Octombrie 1997

            Există în unul din ziare o rubrică semnată de istoricul Florin Constantiniu. Numele rubricii, „Istorie la prezent”. Titlul de azi: „Ucraina: români uitaţi de România?”

         Se vorbeşte cu tristeţe de soarta românilor din Ucraina. Sentimentul de amărăciune se raportează la modul în care Tratatul cu Ucraina (intrat de curând în vigoare) a reflectat interesele românilor din România faţă de românii din Ucraina. Citez: „Credinţa naivă că semnarea Tratatului cu Ucraina va atrage după sine admiterea României în primul val (în NATO) a determinat partea română să facă, în timpul tratativelor, concesii de neiertat. Formularea care, chipurile, ar cuprinde condamnarea Pactului Ribentrop-Molotov este atât de stupidă şi de ambiguă, încât, sper, că dacă se va scrie cândva un manual de diplomaţie sau o istorie a gafelor şi prostiilor diplomatice ea ar fi totdeauna citată ca model de diletantism şi incompetenţă”

            Domnule Constantiniu, sunteţi mult prea îngăduitor. Nu prostia sau o impardonabilă gafă diplomatică sunt cele care au determinat acceptarea în  forma de azi a acestui act ruşinos. Nu un loc în vreun antimanual de diplomaţie merită artizanii Tratatului. Locul lor ar fi într-o celulă. Rece. Cât mai strâmtă şi cât mai întunecoasă. Şi pentru mult, mult timp.

                                                                        *

                                                            *                    *

         Aflu, abia acum, spre ruşinea mea, că generalului C. Degeratu, cap al oştirii române, i s-a acordat de către ziarul „Adevărul” un premiu al mincinoşilor intitulat „Premiul Pinocchio”.

         Ar trebui să fiu indignat. Era gata s-o şi fac. Citind, însă, motivele care au determinat decizia prin care ni se sugerează că nasul colegului meu mai tânăr, Costică, ar tinde să-şi mărească dimensiunile, mi-am revenit. Ba chiar le-am dat dreptate celor de la ziar. Premiul a fost acordat „pentru declaraţia că România va fi invitată să adere la NATO înainte de 1999”.

          Mă minunez şi eu şi propun ca Premiului Pinocchio să i se alăture încă unul, „Premiul Gâgă”, deoarece minciuna, chiar şi una gogonată, implică şi un dram de deşteptăciune. N-am spus de inteligenţă!

          Susţin înfiinţarea „Premiului Gâgă” pentru domnul C. Degeratu, deoarece  generalul a mai comis-o odată în acest an. De data asta ca un Gâgă. În calitate de socru mare, la căsătoria fiului său îşi exprimase în jurnale ( de data asta şi ca şef al Statului Major General) satisfacţia că fericitul eveniment are loc cu numai două luni înainte de intrarea României în NATO.  Mai mult, pe tortul mirilor a scris, cu ciocolată peste frişcă, nu „ Casă de piatră” ci deviza patriotică „Pro-NATO”!

          În spiritul celor cu adevărat întâmplate şi fără pic de ironie, urmând logica faptelor, ar urma ca primul născut al fericitului cuplu să fie botezat Nato (pe englezeşte) ori, mai patriotic, cu românescul Otan. Otan Degeratu.

          Culmea ironiei! Domnul general Degeratu are înaltul titlu de Doctor în Ştiinţa Militară, obţinut în anul 1996,  cu numai un an înainte de a ne dezvălui  mai sus pomenitele prevestiri, cu teza „ Prevenirea surprinderii strategice”.

          Cum dracu să nu fii surprins!