SE TREZESTE, OARE, ANCMRR?

  SE TREZEŞTE, OARE, ANCMRR?

            Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (ANCMRR) a efectuat, în sfârşit, un demers concret menit  să-i salveze condamnabila imaginea de organizaţie pur contemplativă  de până acum. A acţionat în judecată guvernul pentru actele sale legislative anticonstituţionale şi  vădit ilegale prin care loveşte crunt în tot ceea ce înseamnă purtător de uniformă aflat încă sau ieşit din rândul militarilor activi.

            Lăudabil. Numai că, aşa cum spune proverbul, cu o floare nu se face primăvară!

          ANCMRR  încearcă acum, destul de timid dacă citim actele cu pricina, să repare stricăciunile provocate de un lung lanţ de decizii care nu numai că nu erau în favoarea membrilor Asociaţiei, dar, unele, s-au dovedit a fi împotriva acestora.

            Poate o să spuneţi că sunt nedrept cu o asociaţie a pensionarilor militari (singura de altfel) care nu are alte interese decât să apere drepturile membrilor săi. Şi aş putea fi de acord cu dumneavoastră dacă ANCMRR-ul ar fi demonstrat şi până acum, prin fapte -nu prin vorbe şi proteste formale- că îşi respectă raţiunea de a fi, adică: “îmbunătăţirea protecţiei sociale a cadrelor militare în rezervă şi retragere, precum şi a familiilor acestora.” (Statutul ANCMRR, 2009, art7, al(1)) .

             Ca să vă conving că am dreptate, amintesc una din recentele  acţiuni concrete ale acestei asociaţii. Citez din Observatorul Militar nr. 32 (11-17 august2010), unde în articolul intitulat trimfător”Măsuri dispuse de ministrul apărării naţionale pentru sprijinirea militarilor pensionari în procesul de recalculare a pensiilor”, este scris: ”Luni 9 august, ministrul apărării naţionale a avut o intrevedere cu preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, generalul ( r) Mihai Iliescu, acesta din urmă manifestând disponibilitatea  Asociaţiei de a sprijini, benevol, cu personal, activitatea de soluţionare  a cererilor pensionarilor militari”(sn).  

         Nu, preşedintele ANCMRR nu doreşte să ajute benevol la soluţionarea unor cereri de mărire a pensiilor, cum aţi putea crede, cunoscând obiectivele de bază ale ANCMRR! Dimpotrivă! Este vorba de încurajarea şi sprijinirea  pensionarilor militari  pentru a-şi cere, fiecare, sub semnătură, ieşirea din sistemul militar de pensii de stat şi reducerea  drastică, până la moarte,  a valorii veniturilor proprii. Legal câştigate!

         Citind cele de mai sus, am simţit cum îmi creşte tensiunea arterială. Cum să nu te indignezi? Domnul M. Iliescu, nu este stăpânul ANCMRR!  Nu poate lua decizii de capul său, la o discuţie prietenească cu domnul ministru. El trebuia să consulte Biroul Permanent Central, Consiliul Director şi de ce nu, într-o chestiune atât de gravă, Conferinţa Naţională. Şi mai apoi, cu acordul acestor organe de conducere ale Asociaţiei,  să-şi “manifeste disponibilitatea” de a certifica în numele ANCMRR un act politic ilegal, imoral şi umilitor atât pentru bătrânii Armatei, cât şi pentru mai tinerii militari, aruncaţi prematur pe drumuri din considerente politice.  

        Aţi auzit dumneavoastră despre astfel de consultări? Despre astfel de hotărâri ale acestor organe de conducere ale Asociaţiei? Nu cred. Cunosc mulţi din membrii acestor structuri statutare şi nu-mi vine a crede că au putut accepta  o astfel de decizie. Iar eu ştiu, de la militari în rezervă ori retragere, că mulţi, foarte mulţi membri ai ANCMRR, chiar şi o mare parte din filialele judeţene, nu sunt de acord cu drumul pe care cei câţiva din conducerea centrală au împins Asociaţia.

        Am văzut cum, în loc să se opună din răsputeri samavolniciei fără seamăn prin care se fură drepturile pensionarilor militari, în loc să denunţe ministrului nedreptatea şi să se disocieze de ea şi de maşinaţiunile politice ale domnului Oprea, generalul M. Iliescu, fără pic de jenă, s-a oferit benvol, în numele ANCMRR, să îngroape pensiile militare de stat. Singura sursă de venit a membrilor Asociaţiei căreia îi este preşedinte !

            Dacă ar fi de acord cu preşedintele său, ANCMRR şi-ar păta definitiv deviza PATRIE-ONOARE-DEMNITATE, primită de la bravii săi înaintaşi.  ANCMRR şi-ar încalca grav propriul statut (vezi art.7 al (1), mai sus citat) şi ar dovedi că participă conştient, în mod  partizan, la jocurile politice ale momentului. În contradicţie cu propriul statut, care la art.5 spune:”Asociaţia nu este angajată politic şi nu desfăşoară activităţi în favoarea sau în defavoarea vreunui partid sau organizaţie politică.”

            Şi, urmând în continuare firul logicii, dacă s-ar alătura   poziţiei preşedintelui său,  înseamnă că ANCMRR, zecile de mii de membri ai săi, ar da dreptul preşedintelui ţării să susţină în continuare ceea ce a spus  la Constanţa, că militarii au acceptat şi sunt de acord cu reducerea soldelor şi pensiilor. Lucru profund neadevărat.

            În încheiere, pentru a clarifica definitiv anumite atitudini şi acţiuni ale conducerii ANCMRR care au  legătură cu posibilul partizanat politic, citez din art. 3 din Statut (refăcut în 2009!),  unde se  spune, negru pe alb, că ANCMRR  “ Funcţionează sub înaltul patronaj al preşedintelui României şi sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale, ministrul fiind Preşedinte de onoare.”

            Nu aş dori să se înţeleagă că nu sunt de acord cu recenta acţiune de dare în judecată a guvernului. Salut această decizie! Dar nu ar fi corect să nu arăt şi greşelile, de neiertat, ale conducerii ANCMRR, greşeli de care, până în prezent, domnul general(r) M. Iliescu nu s-a disociat.

         Scriu cele de faţă cu speranţa că, poate în sfârşit, se va înţelege că a sosit timpul ca ANCMRR să-şi precizeze clar poziţia. Să declare, răspicat şi hotărât, de partea cui este. Convingându-se că nu se poate afla în ambele tabere în acelaşi timp şi că o astfel de postură este neproductivă pentru toată lumea.

        Scriu acum cu nădejdea că ANCMRR va fi, tot timpul, dedicată ostăşeşte zecilor de mii de pensionari militari,  încetând  să  linguşească şi să se supună celor care, cu cinism şi ură, doresc să-i scoată din lumea aceasta pe membrii săi, să şteargă definitiv din realitatea românească statutul social de militar.   

         Şi mai am credinţa că singura asociaţie naţională a pensionarilor militari va accepta, prin conducerea sa,  unirea forţelor cu singurul sindicat al militarilor în rezervă şi retragere, SCMD. Lăsând deoparte disputele sterile. Şi împreună să se opună, cu mai multe şanse de succes, politicienilor inconştienţi care au făcut posibilă apariţia  acestui moment dramatic în viaţa Armatei Române şi a fostilor săi slujitori.  

                                                                                                                                    August 2010

Rating 3.00 out of 5
[?]

5 thoughts on “SE TREZESTE, OARE, ANCMRR?

  1. ANCMRR desi are o schema organizatorica orientata spre obiectivele asumate prin statut, pare, mai degraba, o asociatie osificata si care ne duce cu gandul ca ar da semne sa se trezeasca in ceasul al doisprezecelea.

    ANCMRR are un grup operativ de conducere, purtator de cuvant (colonel Ninel Georgescu), vicepresedinte pentru imagine (gl.bg.dr. Gheorghe Cretu), vicepresedinte pt domeniul calitatea vietii (gl.mr. Stelian Teodorescu), chiar si o comisie pt. respectarea statutului (condusa de gl.bg.ig. Gheorhe Barlea) care parca sunt invizibili.

    Intr-adevar aceste persoane fac munca de voluntariat, neremunerata nici de la buget nici din veniturile asociatiei, dar asta nu inseamna ca au fost alesi ca sa nu supere pe nimeni.

    Desi, ne-am asteptat la demisii de onoare, atat in armata cat si asociatiile militarilor in rezerva, acestea nu se practica.
    Pentru militarii activi insitutia demisiei se practica strict numai pentru a iesi din armata, nu si pentru a parasi o functie militara…
    Pentru militarii in rezerva aflati in conducerea ANCMRR singura explicatie logica pentru care nu se implica este ca se asteapta la o “binemeritata” avansare in schimbul …

  2. Sunt oameni care toata viata lor au luptat pentru putere, pentru a fi in fata. Acum noi ce vrem, sa/i dam la o parte , sa ii aruncam in derizoriu ? Eu cred ca un om normal dpdv psihiatric nu ar da nimanui concursul sau, pentru diminuarea pensiei, pentru care s/a zbatut o viata. Exista totusi situatii cand ar face/o. De exemplu daca este platit foarte bine de cineva, sau daca toata viata a furat si acum nu/l intereseaza pensia, oricat de mare ar fi ea.
    In cazul conducerii ANCMR nu cred ca poate fi vorba de onoare. Toti tac si inghit in sec si le tremura nadragii ca doar doar se repede basescul la ei…Cred sincer ca membrii ANCMR trebuie sa se gandeasca sincer daca sunt de acord cu ce spune bossul lor in legatura cu cooperarea cu ministerul si sa hotarasca daca sunt normali sau nu. Cu deosebit respect, un ofiter care nu intelege ANCMR.

  3. Daca cum cred ca stiti, multi membrii ai asociatiei au completat cererile de recalculare a pensiilor la indemnul conducerilor locale. Probabil ca numarul acestora este mai mic decat cel promis conducerii M.Ap.N. si atunci s-a trecut la aceasta diversiune pentru a-I convinge pe nehotarati sa-si depuna cererile, pt ca oricum, legile de recalculare vor fi abrogate prin actiunile asociatiei si nu se va ajunge in situatia in care fiecare membru sa ceara in instanta anularea efectelor acestora. In plus sunt tot mai multi membrii care se inscriu in SCMD considerand ca numai acesta lupta pt drepturile lor.
    Personal, pt a ma convinge de buna credinta, astept comunicatul prin care asociatia indamna membrii sa nu depuna aceste cereri.

  4. ANCMRR, nu se mai poate trezi, e adormita pe veci. Si va spun si de ce. Sunt patronati de PRESEDINTIE(basescu a mintit cu nerusinare), presedinte de onoare al ANCMRR-ului e g.oprea=omul fara coloana vertebrala, cel ce a votat pentru recalcularea pensiilor si a semnat HG 7352010.In cel mai scurt timp, va promit ca, vor fi preluati( mai putin caracterul infect al conducerii) de catre SCMD

  5. Pingback: URL

Leave a Reply to elisav Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*