Am în față fotografia de grup cu participanții de seamă la inaugurarea Academiei de Științe ale Securității Naționale. Constat că, urmare a crasei mele ignoranțe, cei mai mulți îmi sunt necunoscuți.
Dar, nu mă îngrijorez. Am deplină încredere în gândirea creatoare a inegalabilului vicepremier Gabriel Oprea. Vigilent și vizionar cum îl știm,el a descoperit exact la timp că țara are nevoie urgent de încă o Academie de Științe. Ce să facă ea? Să se preocupe de științele securității naționale!
Nu-i așa că nu v-ar fi trecut prin minte așa ceva? E adevărat, deocamdată nimeni nu prea știe care ar fi lista acelor ”științe” dar, după ce s-a înființat cu asemenea succes o Academie pentru ele, precis le vom dibui noi. Nu ne vor scăpaa!
Printre cei circa șaptezeci de domni și doamne care zâmbesc cu mândrie de pe treptele largi ce urcă spre sala de marmură a Cercului Militar Național, la loc de cinste îl recunosc pe primarul Onțanu. Trebuie să mărturisesc, în mod onest dar spășit totodată, că prezența aici a generalului Onțanu mă cam nedumerește. Consider că, în afara faptului că este poate unicul general din lume care pe timp de pace și fără a se fi aflat sub arme a atins înalta demnitate militară fulgerător, direct de la gradul de caporal,nu l-ar mai recomanda altceva. Sau o fi și domnia sa specialist în acele științe ale securității naționale încă necunoscute publicului larg iar eu să nu fi aflat? Posibil. Ori, poate, o fi fost sectorul 2 al capitalei unul dintre pilonii fundamentali ai analizei și dezvoltării componentei științifice a securității țării, fără să se fi anunțat public? De asemenea, posibil.
Puși în fața faptului împlinit, și poza este o dovadă, poate că dincolo de frazele sforăitoare, dar plate, domnul vice premier sau chiar fostul ilustru conducător civil al SRI (președinte al acestei Academii de Științe) ar fi putut să risipească câteva din următoarele nedumeriri. Mirări firești, aș spune eu.
Nu sunt singurul care mă întreb și poate domnul Oprea ar trebui să ne lămurească de ce, dincolo de propria vanitate, ar avea România nevoie acum, rapid, de o asemenea instituție ( Academie de Științe ale Securității Naționale!) ? Fiindcă, aproape tot ce definește România de azi pare a reprezenta o suită de argumente în sprijinul ideii de inutilitate a acestui for academic. Să nu uităm, au trecut decenii de când, ca țară, nu mai suntem capabili să generăm resurse de securitate iar Armata (aproape desființată) a încetat de mult să mai reprezinte principalul garant al securității națiunii române. Este și motivul principal pentru care, atunci când este vorba de asigurarea securității națiunii române, astăzi ne bazăm din punct de vedere militar pe NATO și pentru celelalte aspecte ale securității pe UE.
Atunci, la ce i-ar mai folosi României o Academie de Științe ale Securității Naționale? României, unei țări rămasă aproape fără suveranitate și a cărei securitate, din toate punctele de vedere, depinde în mod hotărâtor de alții? României, o țară cu numai un apendice de armată, adusă în situația de a fi total lipsită de ceea ce s-a numit industria națională de apărare – adevărata industrie care generează securitate ? României de azi, un stat aproape fără cuvânt de spus în ceea ce privește securitatea regională și complet ne luată în seamă atunci când este vorba de problematica securitații globale? României, o țară cu economia și cu resursele solului și subsolului aflate în totalitate sub control extern? României, un stat care nu își poate stabili independent nici măcar bugetul national, ca să nu mai vorbim de independență în cheltuirea acestuia? României, o țară cu un Parlament care nu are voie să elaboreze legi naționale fără apostila unor foruri din afară? României, o țară ai cărei conducători ”aleși democratic” trebuie ”unși” în prealabil pe la porți străine? României, o țară în care prietenii de peste ocean îi cenzurează până și numele străzilor, slujbele din biserici ori culoarea umbrelelor din berăriile în aer liber?(vezi Raportul Departamentului de Stat al SUA din 25.06.2015 publicat pe pagina de internet a Ambasadei SUA la București)
La ce ne-ar folosi rezultatele cercetărilor, poate valoroase, ale unei asemenea Academii de Științe dacă nu mai avem, ca stat, niciuna dintre pârghiile necesare aplicării acestora în folosul națiunii române? Fiindcă este bine cunoscut că nu mai putem dispune conform intereselor interne de bugetul național, că ni s-a luat puterea de decizie politică în ceea ce privește viitorul națiunii și că nu mai avem nici măcar un minimum de mijloace financiare ori materiale pe care să le putem utiliza fără aprobări externe. Și apoi, cum poți să ai încredere în rezultatele muncii unei asemenea instituții când vreme de aproape un deceniu, cu obligația constituțională în coastă, Administrația Prezidențială, dispunând de tot ce are mai bun în materie România, nu a fost în stare să elaboreze o simplu document, numit Strategie Națională de Apărare, care să depășească prin angajament și viziune nivelul unui eseu, ca să nu spun al unui panseu?
Privind din acest unghi, fără să fiu răutăcios ( în fond o Academie de Științe în plus nu are cum dăuna) pare că mult trâmbițata Academie seamănă din ce în ce mai mult cu anecdotica tichie de mărgăritar a chelului…
Aș dori ca realitatea să mă contrazică și viitorul să mă oblige să-mi cer public scuze pentru comparația de mai sus. O voi face cu plăcere! Dar, cunoscând portofoliul actorilor principali care joacă în piesa cu titlul Academia de Științe ale Siguranței Naționale, știind scena, producătorul, regizorul și recuzita, mă cam îndoiesc că o să fie necesar s-o fac.