călăuzitor in materie de legislație. Deci, (și mi-e greu să cred că autorul indignat nu cunoaște) chiar și militarii americani sunt pensionați pe baza unei legi ocupaționale! Marota ”legi speciale” pentru militari în România, cu sensul subînțeles de legi care nedreptățesc pe cei mulți, nespecialii, este o minciună des utilizată de factorii politici, interni sau externi, care urmăresc discreditarea armatei naționale în fața propriei populații. O minciună în baza căreia s-a distrus în mare parte credibilitatea Armatei române, a dus la umilirea pensionarilor militari și a indus în societate un sentiment anacronic, de ură de clasă, împotriva tuturor militarilor. O mare minciună care a creat o imagine falsă, extrem de nocivă pentru instituția militară și, în ultimă instanță, pentru țară. O minciună care îl înfățișa pe acela care și-a dedicat viața apărării patriei ca fiind un leneș, un incult și un profitor care se bucură nemeritat, prin legi speciale, de niște venituri imense – bani furați de la gura populației înfometate.
Și, minciuna ține! Spre exemplu, un tip cu minte puțină și mult tupeu care se crede mare justiționar, autor pe blogul său al textelor de genul ”Ce zic femeile invitate să facă sex într-un Bugatti”, susține în articolul ”Pensiile militarilor comunisti trebuie desfiintate”: ”Militarii comuniști nu erau militari. Pentru că nici armata comunistă nu era armată…Singurii militari reali din România sunt militarii NATO de azi” și sfârșește prevestind apoteotic : ”pensionarii militari, va asigur ca o sa-i intampine pe rusi cu flori! Or sa uite de „batranete” si or sa se inscrie voluntari in Gestapo-ul rusesc, sa vaneze „dusmani ai poporului”.( probabil că, pe parcursul sforțării minții sale puține, și-a adus aminte că și diacriticile limbii române existau încă de pe vremea comunismului și, prin urmare, singurele diacritice reale sunt astea de acum, diacriticile NATO care, vorba lui nenea Iancu, ”sunt sublime dar lipsesc cu desăvârșire”…)

Revenind la prietenul nostru de peste ocean, în fraza citată el mai lasă să se înțeleagă că această ”lege specială” pentru militari aparține aceleiași categorii de acte normative cu legea care acordă pensii nemeritate (după numai o legislatură de patru ani!) parlamentarilor. Mai sugerează, mințind prin ricoșeu, că Legea pensiilor militare de stat ar acorda militarilor aceleași avantaje cu ale parlamentarilor. Mai mult, prin cuvintele menite pasămite să înfiereze administrația Johannis, americanul nostru induce ideea egalității între militar și parlamentar inclusiv în ceea ce privește balotul privilegiilor primite de la stat!
Confruntat cu perfidia personajului (nu-i vorbă, perfidie întâlnită și pe plaiurile mioritice ale Țării Luate Înapoi) care într-o singură frază adună o sumedenie de minciuni menite să asmută cetățeanul împotriva militarilor, te apucă amocul și îți vine să strigi: ”Băi nenică, ce tot spui tu aici? Ce are sula cu prefectura? De ce vrei să ne aiurești? Ce are comun militarul cu parlamentarul, de-i pui tu în aceeași oală? Are militarul român mașină la scară și șofer, drept de vot în parlament, are gratuitate pe toate mijloacele de transport în comun, are concediu din iunie și până în septembrie, este plătit pentru participarea la ședințe, muncește de marțea până joia? Sau i s-au luat parlamentarului: dreptul la grevă; dreptul de a fi ales; dreptul de a face parte dintr-un partid politic; dreptul de a participa la întruniri politice; dreptul la ziua de muncă de 8 ore; dreptul de a face afaceri? Pleacă parlamentarul cu arma în mână să-și apere țara atunci când sună goarna, pupându-și poate pentru ultima oară femeia și copii? Își lasă parlamentarul mâinile, picioarele sau sufletul prin munții Afganistanului ori prin nisipurile irakiene?Are parlamentarul contract prin jurământ cu țara,oferindu-i oricând viața sa fără să ceară nimic în schimb?”
Adevărul este că trăim într-un mediu social aflat sub bombardamentul neîncetat al dezinformării. Debusolați, ne aflăm la discreția manipulatorilor de profesie plătiți regește, din banii noștri. Propagarea oficială a hulirii de țară,a dezinteresul față de proprii cetățeni și a preamăririi unei străinătăți care ne desconsideră (socotindu-ne populație europeană de rang inferior) au ajuns la cote alarmante, niciodată atinse până acum…
Plutind deasupra acestei mocirle, ca o ceață urât mirositoare, subminarea programată a încrederii cetățeanului în armata proprie, în singura forță socială care a făcut și mai face încă posibilă existența statului român reprezintă, în opinia mea, cota maximă a trădării României.

P.S.  Nu-l suspectez de naivitate pe distinsul nostru amic româno-american. Ca dovadă că atunci când vrei poți vedea exact așa cum sunt realitățile românești ne stau scrierile doamnei Maria Diana Popescu care, deși trăiește in Stuttgart, simte și înțelege la fel cu noi, autohtonii.