Binele cu de-a sila (Din ciclul “Pamflete amare”)

Constat, deşi nu-mi face plăcere, că blestemul cel mai greu al românului este că nu-şi cunoaşte binele.

El, românul, nu înţelege că dărâmarea, bucată cu bucată, a tuturor obiectivelor industriale şi aruncarea în şomaj a peste trei milioane de oameni, ambele puse în aplicare de către conducătorii ultimilor 24 de ani, este numai şi numai în interesul său.

El, complet lipsit de perspectiva social-istorică, nu poate realiza cum batjocorirea străbunilor, stâlcirea limbii, degradarea educaţiei, promovarea publică a promiscuităţii şi a vulgarităţii, învrăjbirea claselor sociale, dispreţul faţă de valorile perene, nesimţirea şi înfatuarea conducătorilor, reprezintă adevăratul progres pentru ţară, mai binele pentru el şi un viitor mai sigur pentru copii săi.

Non finanţist şi ignorant în ceea ce priveşte realele  intenţii ale organismelor financiare internaţionale, nu pricepe, nici în ruptul capului, că măsurile bestiale de austeritate impuse de FMI, UE, Banca Mondială, dispoziţii care îl aduc  încet dar sigur în sapă de lemn, nu fac decât să-l îmbogăţească.

Privat de un real orizont politic, nu poate cuprinde cu mintea adevărul evident că spargerea în bucăţi a ţării sub pretextul regionalizării ori, mai nou, a descentralizării, este doar o politică menită să întărească unitatea teritorială a României.

Fără simţ european, nu-şi dă seama că un buget naţional dictat de la Bruxelles, impunerea grosolană a unei anumite conduite pentru parlamentul naţional, obligarea guvernului la respectarea  unui set de porunci opuse voinţei cetăţenilor români, înseamnă un pas înainte pe calea afirmării independenţei.

Orbit de blestem, românul nu vede că amestecul brutal a unor ambasadori străini în treburile interne, distrugerea în câţiva ani a armatei naţionale cu până la 70%  din capacitate, dependenţa economică totală prin înrobirea colonială a ţării faţă de prietenii străini, reprezintă de fapt cea mai sigură cale de exprimare internaţională a suveranităţii României şi singura garanţie a întăririi independenţei noastre statale.

Nedumerit notoriu, nu se dumireşte, de ani îndelungaţi, că democraţia adevărată înseamnă bogăţie nemăsurată pentru hoţi şi sărăcie până la înfometare pentru oamenii cinstiţi. Şi nici că cine nu minte, nu fură ori nu are un tupeu nemăsurat, este prost.

Refractar la nou, nu cade de acord cu sine că pământurile sale, moştenite din moşi-strămoşi, îi vor aduce mai multe produse în cămară şi mult mai multă bunăstare personală după ce  vor fi vândute de-a valma, până la ultimul tăpşan, străinilor din lumea largă.

Vedeţi? D-aia guvernanţii noştri se văd obligaţi să ne fericească, pe noi, românii, cu de-a sila. Cu jandarmii, cu mascaţii, cu poliţia de toate felurile. Chiar şi prin înfometare!

Tot de aceea, împotriva voinţei sale, guvernul ne ascultă telefoanele, ne urmăreşte cu mii de camere de luat vederi ascunse prin cele mai nebănuite locuri şi ne înconjoară cu mii de „ascultători profesionişti”. Ca să fim, cu de-a sila dacă nu vrem de bună voie, mulţumiţi, feriţi de griji şi liniştiţi.

Din exact aceeaşi cauză, pentru mai binele nostru, în numele apărării drepturilor noastre, guvernanţii îndeamnă forţele de represiune să ne bată cu bastoanele şi să ne gazeze cu lacrimogenele atunci când nu ne putem împăca cu adevărul evident conform căruia vânzarea, pe nimic, a aurului din pământul străbun ne face mai bogaţi şi asigură bunăstarea veşnică urmaşilor urmaşilor noştri.

Acelaşi motiv, al ignoranţei, al nerecunoşterii de către noi a binelui ce ni se impune de ani şi ani, împinge guvernul să asmută jandarmii pe noi, să ne aresteze aruncându-ne în dube, atunci când nu suntem de acord cu otrăvirea pământului de sub picioare,  cu spurcarea  apelor din fântâni şi cu pângărirea  pajiştilor verzi dintre dealuri.

L-am văzut ani de-a rândul pe simpaticul domn Boc obligându-ne, numai spre binele nostru, să devenim cu toţii egali ca să ne plătească la fel pe toţi. Pe doctor precum pe  felcer, pe soldat ca şi pe  general, pe agricultor la fel ca pe savant, pe actor întocmai ca pe  spectator. Vă daţi dumneavoastră seama cât i-a fost de greu lui, suflet ales şi simţitor, să ne aducă  cu forţa fericirea egală veşnică? Şi cât s-a sacrificat?

L-am privit şi încă îl mai văd pe domnul preşedinte cum ne vrea binele cu de-a sila pricopsindu-şi fetele cu milioane de euro, cu apartamente ce se învârt după soare şi cu sute  de hectare de pământ. Aproape zilnic, cu lacrimi în ochi (o mai veche sensibilitate personală a domniei sale) ne explică că n-o face decât pentru a ne demonstra că fiecare dintre noi putem fi, oricând dorim, multimilionari şi moşieri. Numai că noi nu vrem să înţelegem oportunitatea oferită dezinteresat de către domnia sa fiindcă, şi numai fiindcă, refuzăm să ne vrem binele.

Îl văd acum şi pe tânărul cârlan Ponta cum, cu durere în suflet, cuprins de adânci remuşcări sufleteşti, felicită jandarmii care bat bine şi arestează la Pungeşti nişte ţărani inculţi care nu-şi ştiu interesul, manevraţi de forţe obscure. Ei, ţărani cu mintea simplă, nu pot înţelege că numai având bomba sub casă le va surâde norocul. Îl văd cum, aproape cuprins de desnădejde, în calitate de premier mulţumeşte trupelor militarizate care sparg cu cruzime oasele şi gurile altor  demonstranţi idioţi. Idioţi fiindcă nu pricep cu mintea lor bolnavă că aurul dat de pomană altora, măcinarea unor munţi falnici şi  sutele de hectare de lacuri cu cianuri fac bine României, pregătind un viitor fericit urmaşilor lor,  garantând un mediu curat şi sănătos.

Ce să mai spun? Deşi orbiţi de groaznicul blestem, suntem totuşi norocoşi. Norocoşi cu astfel de conducători şi lucky cu prietenii noştri de peste hotare. Fiindcă, evident pentru orice ageamiu, nu noi, ci ei şi numai ei se străduiesc să ne facă fericiţi. Cu de-a sila! Pedepsind drastic şi permanent împotrivirea noastră cea prostească!

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*