Ce văd eu în Grecia

images 2

Poate ar trebui să le dau dreptate celor care susțin că te prostești la bătrânețe. De ce spun asta? Pentru că eu, recunoscându-mi vârsta, nu văd în Grecia ceea ce mi se arată dinspre înaltele oficialități ale UE și ale FMI. Nu văd nici ceea ce ne este descris că s-ar întâmpla acolo de către unii politicieni, analiști, specialiști sau moderatori aflați în fața camerelor de luat vederi din televiziuni românești. Eu nu văd că în fruntea guvernului elen a ajuns un stalinist, lider al unui partid ultra stângist care dorește să scoată Grecia din zona euro și să nenorocească în stil comunist poporul grec. Oricât m-am uitat, nu am găsit acolo un prim-ministru inconștient care ar vrea să distrugă până chiar și sfânta, intangibila, Uniune Europeană.
Eu, spre exemplu, văd că în urmă cu puțină vreme, în plină criză economică, un politician grec a promis poporului elen că va acționa pentru limitarea amestecului organizațiilor financiare internaționale în calea spre viitor a poporului său. Care a mai promis că va încerca să determine UE să recunoască dreptul fiecăruia dintre cei 27 membri ai Uniunii, teoretic egali atât în drepturi cât și în obligații, să-și aleagă singur calea de dezvoltare alături de partenerii săi. Că-i va determina pe cei care sunt la cârma UE să nu se mai creadă stăpânii popoarelor europene mai mici și, prin urmare, să-i permită Greciei să-și urmeze drumul pe care ea îl socotește a fi cel mai bun pentru ieșirea din groapa în care și cu contribuția forurilor de la Bruxelles a fost împinsă. Promisiuni firești care, după mintea mea, răspund așteptărilor cetățeanului grec.
Eu văd că acel politician a fost crezut de popor și a ajuns prim-ministru. Mai văd că, spre mirarea tuturor și spre deosebire de politicienii de pe la noi, el și-a ținut promisiunea. A făcut ceea ce a promis și a anunțat șacalii financiari internaționali că nu este dispus să mai supună țara voinței lor. I-a anunțat că Grecia nu poate accepta noile programe de austeritate impuse și a cerut o reeșalonare a datoriilor. A explicat celor care ”democratic” conduc uniunea economică și financiară europeană (din care și Grecia este parte cu drepturi egale) că are un plan național de redresare economică a țării, le-a cerut înțelegere și sprijin pentru discuțiile pe care urma să le aibă cu FMI și BCE .
Ce a primit de la partenerii europeni? Un refuz brutal. Pentru cei învățați să nu fie contrați, pentru cei cărora țările de calibrul Greciei li se supun necondiționat, așa ceva era de neacceptat. Cum adică, un stat al UE, aflat în zona euro, să se răzvrătească? Să refuze ”ajutorul” organismelor financiare care controlează nu numai Europa, ci și întreaga lume? Să îndrăznească un stat aproape cumpărat, îngenuncheat financiar chiar, să-și afirme public opțiunile privitoare la dezvoltarea propriei țări? Să refuze, o țară datoare până dincolo de firesc, plata imediată a datoriilor ei și în schimb, deși aflată la ananghie, să nu accepte ”soluțiile” creditorilor pentru un nou împrumut? Și, ca o culme a impertinenței, să spună că în ceea ce privește supunerea la noi impuneri externe va cere părerea celor mulți, a acelora care suferă și vor suferi cu adevărat de pe urma măririi TVA, scăderii pensiilor, creșterii taxelor etc?
Un asemenea gest periculos, nu putea să rămână nepedepsit. Ieșirea din rând trebuia retezată din fașă, mai ales că pericolul repetării sale în țări aflate și ele în aceeași situație ar deschide perspectiva spargerii UE.
Și, s-a declanșat mecanismul bine rodat al denigrării. Cu orice preț, domnul politician trebuie forțat să plece. Prin urmare sursa monetară a țării, prin Banca Central Europeană, a fost stopată ( Grecia nu mai are controlul monedei utilizate pe piața internă din clipa la care a renunțat la drahmă!). Băncile, în totalitate controlate de BCE, au fost și ele blocate. Lipsa lichidităților a generat haos financiar și nemulțumirea firească a populației care se confruntă cu spectrul foametei și a colapsului economic. Exact în momentul în care băncile nu mai dispuneau de lichidități, când cozile la bancomatele devenite inutile au adus oamenii la disperare, înaintea referendumului, dinspre Bruxelles i s-a arătat poporului vinovatul: stalinistul de prim-ministru care se opune soluțiilor democratice, prietenoase și dureroase dar viabile, elaborate de finanța mondială.
Concomitent, aparatul propagandistic al Uniunii a fost pus la lucru. Presa aservită intereselor marii finanțe a început să tragă din toate direcțiile. Grecia a fost legată la stâlpul infamiei și lovită cu pietrele calomniei. Am aflat astfel că pensiile și salariile din Grecia sunt prea mari, că armata elenă cheltuiește prea mult, că grecii sunt niște leneși patentați care nu fac decât să aștepte pomana celorlalte state europene și dacă n-o primesc se răzvrătesc. Am citit chiar și o istorie romanțată a falimentelor statului grec din preistorie și până azi…
Confirmând teama creditorilor, poporul a spus NU dictaturii financiare externe. Astfel, un capitol nou al relațiilor dintre statele Uniunii Europene a fost deschis. Pașii de urmat, spre necunoscut acum, sunt incerți. Părerile liderilor europeni privitoare la viitorul Greciei în Uniune și în zona euro sunt divergente. Întâlnirile de urgență dintre factorii decizionali se termină fără niciun rezultat. Un val de ceață care aduce cu sine temeri cu privire la viitorul Greciei dar și al Uniunii Europene pare să se extindă peste Europa.
Aceasta este imaginea pe care eu o văd în spatele frazelor sforăitoare, a atitudinilor ”diplomatice”, dincolo de îngrijorările ”prietenești” și de sfaturile atât de ”dezinteresate” ale partenerilor europeni. Poate este cea adevărată, poate nu.
Nu știu care va fi soarta Greciei. Cu atât mai puțin nu cunosc dacă fisura greacă nu va clătina cumva din temelii zona euro, amenințând cu surparea întreaga construcție politico-economică europeană. Dar, în ceea ce privește atitudinea poporului grec, edificatoare mi se par cuvintele rostite de un anonim cetățean elen imediat după afișarea rezultatului referendumului: ”Am mai dus-o greu și în trecut. Probabil o s-o mai ducem rău și în viitor. Dar măcar știm că azi le-am dat una peste bot acestor încrezuți care se cred stăpânii Europei!”

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*