Recunosc, nu am împrumutat franci elvețieni de la bănci. Mărturisesc, nu am luat nicun fel de bani de la bancă. Motivul ar fi unul și bun: după mintea mea, ăștia, bancherii adică, sunt niște hoți și niște mincinoși. Punct.

Iar eu, mâncat de rele în multele decenii ce m-au petrecut, urăsc hoții în aceeași măsură în care detest mincinoșii. Apoi, pentru mine a murit de mult visul american. Acela, caracterizat de sloganul care trâmbița în toate punctele cardinale că traiul pe credit este soluția tuturor relelor. Deoarece s-a dovedit că lozinca a  fost doar o manevră perfidă a hoților și mincinoșilor de mai sus. Prin ea, ajungi sclavul  băncilor până la moarte. Muncești pentru bancheri, te trezești dimineața și te culci obosit seara târziu cu gândul la cât mai ai să le dai. Nu mai trăiești pentru tine și ai tăi. Trăiești doar pentru ei, plutind pe o pojghiță înșelătoare de bunăstare, extrem de fragilă, crezând , cumplit neadevărat, că tu ești cel care  îți hotărăști soarta.

Amețit și eu de vâltoarea pe care a iscat-o mișcarea bruscă în sus a monedei tartorilor bancherilor din toată lumea, socot că în toată această tărășenie (a isteriei publice induse) ceva nu este în regulă.

Pur și simplu nu pot crede că așa, brusc, un efluviu de compasiune a invadat acest stat nemilos. Că a devenit milostiv același stat care a nenorocit prin deciziile sale milioane de oameni, care a alungat în cele patru zări peste trei milioane de români, care a ”reușit” să aducă în stadiul de adâncă sărăcie peste jumătate dintre locuitorii săi.  Nu mă pot convinge eu pe mine că, azi, poate ajunge  subit milos statul care a persiflat plin de cruzime dreptul la viață al întregii populații prin prăbușirea sistemului sanitar și a luat dreptul la viață pentru sute de mii de români prin dărâmarea la propriu a sute de spitale. Îmi vine greu să accept că, peste noapte, devine compătimitor statul acesta căruia nu i-a păsat de dispariția prin falimentare a sute de mii de intreprinderi mici și care nu s-a sanchisit de aruncarea în disperare a fiecăruia dintre patronii acestora. Că îl doare inima de nenorocul câtorva mii de datornici pe același stat care, timp de decenii, a acceptat băncilor cele mai mari dobânzi din lume, care prin politică asumată, a  închis definitiv poarta spre un viitor normal a milioane de tineri talentați, lăsând, practic, România întreagă fără viitor.

Vă amintiți cumva ca, atunci când inflația era 300 la sută, ori când euro s-a scumpit cu 160%,  să se fi întâlnit separat sau deodată președintele, premierul, domnia sa guvernatorul băncii naționale (același dintotdeauna), ministrul de finanțe și liota de ”specialiști” bancari ca să vadă care-i treaba? Și, era vorba de milioane de păgubiți, de rostogolirea în neant a economiei naționale! Nu de circa 4% dintre aceia care au luat credite din bănci…

Eu sunt sigur că statul român nu și-a schimbat peste noapte năravul, ori măcar părul. El doar se preface că plânge pe umărul celor 70.000 (sau câți or fi cu adevărat) români disperați.

Pe el, pe stat, altceva îl deranjează. El este deranjat de necazurile a doar câtorva milionari de carton, susținătorii financiari ai politicienilor de toate culorile, care au împrumutat sume uriașe în franci elvețieni crezându-se isteți. Milionari care, acum, în fața unui dezastru iminent, strigă spre cei pe care îi plătesc din greu:” Faceți ceva!  Pierd eu, dar mai ales voi”  El, statul, este preocupat de a găsi o cale prin care nu cumva să fie deranjați nici cei câțiva bancheri, călărind pe munți de bani, care răspund la comenzi politice.

Care este adevăratul motiv al imensei agitații mediatice, al consultărilor prin rotație, al declarațiilor siropoase, al hohotelor de plâns pe umărul cetățeanului debusolat? Amenințarea fericirii financiare personale, sau de grup, a măriei sale politicianul!

Mai socot că, doar pentru interesul direct al emanaților săi, statul (jucăria de toată ziua a politicianului) pare acum a fi  devenit în mod surprinzător înțelegător, sensibil, bun la suflet, săritor, angajat fără de preget în a rezolva necazurile românului amărât. Un adevărat  munte de bunătate!