Multumesc, domnule ministru!

                                Mulţumesc, domnule ministru!

                                    (din ciclul „Pamflete amare)

            Există un minister. În România. Un minister cu o denumire înduioşetoare: al muncii, familiei şi protecţiei sociale. Nu vă lăsaţi păcăliţi de nume! Nu lăcrimaţi! Singura sa legătură cu cele trei domenii este că se ocupă  cu  desfiinţarea locurilor de muncă, cu furtul banilor de la gura familiilor ( de la bătrâni, mame, bărbaţi, copii) şi cu încercarea de a desfiinţa protecţia socială. Şi mai are un rol. Acela de a permite unor politruci servili să fie recompensaţi cu o funcţie de ministru. Vă mai amintiţi de domnii Păcuraru – debarcat în urma unui ruşinos scandal sexual, Sârbu- iniţiatorul unor legi absurde şi traseist politic, Şeitan-marele specialist în pensii coborât din fotoliu pentru incompetenţă, Botiş­­- plecat prin demisia „ de onoare”, demisie acoperită de  dezonoarea unui enorm scandal cu fonduri europene?

Dar toate astea au trecut. Acum mai avem o  speranţă. În fruntea ministerului cu denumire menită să-ţi înmoaie inima a fost numit un domn cu studii de sociologie, specializat în propaganda de partid. Domnia sa este convins că România este plină de leneşi, fentangii (iertat să-mi fie substantivul), falşi bolnavi, infirmi prefăcându-se că le lipseşte o mână sau un picior, posesori de agere priviri care se dau drept orbi şi de milioane de bogaţi preocupaţi să se piardă printre puţinii săraci, încă existenţi, pentru a scăpa de sabia ascuţită a legii.

            În urma declaraţiilor sale, rostite cu seriozitatea impusă de înălţimea funcţiei, am aflat cu surprindere şi bucurie că mă număr printre bogaţii acestei ţări. Eram bogat şi nu ştiam. Aşa, ca Monseur Jourdain, eroul binecunoscut al dramaturgului Moliere, eram burghez. Şi, la fel cum el făcea proză de o viaţă fără să ştie, eu eram bogat de vreo douăzeci de ani fără să am habar. Noroc cu domnul Lăzăroiu! Să-i dea Dumnezeu sănătate că mi-a dezvăluit adevărata stare socială! Eu, nevasta şi căţeluşa câştigăm mai mult de 800 lei pe cap de familist. Prin urmare, rog colegii, cunoscuţii şi necunoscuţii ca începând de azi să mi se adreseze cu apelativul „boierule”.  Nu este nimic ruşinos în asta! Aşa cum pe vremea celui împuşcat atunci pentru ca noi să fim bogaţi azi, ne adresam unul altuia cu „tovarăşe”, astăzi 40% din populaţia Românie ar trebui să pună înaintea numelui particula de respect „boierule”. Pentru că, din studiile sociologice ale sus-numitului ministru, aproape jumătate dintre români sunt bogaşi fără să ştie. Şi, prin urmare, îşi merită apelativul. Poate se dă şi o Ordonanţă de Urgenţă cu această temă grabnică şi extrem de importantă pentru rânza românilor…

            Este adevărat că numai rochia doamnei ministru al cărui nume nu doresc a-l aminti (blonda de pe mormanul cu bani…) a costat cam cât venitul lunar a circa  800 de bogaţi ca mine. Nu mai adun gentuţa, pantofiorii, desuurile… Că s-ar face cam de-o mie de salarii lunare de român bogat. Dar ce-om vrea acum, ca noi bogaţii să fim toţi la fel? Suntem şi noi diversificaţi. Ca tot ce-i în natură. Ca să avem motiv să ne luptăm pentru mai bine şi mai mult. Aşa avansează societatea! Aşa se poate implementa (cât urăsc acest cuvânt!) programul de reformă structurală a societăţii, reforma de care această ţara are atâta nevoie!

            Constat că de când am devenit bogat,  mi s-a schimbat şi lexicul. Şi logica. Şi modul în care văd lumea, ţara şi poporul. Mulţumesc, domnule ministru!

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*