Undeva, în lumea largă, dincolo de mări și țări, trăiește mama democrației. S-au adunat decenii de când ea, generoasă, colindă fără de odihnă mapamondul. Motivul? Să-și lepede progeniturile exact în locurile unde, crede ea, ar fi nevoie de democrație. Doar că, fără de greș, într-un mod ce ar părea ciudat credulilor, puii săi au adus numai nenorocire. Asasinate, revoluții ce au răsturnat ordinea de drept, imense tragedii umane, colaps economic și războaie civile (sau mai puțin civile) devastatoare. Orice, mai puțin democrație veritabilă.

Irak, Egipt, Tunisia, Libia, Afganistan, Siria, Somalia, Yemen, țări europene ori central și sud-americane au fost, pe rând sau concomitent, primitoare ale copiilor donați, în marea sa generozitate, de mama democrației.

Luându-ne curaj, să vedem mai concret ce se întâmplă în țările unde născătoarea de democrații și-a ”plantat” recent odraslele. Să privim cu ochii larg deschiși și fără prejudecăți urmările  acestor ”faceri de bine” dureroase, însoțite de cele mai multe ori de miros de praf de pușcă și, ca întotdeauna în cazul nașterii, de sângerări masive. Fiindcă, nu-i așa, nu s-a inventat încă nașterea fără dureri…

Vă voi prezenta numai câteva  dintre comentariile care inundă imensitatea spațiului virtual, destăinuiri ale martorilor oculari ori a unor analiști lucizi. Și, păstrându-mi modestia, subliniez că nu am nici o contribuție asupra modului în care, mai jos, faptele sunt desenate.

”Irak. Ce se întâmplă dacă eşti creştin în Irak? Mori. Situaţia a scăpat de sub control în acest stat din Orientului Mijlociu, unde zeci de mii de oameni suferă, sunt ucişi, iar alţii trăiesc zilnic un adevărat calvar. Jihadiştii vor să omoare toţi creştinii din oraşul Mosul. Că a e vorba de copii sau femei, majoritatea sunt ucişi în chinuri groaznice. Cazurile lor te fac să plângi. Mulţi copii au fost împuşcaţi în cap cu sânge rece, iar femeile dezbrăcate, violate şi decapitate. Aceeaşi soartă au avut-o şi câţiva copii cu vârste de 2-4 ani…  “Circa 500 de persoane au fost ucise, unele victime fiind îngropate de vii, inclusiv femei şi copii. Alte circa 300 de femei au fost luate în sclavie”, a declarat Mohammed Shia al-Sudani, ministrul irakian pentru Drepturile Omului.” Estimarea recentă a numărul morților din Irak, la 12 ani după ce democrația adusă aici cu bombardierele a ”născut” în dureri, este 1.000.000!

”În Egipt, Tunisia şi Libia, revoluţiile nu numai că au provocat haos politic, ci şi un dezastru economic şi social, scriu „Le Point” şi „Slate.fr”, recunoscând astfel un adevăr pe care mulţi analişti l-au spus la vremea respectivă, în timp ce o bună parte a presei vestice avea timp doar să preamărească aşa-zisele virtuţi ale acelor schimbări. „Este mai rău ca înainte”. De la Cairo la Tunis ori Tripoli, în case confortabile sau cartierele mizere, propoziţia de mai înainte revine ca o litanie a durerii. Primăvara arabă a adus nu numai un mare haos politic; creşterea economică e slabă, deficitul – în cădere accentuată, depreciere monetară, turism în bernă, şomaj în creştere, săracii – tot mai săraci, clasele mijlocii – blocate în timp ce mizeria progresează”

 ”În TUNISIA, adoptarea unei Constituţii luminate a fost o ştire bună. Fraţii Musulmani au fost obligaţi să accepte azi ceea ce refuzau ieri. Dar acest câştig democratic nu poate oculta starea reală a ţării. Clasa mijlocie, care reprezintă jumătate din populaţie, dispune de un venit mediu de 800 de dinari, circa 350 de euro. Şomajul atinge cel puţin 16%. Minimum 100.000 de locuri de muncă trebuie create în fiecare an pentru a absorbi numărul de tineri ce sosesc pe piaţa muncii, dar lucrurile sunt departe de a fi astfel. Turismul este sever atins, industria, îndeosebi cea textilă, este afectată de dezordini şi lovită de criza din Europa.”

”În EGIPT este şi mai rău. Mareşalul Abdel Fattah al-Sissi şi armata controlează puterea după ce l-au răsturnat pe Mohamed Morsi şi au zdrobit Fraţii Musulmani, dar economia mege în jos. Se apreciază că revoluţia a costat deja ţara 7,5 miliarde dolari. Salariile au scăzut cu 11%, iar preţurile bunurilor alimentare de bază au crescut cu 10%. Un sfert dintre egipteni trăiesc cu mai puţin de doi dolari pe zi. Rezervele de schimb au ajuns la două treimi. Turismul, care asigura 12% din PIB, este în bernă…. În ce-i priveşte, investitorii străini sunt mai puţin importanţi decât în deceniul 2000-2010.”

 ”În LIBIA, climatul este apocaliptic. Din iulie 2013, miliţiile blochează trei porturi petroliere din Est. Producţia de ţiţei brut, care asigura 96% din reţetele de export ale ţării, a coborât de la 1,5 milioane de barili pe zi la 250.000. Ca urmare, în şase luni de zile nu s-au mai încasat nouă miliarde de dolari. La 4 februarie a.c (2014,nn), premierul Ali Zeidan a afirmat că a ordonat armatei să preia controlul situaţiei. Viitorul va dovedi dacă aceste declaraţii marţiale au avut efect. Grupurile foarte bine înarmate care blochează porturile reclamă o autonomie mărită pentru provincia Cyrenaica, dar şi împărţirea câştigurilor de pe urma exploatării petrolului. La acestea se adaugă grupurile jihadiste care acţionează în Fezzan, în Sud, şi roiesc în toată zona. De fapt, ţara este împărţită azi în cinci zone controlate de miliţii constituite din elemente tribale, în timp ce autorităţile centrale încă încearcă să adopte o Constituţie şi să impună o singură autoritate militară.”

 ”Siria. Peste 210.000 de oameni au fost ucişi, iar jumătate din populaţia ţării nevoită să se refugieze din calea luptelor, determinând organizaţii în domeniul drepturilor omului să acuze comunitatea internaţională de “abandonarea Siriei”. Ţara a fost împărţită în bucăţi între forţele guvernamentale, grupări jihadiste, luptători kurzi şi restul rebelilor nejihadişti. Eforturile diplomatice sunt blocate, după ce două runde de negocieri de pace nu au condus la niciun progres şi după eşecul unei propuneri de armistiţiu la Alep. Reprimarea guvernamentală feroce asupra demonstraţiilor, de la originea conflictului, a fost cea care a condus la militarizarea acestuia şi transformarea lui într-un război pe mai multe fronturi. Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) apreciază că Siria este în prezent “cea mai importantă urgenţă umanitară”. Aproximativ patru milioane de persoane au fugit în străinătate, dintre care peste un milion în Libanul vecin. În ţară, peste şapte milioane de persoane au fost deplasate, iar potrivit ONU peste 60% din populaţie trăieşte, în prezent, în sărăcie. Infrastructura ţării a fost decimată, moneda este în cădere liberă, iar unii economişti afirmă că ţara a fost aruncată cu aproximativ 30 de ani în urmă din punct de vedere economic. ONG-uri cu activitate în domeniul drepturilor omului au documentat încălcări grave. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul la Londra, a anunţat săptămâna aceasta că aproximativ 13.000 de persoane au fost torturate până la moarte, în detenţie, de către Guvern, de la începutul conflictului.”

 Am putea continua. Dorința de a păstra caracterul citibil al scrierii prin ocuparea unui spațiu rezonabil nu-mi permite să exemplific acum și situațiile, pe care sigur le cunoașteți, din Afganistan, Yemen etc.

Intenționat, am lăsat la urmă Ucraina. Mama democrației este din nou gravidă și, se pare, s-a hotărât să nască la Kiev. Nașterea fiind în curs! Dintre pulpele larg deschise, puiul democrației iese cu fundul înainte. Drept urmare, extragerea sa din uterul ultra democratic este însoțită de colapsul economic al țării gazdă, de gemetele populației măcelărite, de zăngănitul armelor și de exploziile obuzelor lansate frenetic în numele său. Nimic nou.

Post scriptum:  De prea multe ori, sub steagul fals al apărării democrației, state puternice, considerate adevărate mame ale democrației, au intervenit  brutal în viața socială a unor țări și au răspândit moarte, distrugere, durere și groază. Nu ne putem face că nu vedem. Cu atât mai mult, nu trebuie să ne prefacem că nu înțelegem adevăratul lor scop. Pentru că am deveni părtași la aceste tragedii. Pentru că, închizând ochii și ascunzând adevărul, putem fi și noi oricând (dacă nu suntem deja) victime ale acestui comportament criminal de democratic.