Fiind eu cam prost (ignorant, pentru literaţi) am aflat abia acum, la bătrâneţe, că legarea unui om  în sensul cel mai concret şi dramatic, se numeşte (medical) contenţie. Şi am mai aflat, la fel de bătrân fiind, că aceasta legare, contenţia adică, se face în interesul meu, cetăţeanul bolnav sau sănătos. Prin contenţie, el, doctorul, are grijă ca nu cumva, în inconştienţa mea reală (ori închipuită de către contenţionari), să-mi fac rău. Mai aflu, de la nişte medici onorabili televizaţi, că legarea, aceasta metodă medicală (tradusă pentru mine, prostul, drept  „contenţie”), ar fi înscrisă în chiar Legea sănătăţii. Deci statul însuşi o recomandă, acceptând-o.

Ce s-o mai dăm pe după vişin?  Legarea cetăţeanului a fost deja legiferată. E adevărat, fiind noi la început, doar într-o singură lege. Însă gheaţa a fost spartă! Prin urmare, propun guvernanţilor şi onor parlamentarilor noştri, înscrierea contenţiei, destinată a împlini fericirea şi păstra sănătatea fizică a românului cel de toate zilele,  în cât mai multe legi. Aşadar, ca să nu-şi mai poate face rău sărmanul cetăţean, aştept elaborarea neîntârziată a unei serii de Ordonanţe de Urgenţă, care să reglementeze obligativitatea legării noastre,  în toate domeniile aflate în suferinţă (legislativă) din punct de vedere al  contenţiei:

1.Să se aprobe contenţia în cazul tuturor demonstraţiilor de stradă, deorece, din inconştienţă ori din greşeală, el, demonstrantul s-ar putea răni prin autoîmpingere şi autoînghesuire. De asemenea, involuntar, cetăţeanul şi-ar putea autoleza  laringele şi gura exprimând strigături necontrolate (de forţele de ordine) şi nu prea pe placul celor de la putere.

2.Să se aprobe cu celeritate contenţia în cazul aruncării protestatarului paşnic în dubă. Acolo, în spaţiul acela restrâns, protestatarul s-ar putea autorăni în vreun baston cauciucat, pumn înmânuşat sau picior încizmuit, aflate şi ele acolo din necesităţi de stat.

3.Pentru a-l feri de suferinţă morală, să se permită, fără nici o altă aprobare suplimentară, contenţia oricărui cetăţean în momentul în care dă semne de nemulţumire din cauza oricarui motiv  generat de măsurile (dureroase) luate de stat sau guvern  cu scopul politic declarat de a-l face pe el, pe cetăţean, mai fericit şi mai prosper, cum ar fi: măriri de taxe, impozite absurde, scăderi de salarii şi pensii, desfiinţări de spitale, închiderea şcolilor, înstrăinarea bogăţiilor naturale ale ţării, anchetări abuzive etc.

4. Dacă, pentru punctele de mai sus, nu s-a putut obţine acordul  majorităţii parlamentare şi nici înscrie în binecunoscutul Acord de coabitare , îngrijoraţii noştri de la Bruxelles să se adreseze Comisiilor ori Consiliului  UE care, prin komisarii săi imparţiali, să adreseze României recomandări (obligatorii!!) privind aplicarea imediată a  acestei iniţiative strict democratice. Altfel, ca şi în alte situaţii anterioare de nesupunere instantanee, adio fonduri, Schengen, lucru în statele în care plouă, libera circulaţie dacă eşti mai bronzat etc.

Consider, ca şi dv. sper, că sunt măsuri simple, fireşti, perfect încadrate în democraţia europeană pe care, de peste douăzeci de ani, ne străduim a o edifica aici, în România. Şi, o să trăim bine!

 

 PS. Dacă ar fi să ne luăm după DEX online: „CONTÉNȚIE (‹ lat.) 1. (MED.) Menținerea în poziție normală a unui organ herniat, a unei articulații luxate etc., prin bandaj, aparat ghipsat sau prin alte mijloace. 2. (MED. VET.) Stăpînire forțată a animalelor în vederea examinării ori aplicării unui tratament prin procedee și cu ustensile adecvate (lavașa, frînghii etc.). (sublinierile îmi aparţin)

Din curiozitate, am citit (şi răscitit) Legea  sănătăţii (nr.96/2006 actualizată). Nici urmă de contenţie ori permisiunea de a se aplica contenţia la oricare dintre pacienţi.

Concluziile, vă aparţin!