Ce oferă şi ce nu oferă americanii?

Avioanele sunt livrate gratuit. România plăteşte 1,3 miliarde de dolari pentru: modernizarea avioanelor, extrem de scumpă şi indelungată, care poate ajunge la o durată de cinci ani, fără ca în această perioadă avioanele să poată fi utilizate; construcţia unei noi infrastructuri a aerodromurilor, adică piste, hangare sisteme de smnalizare etc, adaptate cerinţelor operaţionale ale avioanelor F-16; o perioadă de 3-5 ani asistenţă tehnică şi un pachet complet de suport logistic; simulatoare de zbor; pregătirea în SUA a personalului navigant şi tehnic; armamentul şi muniţia;

Modernizarea, care ar include probabil înlocuirea motoarelor avioanelor şi a unei importante părţi a avionocii, ar aduce avioanele de tipul Block 25, livrate nouă, la un nivel operaţional apropiat de al avioanelor de tipul Block 40, ele însele fabricate în anii 1988-1989.

SUA nu acordă, cel puţin la nivelul de informaţie accesibil publicului larg, nici un fel de acord offset. Şi se încalcă legea. Conform legislaţiei în vigoare (Legea 19/2006, Legea 381/2006 şi Legea 336/2007), orice persoană juridică străină care vinde armament în România are “obligaţii de compensare” (de offset) în valoare de cel puţin 80 la sută din valoarea contractului de achiziţie. Prin urmare, într-o formă sau alta, firmele americane care ne vând avioanele ar trebui să întoarcă României un miliard de dolari. Şi nu o fac. Iar noi acceptăm, în zeflemeaua legii, un asemenea contract. Cel puţin aşa se vede prin transparenţa oferită de autorităţile române şi americane.

Care este motivaţia oficială a opţiunii României pentru F-16?

Motivaţia este necomplicată, adaptată tuturor celor alte motivaţii care par a duce ţara spre contracte mereu pierzătoare. Să-i ascultăm pe cei responsabili, începând cu ministrul apărării, dl. G.Oprea, “Achiziţionarea acestor avioane a fost recomandată de specialiştii din cadrul Forţelor Aeriene, cei care vor utiliza aceste avioane. Eu am încredere în recomandarea lor, dar decizia finală va fi luată de către Parlament” Pare logic. Numai că Parlamentul nu a avut ocazia de a se pronunţa. Până acum…Un alt argument al domnului Oprea este acela că toate ţările Nato din zona Mării Negre au în dotare astfel de avioane. Ceea ce este inexact. Bulgaria ar fi numai unul dintre exemplele care îl contrazic.

Iulian Chifu, director al Centrului de Prevenirea Conflictelor, susţinător al achziţiei de F-16 second-hand, afirmă: “Gripen şi Eurofighter nu au capacitatea să ne livreze, până în 2012, 24 de avioane noi. F-16 sunt imediat disponibile.”  O altă inexactitate. Gripen poate livra primele avioane la un an după semnarea contractului, iar avioanele americane, chiar venite în prima zi după contract vor putea fi utilizate doar în următorii 3-5 ani.

Preşedintele României, preşedinte şi al CSAT : “Credeţi că băieţii ăştia de la aviaţia militară n-ar fi vrut un Gripen nou, un Eurofighter sau un F-35 nou? L-ar fi dorit din tot sufletul lor, dar au spus: Domnilor politicieni, cât ne putem întinde? Şi aşa luăm de la gura unora ca să punem un miliard să instruim piloţii, să facem pistele, să facem upgradarea. Cine are pretenţii dincolo de ce putem nu face decât să vorbească nerealist” Mai mult decât inxact. Pentru avioanele Gripen, spre exemplu, nu trebuia să plătim piste, nici upgradarea, sume care reprezintă la F-16 circa 80% din contract. Ba mai mult,ni se mai întorcea şi un miliard pe căile incluse în offset.

Scurte concluzii

Hotărârea definitivă pentru F-16 pare a nu fi luată. Timp de aproape doi ani, o tăcere de neînţeles a acoperit decizia CSAT din martie 2010. Chiar şi insistenţele ambasadorului SUA la Bucureşti, deseori depăşind cutumele diplomatice, nu au primit un răspuns răspicat. La orice analiză spălată de glazura politică, alegerea avionului F-16 apare ca fiind cea mai dezavantajoasă pentru Romănia. Nouă, ca plătitori direcţi ai contractului, nu ne rămâne decât speranţa unei opţiuni corecte, transparente şi avantajoase. Doar speranţa, atât ne-a mai rămas.