BOALA

                                    (din ciclul “pamflete amare”)

        Printr-o necunoscută voie a sorţii m-am născut pe planeta asta. Cu nume ciudat şi poate unică în univers. Printr-o altă meandră a întâmplării, am avut şansa, sau ghinionul, de a vedea lumina zilei în ţara aceasta. Cu nume ciudat şi poate unică în univers.

        Ani de zile, mulţi ani, am crezut că trăiesc într-o ţară normală.  Cu bunele şi relele sale. Dar, de la o vreme, credinţa mea în normalitatea ţării mele începe să se clatine. Ea pare atinsă de o maladie. I-a dispărut discernământul. Face alegeri ilogice şi îşi desemnează drept conducători  exact pe aceia care o îmbolnăvesc şi mai grav. Şi repetă, periodic, aceleaşi alegeri sinucigaşe. Cred că, treptat, infecţia a atins un nivel limită şi ţara nu a mai putut merge în direcţia corectă. Iar acum se vede clar, este o ţară grav bolnavă. Complet dezorientată.

        Încerc să-mi demonstrez că am greşit, că o ţară ca a mea nu poate fi catalogată drept “bolnavă”. Că este nedrept şi ruşinos. Dar, din păcate, realitatea, pe care cu toţii o trăim, îmi dă dreptate.

         Cum altfel, decât anormală,  s-ar putea numi o ţară în care guvernanţii au ca preocupare principală distrugera propriei populaţii. Prin retragerea posibilităţilor de supravieţuire ale cetăţenilor. Prin anulare şansei lor de a avea acces la  venituri decente şi binemeritate. Prin înfometare programată. Prin desfiinţarea sistemului sanitar naţional. Prin interzicerea accesului la medicamente pentru toţi, bolnavi, bătrâni, mame şi copii. Prin sistarea vaccinării profilactice la noii născuţi. Prin desfiinţarea de spitale şi alungarea din ţară a celor mai buni medici.

          Cum să consideri sănătoasă o ţară în care cei care ar trebui să-i asigure progresul nu fac decât s-o „îngroape”. Prin sugrumarea economiei. Prin dezafectarea industriei autohtone. Prin falimentarea a sute de mii de societăţi comerciale. Prin alungarea investitorilor. Prin împrumuturi atât de împovărătoare încât amanetează inclusiv viitorul generaţiilor nenăscute încă. Prin furt organizat, din banul public, ajuns la dimensiuni de necrezut.

          Cum ai putea crede că este normală o ţară în care statul îşi încalcă cu regularitate propriile legi. În care guvernul elaborează cu regularitate Hotărâri şi Ordonanţe voit neconstituţionale. În care un preşedinte ales de popor nu este interesat de calamitarea ţării sale, asistând pasiv, zile întregi, cum furia apelor  rade de pe faţa pământului nenumărate localităţi, mii de case şi răpeşte zeci de vieţi nevinovate. În care se cultivă, în mod programat, ura între cetăţeni şi grupuri sociale în locul fireştii armonii sociale. În care premierul urăşte tot ce mişcă, de la pruncii de o zi la bătrânii pensionari, de la armata naţională la aviaţia civilă.

           Cum să nu fie bolnavă o ţară în care orice gest de patriotism este renegat. În care istoria naţională este negată iar eroii ţării înlăturaţi din cărţile de istorie. În care armata naţională este umilită iar veteranii săi condamnaţi la înfometare. În care nimic nu mai este sfânt. Nici hotărârea judecătorului, nici dreptul la dreptate, nici votul parlamentului. În care elitele sunt alungate, ferm, peste hotare prin vocea cea mai autorizată a naţiei. În care arta şi creaţia au devenit aproape un delict. În care adevărul a devenit motiv de incriminare.

        Ce alt diagnostic să pui unei ţări care, fiind hrănită ani, zeci de ani, cu minciuni, cu promisiuni de trai mai bun niciodată onorate, rămâne apatică. Nepăsătoare şi insensibilă. Deşi, se observă cu ochiul liber, este aproape sufocată de dejecţiile mincinoşilor de profesie şi a impostorilor infiltraţi, fără ruşine, în organele sale cele mai importante. 

         Nu pot să cred decât că infecţia s-a generalizat. Că ţara mea a luat-o razna. Şi-a pierdut complet echilibrul şi aleargă bezmetic, împleticindu-se, fără să ştie încotro.  Tare mă tem să nu sufere de sindromul ţării fără nerv, care se manifeastă prin dezinteresul fiecăruia şi al tuturor cu privire la prezentul şi viitorul comun. Lăsând jefuitorii să fure, impostorii să conducă şi mincinoşii să facă dreptate.

        Sindrom care, pe planeta asta cu nume ciudat, a mai lovit şi altădată.