Scriu cuvintele de mai jos întrucât sunt convins că pensionarii militari, cu precădere membrii Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (ANCMRR) ar putea fi interesaţi de Mesajul public al Biroului Permanent Central, datat 24 mai 2012. Voi îndrăzni să-mi spun părerea asupra conţinutului său, atât cât pot de scurt. Şi de obiectiv.
E posibil ca ideile mele să nu corespundă cu ale multora dintre cititorii acestui blog. Mi se pare firesc. Este dreptul dumnealor de a nu fi de acord.
Mesajul BPC mi-a parvenit, ca şi multora dintre dumneavoastră, prin intermediul internetului. Cu toată străduinţa, nu descopăr decât o înşiruire dezlânată de fraze fără noimă. Un amestec abracadabrant şi uneori ilogic de platitudini pierdute printre scuze. De generalităţi şi acuzaţii primite de conducerea ANCMRR ori lansate de numita conducere la adresa “agenturilor străine” (persoane fizice, organizaţii şi filiale duşmănoase). Scopul declarat al Mesajului? “Dorinţa sinceră de elucidare a unor puncte de vedere formalizate la adresa Biroului Permanent Central”.
Din Mesaj rezultă clar că susnumitul BPC este mulţumit de ceea ce a realizat în ultimii ani. Nu i se pare grav că 6000 de rezervişti (eu ştiu că sunt mulţi mai mulţi!) şi-au văzut pensia legală drastic micşorată. „Deh, măsuri restrictive impuse de criză”… Nu-şi găseşte nici o vină în această privinţă, deşi conducerea ANCMRR, obligată de statut să apere interesele acelor mii (oameni, destine, nu simple cifre!), s-a făcut că plouă atunci când au fost deposedaţi de singura lor sursă de existenţă. Se simte bine, şi a uitat că a contribuit în mod voluntar, cu personal “calificat”, la aşa-zisa recalculare (în fapt un furt la drumul mare!) care a dus la schimbarea definitivă a vieţii militarilor în rezervă şi retragere. Acum, BPC-ul ne asigură că este absolut firesc şi scuzabil că a făcut ceea ce a făcut.
Acelaşi BPC se consideră nedreptăţit şi apreciază că există o “vădită răutate” din partea acelora care, citez: “ nu recunosc realizările obţinute de A.N.C.M.R.R. în ultimii ani, în domeniul recunoaşterii legitimităţii istorice – din 1925, a nivelului de reprezentativitate, a demersurilor şi acţiunilor în domeniul protecţiei sociale, a asigurării drepturilor consacrate prin CONSTITUŢIE şi dobândite prin Lege, a parteneriatului benefic cu Ministerul Apărării Naţionale, a sprijinului moral, material şi financiar primit din partea acestei instituţii publice centrale, precum şi de toate celelalte avantaje obţinute prin acordarea statutului (calităţii) de utilitate publică şi de toate celelalte multe rezultate notabile şi notorii înregistrate de Asociaţie.”
Înţelegeţi din această lungă, prea lungă frază, ce a făcut, concret, Biroul Permanent Central pentru binele pensionarilor militari? Cu toată bunăvoinţa, nu am putut găsi nici o legătură dintre înterminabila înşiruire de cuvinte sforăitoare şi modul în care a acţionat (cu adevărat!) onor conducerea ANCMRR în numele zecilor de mii de membri ai săi, plătitori de cotizaţii. În această frază, dar şi în multe altele asemănătoare nu veţi găsi nici măcar o palidă legătura cu linguşeala evidentă, îndelung prestată de aceşti domni. Cu trădarea fără de precedent a intereselor rezerviştilor. Cu participarea directă la criminala acţiune de “recalculare” a pensiilor militare. Cu sprijinirea prin non combat a tuturor actelor normative care umileau şi deposedau militarul în rezervă de singura sa sursă de existenţă, pensia. Cu atacurile la adresa tuturor celor care, fiecare cum putea, se opuneau acestui masacru financiar. Cu lăudarea “iniţiativelor creatoare” ale fostului ministru Oprea. Cu luările de poziţie (atunci când au fost) tardive, timide şi împăciuitoriste. Cu renunţarea de bună voie (din comoditate şi frică?) la forţa imensă a acestei organizaţii asociative cu zeci de mii de membri ,între ei găsindu-se mulţi senatori şi deputaţi ori alte persoane aflate în funcţii de decizie privind viitorul armatei şi al rezerviştilor săi.
Ce a determinat atitudinea pe care conducerea ANCMRR încearcă s-o justifice în mesaj? Ne explică BPC: “Respectarea legii” şi a “seriozităţii Asociaţiei”, preocuparea pentru realizare a unui “parteneriatul strategic cu M Ap N”. Să fi fost doar acestea cauzele care au determinat pe conducătorii ANCMRR să susţină (din umbră, mimând îngrijorarea) distrugerea statutului militarului în rezervă, spolierea sa de cele mai elementare drepturi? Scoaterea sa din rândul militarilor ? Asistarea aproape pasivă, fără o opoziţie reală,la batjocorirea gradelor, funcţiilor şi demnităţilor câştigate de actualul rezervist într-o viaţă de muncă nenormată şi prost plătită? Daţi-mi voie să am unele îndoieli!
Citind şi recitind Mesajul, mi se pare strigător la cer, indecent chiar, faptul că personajele din conducerea ANCMRR nu înţeleg (nici acum!) că au greşit faţă de membrii Asociaţiei, faţă de toţi pensionarii militari. Ba mai mult, trăind doar în lumea lor, se declară azi convinse că au repurtat pentru militarii în rezervă şi retragere adevărate victorii strălucitoare (după ce mii de pensionari militari, mulţi membri ai numitei Asociaţii, au fost grav batjocoriţi; după ce sute dintre ei au murit cu zile de ruşine sau inimă rea, nesuportând umilinţele şi nedreptatea; după ce alte mii bat încă drumurile tribunalelor fără nici un sprijin din partea Asociaţiei; după ce nici măcar astăzi , ei, conducătorii ANCMRR, nu sunt aceea care încearcă vizibil să repare cât se mai poate repara din grozăviile pe care le-au sprijinit voluntar şi cu entuziasm).
Şi, într-o culme a tupeului, exact dumnealor solicită “înţelegerea “ celor pe care i-au ignorant (uneori îngropat), scoţând în faţă argumentul pueril, peiorativ şi destinat în principal ignoranţilor cronici: “numai cine nu munceşte nu greşeşte”.
Recunosc, îmi este greu şi pare inutil să mai continui. Pentru că, încă de la început, un cuvânt nu-mi dă pace, răsucindu-se bezmetic şi încercând să răzbată în fiecare propoziţie scrisă despre Mesajul conducerii ANCMRR. Cuvântul acesta? PENIBIL!
PS Mesajul BPC al ANCMRR îl puteti consulta AICI.