Fabricanții de uimiri

imagesPrin natura firescă a timpului pe care îl trăim, dar și urmare a slăbiciunii mele mentale, din când în când mă uit la televizor. Și, de fiecare dată, sunt uimit. Văd aceeași haită de politicieni încăierându-se precum câinii în lupta pentru a ajunge primul să se încârlige cu cățelușa aflată în călduri. Deghizați în cățelandri înfierbântați îi văd, tot de fiecare dată, pe aceiași bătrâni codoși ai politicii românești. Dezgolindu-și indecent îngălbenitele proteze dentare, ei mârâie amenințător la dulăii mai norocoși aflați deja în zona mult râvnită a României – la coada ridicată apetisant a celei socotită a se mai găsi în perioada fecundă chiar și după un sfert de secol de neîntrerupt dezmăț, după ce a fost violată sălbatec, în mod repetat, și umilită neîncetat de hoardele fără de număr ale politicienilor autohtoni sau ale altora, veniți din lumea largă să se dedulcească. Mirabil, ca un act împotriva naturii, scheunând, își caută un loc în față printre mârâitorii masculi și o jună diafană care, în contrast cu înfățișarea sa, pare a fi fost scăldată încă din fragedă pruncie în lături dâmbovițene amestecate cu leșie otrăvitoare.
În uraganul declarațiilor ce răzbat printre clăbucii urât mirositori de la gura politicienilor, doar fraze despre ei, despre puterea pe care o vor cuceri în beneficiul partidelor proprii și despre cât de în față se vor afla la masa unde vor împărți între ei bunurile țării. Nimic despre ceilalți. Orbiți de propriile pofte și chinuiți de neputință, ei nu mai observă poporul. Nu-i interesează nici starea de acum și nici viitorul aceluia pe spinarea căruia s-au ridicat, care îi plătește regește deși este furat zilnic și care, mințit cu nerușinare din patru în patru ani, i-a votat gândindu-se la binele său. Cum să nu te miri?
Dincolo de ecranul televizorului și peste durerile mele de fiecare zi, văd fabricanții de uimiri. Și, vrând – ne vrând, mă descopăr prins de jocul perfid al uimirilor servite la pachet. Sunt uluit, asistând la un continuu și nimicitor război politic dus pentru atingerea unor obiective fără nicio legătură cu mine, cu tine, cu omul de rând. Mai sunt surprins când mi se dă de înțeles că o scrântire de genunchi este mai importantă decât conducerea unui guvern sau a unui partid și o internare în spital poate însemna trădare de țară. Sunt consternat când aflu că arestare tuturor hoților, a acelora care timp de un sfert de secol au tâlhărit la drumul mare, ar însemna destabilizarea țării. Mă cuprinde starea de perplexitate când mi se spune că acordarea unor drepturi nelimitate militarilor din bazele americane cantonate la noi, drepturi care pun în paranteză toate legile statului român, ar reprezenta expresia sentimentului de respect al poporului față de aliații noștri și nu desconsiderarea propriilor cetățeni prin abandonare rușinoasă a suveranității României. Mă minunez aflând că, după ce am fost obligați să ne distrugem propria industrie de apărare, secretarul general NATO, în vizită la noi, ne asigură că Alianța participă activ la dezvoltarea economică a României fiindcă ne oferă spre vânzare tehnică militară străină. Sunt năucit de acțiunile fără de rușine ale vechiului președinte care, aflat binemeritat pe tușe, se amestecă mitocănește în politica statului, încercând să schimbe miniștri, pe primul ministru, și catalogându-l ”papagal parvenit” pe președintele în funcție. Președinte în funcție aflat și el, pe zi ce trece, tot mai departe de acela pe care, amețite de drogul propagandistic inoculat de profesioniști, mulțimile l-au crezut Mesia. Ca dovadă, azi el mă umple de mirare când se împotrivește vehement unui Cod Fiscal ce prevede reduceri de taxe și impozite pe motiv că mai multa mea bunăstare ”atentează la aspiraţiile noastre de libertate şi prosperitate pe termen lung”. Sunt de-a dreptul buimăcit când văd că cei care beneficiază deja de o mulțime de privilegii, primii 59 de mari demnitari ai statului, își triplează salariile, sfidând cu inimaginabilă nesimțire milioanele de cetățeni pe care i-au adus în sapă de lemn…
Politicienii noștri, fabricanții de uimiri, sunt inepuizabili. Paginile unui roman fluviu ar fi neîncăpătoare pentru a le contoriza faptele generatoare de mirări. Fapte care au marcat ca niște repere rușinoase anii de ”nouă democrație”. Ei își merită un loc în cartea de istorie a neamului și, ca justificat deziderat, câte o celulă rece în deja înnobilatele prin conținut pușcării românești.
Așa să-i ajute Dumnezeu!

Rating 3.50 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*