Mâine plimbarea mea dincolo de continentul austral ia sfârşit. Am trăit o lună de vară în plină iarnă europeană. S-au acumulat o sumedenie de experienţe interesante. Am întâlnit oameni, obiceiuri şi locuri pe care niciunde altundeva nu le poţi afla.
Pentru prietenii mei mai curioşi, poate ar fi timpul să mai depăn câteva impresii. Amintirea cea mai vie rămâne înşiruirea fără de sfârşit a gardurilor din sârmă întinsă care despart, în forme geometrice exacte, milioane de pajişti verzi pe care pasc , zi şi noapte, imense turme de oi ori cirezi de mii de vaci. Mai de fiecare dată, în apropierea orizontului sau direct sub roţile maşinii, dealuri de cele mai ciudate forme, unde, inexplicabil pentru un om normal, lângă brazi falnici se cuibăresc palmieri. Totul, sub un cer care-şi schimbă în fiecare minut culoarea şi lumina.
Fascinantă este, de fiecare dată, întâlnirea cu oceanul. Plajele pustii, cu nisipul mai fin decât cea mai de calitate făină ori sparte în miliarde de pietre şi străjuite de stânci cu cele mai ciudate forme printre care foci prietenoase îşi hrănesc cu lapte puii ca nişte căţeluşi uzi. Pescăruşii obraznici sunt gata ca, la cea mai mică neatenţie, să-şi fure mâncarea din mână. Farurile maritime, ca nişte popice albe, cocoţate în cele mai inccesibile locuri. Oamenii prietenoşi care îţi zâmbesc bucuroşi şi te salută ca nişte vechi cunoştiinţe. Libertatea totală de mişcare într-un mediu curat până la perfecţiune şi prietenos cu cei care îl respectă.
Drumuri nesfârşite cu ferme pierdute în peisaj, aflate la kilometri una de alta şi identificate doar după cutiile poştale ce răsar din când în când la marginea de drum. Câte o bisericuţă albă ridicată în locuri de unde nu se vede nicio locuinţă, încât te trezeşti întrebându-te cu firească nedumerire: „Pentru cine, Doamne?”.
Minute întregi de mers fără a întâlni case, oameni, automobile. Doar drumul parcă atunci terminat de asfaltat, având pe laturi abia sesizabilele garduri joase cu patru sârme întinse între stâlpii de lemn, pajiştile cu oi împrăştiate, parcă supărate una pe alta şi dealurile mereu altele repetându-se la nesfârşit. Apoi, pe neanunţate, în oricare parte ai merge, din nou oceanul mugind înspăimântător ori clipocind inofensiv şi primitor. După cum ai norocul să-l afli pe măria sa.
Despre viaţa de aici? Cea mai ieftină pâine costă 2$, o cămaşă 40$, un caiet dictando 10$ şi un pachet de ţigări 26$. Poţi crede că viaţa este scumpă. Şi, comparativ cu preţurile româneşti, este. Doar că scumpete este aparentă. Fiindcă ne raportăm la banii noştri. Dacă românul câştigă în medie, lunar, 360 euro (598NZ$), un băştinaş primeşte circa 850NZ$ pe săptămână ( 3400NZ$/lună)! Deci, de peste şase ori veniturile românului.Pentru el e convenabil, chiar ieftin. Oamenii sunt mai deschişi, se poartă parcă mai firesc şi nu pun preţ, cel puţin aparent, pe convenienţa atât de împământenită la europeni. Nu se miră nimeni dacă dimineaţa la cumpărături Mrs. Scott vine în pajama, fără papuci şi cu faţa evident motolită de perna chinuită o noapte întreagă… Familia se simte bine mergând desculţă la plimbare cu cei patru copiii şi cu cei doi pittbuli prietenoşi gata să te lingă pe faţă (dacă nu păstrezi distanţa). Te poţi aştepta oricând ca din jeep-ul de ultimă oră care trage la margine de drum să coboare o şleatcă de puştani şi puştoaice îmbrăcaţi aproximativ (aici permisul se poate lua la 16 ani), care să umple cu veselie cofetăria sau magazinul de îngheţată. Aşa cum poţi întâlni, în cele mai neprevăzute momente, seniori (cum sunt numiţi cu respect cei în vârstă) lângă maşini de epocă, veseli, exuberanţi aproape ca în tinereţe, schimbând impresii despre bătrânele lor automobile şi fixând viitoarele locuri de întâlnire.
În încheiere, mi-ar plăcea să pot spune că această călătorie m-a ajuta să devin ceva mai înţelept. Îmi place să cred că am înţeles mai bine lumea în care trăim. Mi s-a confirmat ceea ce ştiam deja din experienţele mele anterioare: că înafara intereselor meschine de moment, a subterfugiilor generate de boala malignă numită politică, oamenii din toată lumea sunt aidoma, în adânc ul sufletului simt la fel şi au năzuiţe de viaţă asemănătoare.
(2014, început de februarie, Featherston, Wairarapa, Noua Zeelandă)