O ŢARĂ CA UN COBAI

                                    (din ciclul „Pamflete amare”)

             Pe zi ce trece sunt tot mai convins că Cel de Sus (sau poate „cel de jos”) a ales România ca laborator al unor experimente stranii. Care s-ar putea să aibe vreun rost.  Numai că nouă, românilor obişnuiţi, nu ne este dat să-l pricepem.

            După ce timp de cincizeci de ani s-a experimentat pe pielea noastră rezistenţa omului la  comunism, acum suntem supuşi testului cu democraţia care seamănă tot mai tare a dictatură, cu libertatea care nu este libertate şi cu bunăstarea care devine sărăcie. 

            Sunt evidente semnele acestui experiment de proporţii. În primul rând, Cel de Sus (sau cel de jos) a îndemnat  poporul să-şi aleagă, o dată şi încă o dată, un preşedinte care cunoaşte totul, neştiind nimic. Apoi, pe preşedinte l-a îndrumat să numească un prim ministru la fel de priceput la administrarea unei ţării precum era el, cel ales de două ori, expert în politica externă, sau internă, sau al orice altceva ( exceptând  sortimentele de whisky). Şi, mai presus de toate, i-a înzestrat pe amândoi cu o dragoste neostoită spre experiment. Şi s-a  numit experimentul, RESTRUCTURARE.

              Pentru ca  lucrarea să fie completă, Cel de Sus (sau cel de jos) a secat mai de multişor  poporul  român de mândrie, de putinţa răzvrătirii şi de respectul faţă de sine.

             Tot El (sau celălalt) i-a mai permis premierului să-şi aleagă un guvern pe măsura sa. Plin de jivine cu chipuri umane. Şacali, elefanţi, asini, târâtoare băloase, boi cu limbi late şi aspre, rechini.

              Acestea fiind, puteau începe munca numită restructurare.

              Şi primii au fost restructuraţi  cei mai tineri cetăţeni.   S-a vrut a se vedea ce se întâmplă dacă noii născuţi nu mai sunt vaccinaţi la naştere, dacă mamelor nu li se mai dă posibilitatea să-şi crescă pruncii, dacă se reduce numărul de grădiniţe şi se desfiinţează şcolile de la sate, dacă profesorii nu mai sunt plătiţi, dacă legea educaţiei babelizează şcoala şi dacă poate face reforma învăţământului  un ministrul al educaţiei, specialist doar în viteza mâinii preşedintelui,   care nu a avut şi  nu are nici cea mai vagă legătură cu şcoala românească.

            Au urmat vârstnicii.  Se doreşte a se afla  în cât timp dispar bătrânii dacă pensiile scad continuu, medicamentele devin tot mai inaccesibile, spitalele sunt înjumătăţite numeric şi mai prost dotate, doctorii  izgoniţi  peste hotare şi dacă traiul se scumpeşte. Reţeta aproape completă pentru ca    viaţa lor să devină un coşmar.   

            Se fac încercări pentru a se descoperi cum pot dispărea zecile de  miliarde împrumutate fără a lăsa nici o urmă.  Cum poate funcţiona o ţară în care singura lege valabilă a rămas aceea a bunui plac, în care poliţiştii sunt trataţi ca nişte   infractori, judecătorii  ca hoţii recidivişti iar tâlharii cei adevăraţi sunt transformaţi în demnitari.

            Se experimentează asiduu  cum se poate apăra o ţără fără armată, cu puţinii militari pe care îi mai are plătiţi prost şi trimişi să moară aiurea prin lume. Cu veteranii condamnaţi la sărăcire şi cu politicienii lucrând pentru distrugerea meseriei de militar. 

            În acest uriaş laborator carpatin, cu un aparat politic imens se vrea a se afla   cât rezistă românul la lipsa de speranţă, la frica de ziua de mâine, la învrăjbirea fiecăruia împotriva fiecăruia, la frigul din case, la viruşii care zburdă prin puţinele spitale funcţionabile, la otrăvurile din alimente, la tăierile din salarii, la sărăcirea accelerată.

            Tocmai când voiam să închei adresând o rugăciune cerului (pentru că pentru celălalt nu cunosc modul oficial de adresare) , a apărut de nu ştiu unde un tip îmbrăcat în alb şi cam străveziu. M-a privit cu ochii blânzi şi mi-a şoptit fără a mişca buzele: „ Fiule, nu huli în pustie! Vinovaţii sunt aici, în jurul tău!” Şi a dispărut, disipându-se într-o lumină caldă.

           Aşa că, vouă, celor care vă aflaţi aici, în zona experimentului, va  trebui să vă spun că am greşit. Vinovat nu este Cel de Sus. Poate doar cel de jos, care şi-a găsit în zonă supuşi colaboratori. Ei, cei care vă chinuiesc, sunt printre noi. Chiar cei pe care i-am chemat să ne ferească de necaz. Cei în care am avut încredere. Cei care ne-au promis un trai mai bun şi acum ne mint zilnic. Cei care  cred că pot schimba în rău, nepedepsiţi,  soarta acestui popor. Care se simt deasupra omenescului tratând un popor ca pe un cobai.

        Ne vom învăţa vreodată minte? Asta n-o ştie decât Cel de Sus!