PERSONAJE

PERSONAJE

Primăvara întârzie. Deşi e trecut de jumătatea lunii aprilie soarele refuză să dea căldură. Probabil de vină este încălzirea globală, care se dă puţin inapoi ca să-şi ia avânt…În căsuţa mea de la ţară, pierdută între dealurile Olteniei, focul îşi face datoria încălzind soba de teracotă.
Azi a venit în vizită Ionel S., prieten din copilărie, istoric cunoscut. Ionel a părăsit România cu aproape treizeci de ani în urmă. Trăieşte peste ocean şi vine “acasă” rar, ultima dată se întâmpla cu aproape şase ani în urmă. Încet, discuţia alunecă spre viaţa de zi cu zi în România. Cunoaşte surprinzător de bine evenimentele ultimilor noştri ani. Are o teorie interesantă, conform căreia istoria, neiertătoare, se răzbună din când în când pe câte un popor. Pentru că se întâmplă ca un anume popor să îşi uite istoria sau să şi-o renege. Îmi dă exemple celebre ale timpurilor trecute care, cu argumentele sale, par să-i dea dreptate. El crede că acum e rândul nostru. Al românilor. Cum istoria nu glumeşte, atunci când face ceva, o face temeinic. Faptele au fost programate impecabil, iar actorii aleşi exact cei necesari. Întâi, printr-o mare minciună (“Dragă Stolo…”), un personaj malefic ajunge în poziţia cea mai înaltă în stat. Apoi, un partid fără istorie, fără doctrină, apărut şi el conjuctural şi format în mare parte din trădători politici devine tot mai puternic. Creşterea sa este urmarea unor manevre politice ilicite, hoţie electorală, mită electorală şi promisiuni abject mincinoase. Terenul era deja pregătit deoarece guvernele anterioare, foştii şefi de stat, printr-o atitudine duplicitară şi prin tolerarea corupţiei la cel mai înalt nivel au amorţit reacţia populară faţă de abuzuri.
Personajul ajuns în fruntea statului se declară “reformator”. Nu are pregătirea corespunzătoare, nu are statura politică necesară. Este un semidoct cu pretenţii de înţelept. Are impresia că providenţa lucrează prin persoana sa pentru edificarea unei epoci iluminate care sa-i poarte numele. Probabil că în visele sale, ca mai toţi bolnavii de putere, îşi vede statuile populând pieţele publice şi coloane nesfârşite de cetăţeni recunoscătorişi pioşi în faţa mausoleului care îi păstrează mumia.
Aşa că, personajul declanşează ceea ce el crede că este “marea lucrare”. Începe prin a nega sau manipula prescripţii constituţionale. Neagă echidistanţa politică a preşedintelui ţării, rămânând pe faţă membru al partidului său şi atacând public celelalte partide. Se amestecă în justiţie încercând să o subordoneze. Se plasează deasupra parlamentului sub lozinca reformatoare şi impune prin manevre plebiscitare eliminarea a jumătate din parlamentari. Îşi subordonează guvernul forţând numirea un premier de carton, incapabil şi slugarnic, în stare de orice pentru a-şi mulţumi binefăcătorul. Personajul ajuns şef de stat numeşte personal fiecare ministru şi fixează programul de guvernare după bunul său plac.
Urmează atacul la celelalte instituţii de bază ale statului. În numele “reformei” sunt pe cale de a fi distruse: învăţământul, sănătatea, magistratura, armata, alţi piloni de bază ai economiei, micii producători, administraţia financiară. Şi de aici, ceea ce urmează apare ca firesc: în numele reformei este atacată democraţia. Personajul constată că democraţia este lentă. Personajul nu are timp. Democraţia este bugetofagă, personajul nu are bani. Legile democratice sunt complicate, respectă principii. Personajul vrea legi noi, fără principii, care să ţină seama numai de voinţa sa şi care să arunce la gunoi tot ce i se pare “nedrept” sau împiedică “reforma” sa.
De acum, de la acest moment, personajul a devenit un fetus de dictator.Peste puţin timp poporul, pus acum între paranteze, va aplauda naşterea unui dictator adevărat.
Partidul personajului, condus de primul ministrul al personajului, se crede providenţial, ca şi întemeietorul său. Îşi plasează acoliţii oportunişti în funcţiile administrative şi financiare vitale ale statului. De acolo este răspândită marea infecţie. Sunt încălcate elementare reguli de bunăcuviinţă. Sunt elaborate legi strâmbe, împotriva propriilor cetăţeni. Se iau măsuri statale absurde, menite să mascheze jaful generalizat şi incapacitatea guvernanţilor. Edificiul statal însăşi începe să se dărâme. Dezastrul se apropie de iminenţă.
Pentru că istoria nu cunoaşte jumătăţi de măsură atunci când făcătorii de istorie sunt imbecili, devine periculoasă pentru popor.
Poporul este împins într-o falsă democraţie, plină ochi de impostori şi profitori. Este minţit de dimineaţa până seara inoculândui-se drogul speranţei în mai binele zilei de mâine.”Uită prezentul” i se spune „Azi îţi este greu pentru binele de mâine!” Şi acest mâine este tot mai departe. Şi acest azi este tot mai de nesuportat. Poporul este derutat, dezamăgit, manipulat de politicieni mincinoşi şi cinici. Poporul este drogat cu slogane mincinoase de politicieni veroşi care îl distrug, programat, declarându-i iubire şi respect.
Personajul şi acoliţii săi aplică un principiu pe care l-au testat îndelung şi care a dat rezultate. Mint continuu. Mint sfidător. Pun minciună după minciună pentru că, tot repetată, la un moment dat minciuna pare adevăr.
„În acest punct a ajuns România”, îmi spune amicul Ionel S. „Este clipa în care istoria loveşte. Să ne aşteptăm la ce este mai rău. Şi asta, în foarte scurt timp. Ingredientele sunt exact acelea care vor declanşa dezastrul. Să le reamintim. Un personaj submediocru cu pretenţii de clarvăzător. Care se crede providenţial. Mânat de ambiţia nemăsurată de a deveni ctitor de ţară. Un mic dictator care nu ascultă de nimeni şi de nimic. Care nu are nimic sfânt. Nici părinţi, nici neam, nici ţară. Un alt personaj, la limita imbecilităţii, care se crede un dreptfăcător, purtătorul sfânt de echitate pentru popor. În jur, lachei oportunişti care dispreţuiesc tot ce mişcă, preocupaţi numai şi numai de agonisirea averilor personale. În fundal, un popor dezorientat, hrănit cu minciuni şi false declaraţii de respect. Şi deasupra acestei scene o ţară în prag de prăbuşire. Cu pilonii de susţinere demolaţi, cu avuţia furată, cu viitorul amanetat. Milioane de români vor fi nenorociţi în adevăratul sens al cuvântului intrându-se într-o spirală a morţii fără un sfârşit previzibil. Ca să fiu sincer cu tine, mă bucur că am plecat. Aici nu mai este de trăit pentru un om normal.”
*
Istoricul Ionel S., amicul meu din depărtări, nu mai este în România. Am notat cele de mai sus în carnetul meu de însemnări atunci, în aprilie. Azi, miercuri 26 mai, se adevereşte previziune sa. Personajele au terminat banii ţării. Pentru alte parale, premierul anunţă sugrumarea financiară a bugetarilor, a pensionarilor, a şomerilor, a tinerilor, invalizilor, copiilor şi mamelor. A tot ce mişcă în ţara asta fără a se afla în gaşca potentaţilor. Milioane de români sunt condamnaţi la foame, în cel mai adevărat sens al cuvântului, chiar de către cel care a jurat să-i asigure prosperitatea. A venit vremea înfoametării! România este îngenunchiată. Istoria îşi face datoria, loveşte.
Personajele? Sunt bine, merci! Râd din toată inima, fac glume, botează… În ţara lor e bine.

Rating 3.00 out of 5
[?]

One thought on “PERSONAJE

  1. Ce nu a spus prietenul dvs. e cum sfarsesc acesti dictatori. Putem in schimb sa ne aruncam o privire in istorie: Cuza alungat. Carol II alungat. Antonescu impuscat. Ceausescu impuscat. Ce urmeaza? Pacat ca istoria nu ne poate spune, dar ne asigura ca vom suferi al naibii pana se va “rezolva” problema.

Leave a Reply to Ciprian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*