(Din ciclul “Pamflete amare”)
De nenumărate ori, prin viu grai, prin pantomimă sau doar prin inconfundabila sa mimică, iubitul nostru preşedinte s-a străduit să ne convingă că este unicul deţinător al interesului naţional. Dar niciodată nu ni-l arătase aşa, în întreaga sa splendoare (pe el, pe interes). Ca urmare, nici nu prea ştiam cum arată (el, interesul).
Deunăzi însă, aflat la Bruxelles (capitala fericirii noastre), la sensibilul moment al pozei de grup, în chiar clipele în care întreaga forţă media a continentului este adunată pentru a imortaliza posterităţii figurile, staturile politice şi aura celor care ne conduc (pe drumul pe care doar ei îl vor), preşedintele nostru se zbenguia cu un neastâmpăr specific celui prins în criza de prostată, fluturând ostentativ o foaie de hârtie
La vârsta domniei sale, capriciile prostatei pot fi înţelese. Pentru noi, de neînţeles părea a fi rămas legătura dintre suferinţa aceea atât de intimă şi foaia pe care, în văzul întregii Europe, domnul preşedinte tot încerca fără succes s-o plaseze unor iluştri coparticipanţi la poză.
Abia târziu, spre seară, la întrebarea uşor timidă a unui ziarist cu nedumerirea prezentă încă în suflet, domnul preşedinte ne-a luminat în privinţa buclucaşei foiţe. În modul său specific. Cu doar câteva cuvinte pline de substanţă. Cuvinte îmbibate de înţelepciune care ne-au zdruncinat auzul, fiind receptate ca nişte adevărate ciocane izbindu-ne fără milă timpanele şi priceperea. Prin ele ( înţelepte-i cuvinte) domnul preşedinte, într-o rară clipă de sinceritate, ne-a mărturisit că în mâna domniei sale, fluturând zburdalnic într-o parte şi în alta, se afla în forma sa cea mai autentică (n-o să mă credeţi!) INTERESUL NAŢIONAL!!!
Bine, o să ziceţi, interes-interes, dar ce făcea domnul preşedinte cu el (cu interesul) în acele momente festiviste, când fiecare dintre partenerii de poză îşi căuta un loc de unde zâmbetul să i se vadă mai bine, când fiecare era preocupat de mimica feţei personale şi mai puţin de fluturabilul interes al bietei noastre Românii? Domnul preşedinte nu a mai apucat să răspundă la această întrebare întrucât, exact în momentul în care se pregătea s-o facă, a izbucnit intempestiv din adâncurile rămase încă de neînţeles ale fiinţei sale sacre hăhăitul atât de bine cunoscut. Ştim cu toţii care. Acela care pune punct oricărui comentariu…Prin urmare s-a ridicat, luând cu domnia sa şi hăhăitul. Şi dus a fost.
Una peste alta, eu zic că tot e bine. Măcar am văzut cu ochii noştri după opt ani de întuneric cum arată, în viu, interesul nostru naţional. Unicul nostru interes, pe care doar domnia sa îl poseda şi, cu care, aşa cum repetat ne spunea, ne-a protejat neabătut de toate relele pe care în dorinţa noastră de mai bine, noi, cetăţeni nepricepuţi, le-am fi putut aduce României.
Deci, e de bine. Măcar am văzut cu ochii noştri, tot după opt ani lungi, încăpăţânarea cu care iubitul nostru preşedinte, chiar în momentele ce ar părea nepotrivite unui novice în politica externă, insista să înmâneze interesul nostru naţional maimarilor Europei. Şi am mai observat, în direct, cum aceştia din urmă, indiferenţi ori răuvoitori, se prefăceau că nu-i văd (nici pe preşedinte şi nici pe interes).
Ne-am convins încă odată, dacă mai era necesar, că acolo, în mijlocul conducătorilor destinelor noastre, prea iubitul nostru prezident nici atunci când pare a nu fi prea treaz nu doarme şi nu are odihnă. Ni s-a confirmat că el poartă permanent cu sine, din înaltă poartă în înaltă poartă, foaia ajunsă albă a interesului nostru naţional. Şi cum, cu neostoită insistenţă, atunci când prinde momentul o dă mai departe… Tot mai departe.